Israel: Cine este Arie Deri, declarat inapt de justiție să fie ministru – infractor fiscal recidivist și veșnic supraviețuitor al politicii israeliene
La scurt timp după ce Curtea Supremă a declarat ilegală numirea lui Deri în funcțiile de ministru al sănătății și ministru de interne, prim ministrul Israelului Benjamin “Bibi” Netanyahu l-a vizitat la reședința acestuia.
Această vizită nu este surprinzătoare, pentru că acum premierul Netanyahu trebuie să decidă dacă sfidează decizia Curții Supreme și-l păstrează în funcție pe Deri sau o respectă și-l destituie pe cel are este de facto numărul 2 în cabinetul său.
„Când am aflat de decizie – nu că ar fi fost neașteptată – m-am bucurat”, a spus Deri într-o declarație scrisă, citată de Times of Israel. „Nu există nimic mai fericit decât înlăturarea îndoielilor.
„Este bine că și-au spus punctul de vedere și este bine că s-a terminat așa cum s-a terminat, cu 10 împotriva unuia. Să lăsăm oamenii să vadă și să judece”.
El promite să nu cedeze. „Când ne vor închide ușa în nas, vom intra pe fereastră. Când vor închide fereastra, vom sparge prin tavan, cu ajutorul lui Dumnezeu”, spune el.
Deri conduce partidul SHAS (ultra-ortodox sefard/oriental), care cu 11 mandate de deputat în Knesset este al doilea după Likud (32 de mandate) condus de Netanyahu în coaliția de dreapta/extrema dreaptă/ultra-ortodocși cu 64 de mandate din totalul de 120. Ca atare, fără SHAS, Netanyahu nu mai are majoritate în Knesset.
Netanyahu și Deri au legături politice vechi: ambii au devenit deputați în Knesset și miniștri în același an, 1988, și în ultimii 35 de ani au fost aliați politici în majoritatea timpului, o legătură care a devenit tot mai puternică cu trecerea timpului.
În vârstă de 63 de ani, născut în Maroc și emigrat în Israel la vârsta de nouă ani cu familia sa, Deri își datorează cariera politică rabinului Ovadia Yosef. Fost șef-rabin sefard al Israelului între 1973 – 1983, rabinul Yosef a înființat partidul SHAS (acronimul pentru Gardienii Sefarzi ai Torei) atunci când guvernul de la Ierusalim a refuzat să-l numească pentru un al treilea mandat.
Rabinul Yosef a fost nu doar fondatorul SHAS, ci și liderul său spiritual al partidului până la moartea sa în 2013. În fruntea partidului el l-a numit pe Deri, pe atunci un tânăr rabin. Din 1984 SHAS a intrat la fiecare scrutin parlamentar în Knesset, guvernând alături de Likud, dar și de Partidul Muncii (social-democrat).
Deri a ocupat numeroase posturi ministeriale, făcând din ministerul de interne un fel de baronie. Dar în 1999 el a fost inculpat pentru fraudă fiscală și condamnat la închisoare, executând un termen de 20 de luni. Din 1999 până în 2013 el stat în afara politicii din ordinul rabinului Yosef (originar din Irak), cel care a creat acest vehicul politic pentru populația sefard/orientală, privită adeseori cu aroganță de liderii așkenazi ai Israelului. Deveniți majoritari în rândul cetățenilor evrei ai Israelului, evreii sefarzi/orientali au găsit în SHAS un sprijin în emanciparea a multora dintre ei, în special a acelora proveniți din familii nevoiașe cu mulți copii.
La moartea sa în 2013, rabinul Yosef (primul cleric evreu care a emis o interpretare a legii iudaice potrivit căreia cedarea de teritorii este permisibilă pentru salvarea de vieți omenești) a avut parte de o înmormântare la care au participat 800.000 de oameni (peste 10% din populația Israelului, cea mai mare adunare din istoria statului). La scurt timp după aceea, Deri a revenit în fruntea SHAS și nemaifiind oprit de un lider spiritual de talia rabinului Yosef a devenit liderul necontestat al partidului și asociatul politic apropiat al lui Netanyahu.
În ianuarie 2022, Deri a fost din nou condamnat pentru fraudă fiscală și Curtea Supremă l-a scutit de o pedeapsă cu închisoarea, dacă acesta se retrăgea din funcția de deputat și cu înțelegerea că se va retrage din politică. Dar Deri nu numai că nu s-a retras, ci a condus SHAS în alegerile parlamentare anticipate din 1 noiembrie, obținând un rezultat foarte bun.
În negocierile pentru formarea noului guvern el a cerut postul de ministru de finanțe (ceea ce ar fi echivalat cu numirea lupului paznic la stână), dar Netanyahu a ajuns l-a aranjamentul de a-l numi pe Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios (extrema dreaptă) ca ministru de finanțe, cu promisiunea rotației la jumătatea mandatului de patru ani al parlamentului, Deri primind pe lângă obișnuita sa baronie de la interne și portofoliul sănătății.
Iată însă că numirea lui Deri ca ministru a fost contestată în justiție, iar Curtea Supremă a decis că liderul SHAS nu poate fi numit în guvern dat fiind nu doar statutul său de infractor recidivist, ci și încălcarea înțelegerii că se va retrage din politică în schimbul scutirii de o pedeapsă cu închisoarea la începutul lui 2022.
Decizia Curții Supreme, luată cu un vot de 10 – 1, are loc pe fondul înaintării de către ministrul justiției, Yariv Levin, a unui proiect de reformă a justiției prin care se înlătură practic prerogativele Înaltei Curți de cenzurare a puterii executive și a celei legislative. Israelul nu are o constituție scrisă de tipul celei a Statelor Unite, Franței sau României și se sprijină pe 13 “legi de bază” și cutume care împuternicesc Curtea Supremă să joace un rol important în arhitectura constituțională a statului.
Ca și Deri, Netanyahu are probleme cu justiția, fiind judecat sub acuzații de corupție. Opoziția și o bună parte a societății civile îi acuză pe prim ministru și pe asociatul său de lungă durată de răfuială cu justiția în vederea exonerării lor prin abrogarea legii și emascularea legii supreme.
Decizia Curții Supreme în cazul lui Deri este privită în mod diferit: cei din coaliția de guvernare susțin că e un afront la adresa celor peste 400.000 de alegători care au votat pentru SHAS știind că liderul său va deveni ministru în cazul victoriei dreptei și ultra-ortodocșilor în alegeri. Opoziția consideră că decizia Curții Supreme este o victorie a statului de drept și avertizează că dacă parlamentul va adopta proiectul de reformă a justiției, statul de drept va primi o lovitură mortală în Israel. Iată de ce miza politică a acestei decizii este depășește cu mult soarta eternului supraviețuitor al vieții politice israeliene, liderul SHAS, Arie Deri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank