Irlanda revine la restricții anti-Covid. Guvernul impune reglementări mai stricte în restaurante, cluburi de noapte și școli
În Irlanda se reintroduc de marți până pe 9 ianuarie noi restricții privind distanțarea socială în spațiile publice, care oferă servicii în domeniul turismului și al ospitalității, pentru a încerca să limiteze contaminările cu Covid-19 şi a preveni răspândirea noii variante Omicron.
Cluburile de noapte se vor închide, iar restaurantele și barurile vor putea găzdui maximum șase persoane per rezervare, iar evenimentele desfășurate în interior, cum ar fi concertele, funcționează la 50% din capacitate, în timp ce reuniunile pe durata sărbătorilor ar trebui restrânse la vizitatori din alte maximum trei gospodării.
Capacitatea de primire este de asemenea redusă la jumătate în instituțiile culturale și pentru evenimentele sportive, unde purtarea măștii este obligatorie.
Directorul Asociației Restaurantelor din Irlanda, Adrian Cummins, a declarat că guvernul trebuie să asigure sprijinul economic adecvat pentru a ajuta întreprinderile să treacă prin perioada dificilă care urmează, iar guvernul a fost de acord să revizuiască măsurile pentru industria de resort prin prelungirea ajutoarelor de șomaj pentru cei afectați.
Reprezentanții sectorului ospitalității declară că noile restricții nu se susțin însă întrucât nu sunt suficiente dovezi care să ateste că aceste activități contribuie la creșterea numărului de contaminări, iar noile limitări vor duce la faliment afaceri au fost deja puternic afectate în ultimii doi ani.
Potrivit profesorului Pete Lunn, șeful Institutului de Cercetare Economică și Socială, citat de RTE News, există însă un număr considerabil de oameni nevaccinați care frecventează pub-urile și restaurantele.
Profesorul Lunn a spus că în cercetările realizate s-a constatat că în ultimele două sau trei luni, aproximativ un sfert până la o treime dintre persoanele pe care le chestionează și care vizitează cafenele, pub-uri sau restaurante pentru a lua masa în interior nu au certificatul Covid verificat.
Cu toate că în Republica Irlanda campania de vaccinare este un succes, peste 90% din populația cu vârsta de peste 12 ani fiind vaccinată, măsurile de prevenire au rămas în vigoare și au fost revizuite constant.
Una dintre cele mai controversate măsuri aparține Departamentului Educației, nevoit să revină asupra deciziei impuse școlilor săptămâna trecută, care prevedea ca elevilor cu vârsta de peste nouă ani să li se refuze intrarea în școlile primare dacă nu poartă mască și nu au scutire medicală.
Săptămâna trecută la Dublin și alte orașe au avut loc proteste pe acest subiect, iar Departamentul Educației a emis noi reguli pentru școli la începutul săptămânii fără a mai fi nevoie ca elevii să fie excluși din școli dacă nu poartă măști. În schimb, se spune într-un comunicat emis luni dimineață, că școlile ar trebui să se angajeze alături de părinți ca măștile să fie purtate.
De asemenea, potrivit RTE News, se mai menționează și faptul că nu e nevoie de măști atunci când copiii cântă sau folosesc un instrument muzical. Se precizează însă că în astfel de cazuri „elevii ar trebui să rămână în bula lor și să fie distanțați social”, iar spațiul ar trebui să fie bine ventilat.
Studiile comportamentale prezentate în Irlanda arată că în ultimele săptămâni majoritatea populației susține reintroducerea restricțiilor în funcție de nevoile identificate, în condițiile în care premierul Michael Martin a vorbit despre apariţia primului caz depistat al variantei Omicron în Dublin.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii