Israel anunță că intenționează să mai cumpere 36 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, pentru ”eventualitatea administrării unor doze suplimentare”
Israelul intenţionează să achiziţioneze încă 36 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, de trei ori mai multe decât a cumpărat deja, pentru eventualitatea că va fi nevoie de administrarea unor doze suplimentare, a declarat luni prim-ministrul Benjamin Netanyahu, potrivit agenţiei Reuters.
Netanyahu a făcut din Israel liderul mondial în ce priveşte campania de vaccinare şi a scos în evidenţă rolul său personal în asigurarea de doze suficiente, în contextul campaniei sale pentru alegerile parlamentare de pe 23 martie.
Oamenii de ştiinţă au vorbit despre probabilitatea unor inoculări regulate pentru a combate mutaţiile coronavirusului.
‘Lucrăm să aducem încă 36 milioane de vaccinuri pentru cetăţenii Israelului’, a afirmat public Netanyahu.
‘Vaccinurile pe care le avem nu ştie nimeni cât vor dura. Trebuie să ne pregătim pentru scenariul cel mai negativ. Scenariul cel mai negativ este că va trebui să vaccinăm la fiecare şase luni’, a adăugat el.
Aceasta ar însemna 36 milioane de doze în anul următor, dacă toţi cei 9 milioane de israelieni vor avea nevoie de câte două doze la fiecare şase luni, a mai spus Netanyahu.
‘Lumea întreagă va concura pentru aceste vaccinuri. Sunt hotărât încă o dată să aduc Israelul în fruntea listei’, a insistat premierul.
Mai mult de jumătate din populaţia Israelului a primit deja o primă doză de vaccin de la Pfizer/BionTech, iar în jur de 3,4 de locuitori au primit ambele doze.
Duminică, Israelul a aprobat planul de a le oferi vaccinul anti-COVID-19 palestinienilor care deţin permise de muncă israeliene, un pas despre care o organizaţie pentru drepturile omului afirmă că nu este suficient pentru protecţia palestinienilor din teritoriile ocupate.
Palestinienii au primit relativ puţine doze până acum şi vaccinarea lor este mult întârziată faţă de campania din Israel.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ Benjamin Netanyahu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii