G4Media.ro

Isărescu: Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri / Nu ştim care…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Isărescu: Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri / Nu ştim care vor fi acele măsuri şi când se vor lua, dar ele se vor lua

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că, atunci când datoria depăşeşte 50% din PIB trebuie luate măsuri, dar a adăugat că nu ştim care vor fi acestea şi când vor fi luate, precizând însă că ”se vor lua”, transmite News.ro.

Mugur Isărescu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă el consideră că în 2025 trebuie luate anumite măsuri dacă datoria depăşeşte 50% din PIB, iar o măsură ar putea fi îngheţarea salariilor.

”Unde e lege, nu e tocmeală. Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri. Nu ştim care vor fi acele măsuri şi când se vor lua, dar ele se vor lua”, a explicat Mugur Isărescu.

El a mai fost întrebat cum crede că va impacta piaţa muncii o măsură precum deducerile din impozit pentru cei cu venituri mici.

„Cred că mai degrabă e vorba de contribuţii. Impozitele pe muncă sunt 10%, unde să le mai reduci? Dar, în sfârşit, să vedem ce înseamnă aceste reduceri. În ceea ce privreşte contribuţiile, ştiţi bine că avem altă problemă, mulţi beneficiari, puţini contribuabili. Asta e, contribuţiile şi la sănătate şi la asigurări sociale. Deci, iarăşi e o treabă grea. Guvernul actual şi guvernul viitor n-au în faţă sarcini uşoare”, a mai afirmat guvernatorul BNR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. gradul de îndatorare in 2019 a fost de 35 % din PIB iar in 2024 a ajuns 52% …atat au putut sa jumuleasca

  2. Uite cine vorbește!!!

  3. Sunt liniștit! Meșterul are situația sub control!

  4. Meșterul Manule ar trebui zidit!

  5. Ce trebuie făcut? Cu subiect și predicat: dați afară minim 33% din bugetari.