Irlanda a impus carantină totală, după ce a depășit 2000 de pacienți infectați și 22 de morți. Restricțiile, valabile până în 12 aprilie
Irlanda a impus izolarea totală a populaţiei de vineri, la miezul nopţii, şi până la 12 aprilie, pentru a lupta contra răspândirii noului coronavirus, a afirmat premierul Leo Varadkar, conform AFP, citată de News.ro.
„Toată lumea trebuie să rămână în casă, în orice circumstanţă”, a declarat el, precizând că excepţiile vor fi posibile pentru cei care merg la serviciu, să facă cumpărături alimentare, la medic sau exerciţii fizice în apropierea domiciliului.
Ieşirile vor fi posibile doar „din motive familiale imperative” şi pentru lucrări agricole. Orice adunare, publică sau privată, este interzisă.
„Sunt decizii radicale destinate să salveze cât mai multe vieţi”, a adăugat Varadkar în cursul unei conferinţe de presă. „Vă cer, pentru un anumit timp, să puneţi binele comun în faţa libertăţilor individuale”.
Există pentru moment 2.121 de cazuri de Covid-19 şi 22 de decese în Irlanda, potrivit cifrelor publicate vineri de Ministerul Sănătăţii.
Închiderea şcolilor, a universităţilor şi a pub-urilor a fost deja dispusă, precum şi închiderea firmelor care nu sunt vitale.
O lege de urgenţă a fost adoptată vineri de Parlament, care prevede în special o îngheţare a chiriilor şi un moratoriu privind evacuarea pe durata crizei, precum şi creditele de urgenţă.
„Sunt vremuri dificile, dar acestea vor avea un sfârşit”, a asigurat premierul irlandez.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii