Israel: O explicație a victoriei dreptei și religioșilor și a eșecului catastrofal al stângii în alegeri. Vot tribal, tendințe demografice pe termen lung

Benjamin Netanyahu se pregătește să-și reia funcția de prim ministru pe care a pierdut-o temporar timp de 18 luni după ce alianța dintre partidul său, Likud (dreapta naționalistă) și Partidul Sionist Religios/Puterea Evreilor (extrema dreaptă), SHAS (ultra-ortodox sefard/oriental) și Unitatea Torei (ultra-ortodox așkenaz) a obținut 64 din cele 120 de mandate ale parlamentului unicameral al Israelului, Knesset.

Acesta va fi primul guvern de la Ierusalim format exclusiv din partide de dreapta și religioase, pe fondul celui mai slab rezultat al stângii din istoria de 74 de ani a statului modern Israel. Partidul Muncii – Avoda (social democrat), care a guvernat fără întrerupere în primii 29 de ani de la înființarea statului, abia a trecut pragul electoral de 3,25% obținând patru mandate, în timp ce Meretz (socialist) nu a reușit să treacă pragul electoral.

Cotidianul Times of Israel publică o lungă analiză în care explică declinul stângii israeliene și ascensiunea dreptei și a religioșilor, o tendință veche de cel puțin trei decenii care s-a accelerat în ultimii ani.

Analistul Haviv Rettig Gur notează faptul că succesul unui Itamar Ben Gvir (liderul partidului Puterea Evreilor) se înscrie într-o tendință mai largă pe plan mondial, cu succese ale dreptei populiste sau extreme în Franța, Italia, Suedia, Ungaria sau Statele Unite.

Pe de altă parte, stânga israeliană care acum trei decenii câștiga alegerile cu 44% a ajuns acum la sub 7%, cele două partide, Avoda și Meretz, refuzând să candideze pe o listă comună, așa cum sugerase premierul interimar Yair Lapid, lider al partidului Yesh Atid (liberal) din a cărui coaliție făcuseră parte.

De altfel, partidele coaliției conduse de Netanyahu au obținut cam tot atâtea voturi brute cât cele anti-Netanyahu (care merg de la centru și dreapta naționalistă laică, la extrema stângă și partidele arabe), dar eșecul Meretz și al partidului arab naționalist Balad de a trece pragul electoral au oferit o majoritate confortabilă dreptei și religioșilor.

Dar victoria dreptei/religioșilor și înfrângerea centrului/stângii/laicilor din 1 noiembrie reflectă mutații structurale ale electoratului israelian.

Potrivit unui studiu al Institutului Israelian pentru Democrație, votanții stângii sunt în majoritate așkenazi (evrei de origine europeană) – Avoda 55%, Meretz 70%, în timp ce cei ai dreptei/religioșilor sunt în majoritate sefarzi/orientali (evrei originari din nordul Africii și Asia) – Likud 58%, SHAS 75%, iar populația sefardă/orientală a devenit majoritară între evreii din Israel, datorită natalității mai mari.

În cele două mari partide se manifestă o diferențiere pe criterii venit – Yesh Atid are 46% dintre votanți cu venituri peste medie și 30% cu venituri sub medie, în timp ce la Likud este invers – 29% și respectiv 46%.

Factorul religios este determinant la votanții SHAS și Unitatea Torei (unde doar 1% dintre votanți sunt laici) și Partidul Sionist Religios/Putere Evreilor (doar 5% laici), în timp ce la Likud procentul laicilor crește la 28% (Netanyahu este și el laic).

O altă caracteristică a electoratului israelian este tinerețea, într-o țară în care vârsta medie este de 30,5 ani, în comparație cu 38 de ani în Statele Unite, 41,7 în Franța și 47,8 în Germania. 15% din electoratul israelian are sub 24 de ani și mulți tineri sunt votanți entuziaști ai partidelor religioase, iar 71% dintre aceștia se declară a fi de “dreapta”.

Perspectiva pentru partidele de centru și de stânga sunt destul de sumbre din punct de vedere demografic: potrivit Institutului de Statistică femeile ultra-ortodoxe au în medie 6,5 copii, cele religioase non-ortodoxe 3,9 copii, în timp ce cele laice și “tradiționale” au 2,5 copii, iar copiii tind să voteze ca părinții lor.

Societatea israeliană diferă de cele europene din ce în ce mai mult privind religiozitatea, care este mult redusă în Europa. De asemenea, votul în Israel are un caracter adeseori “tribal”, după cum o arată votul pentru partide ca SHAS și Unitatea Torei, deși numărul acelora care refuză să se identifice în sondaje drept sefarzi/orientali și așkenazi a trecut de 10%, în bună parte o rezultantă copiilor proveniți din căsătorii mixte.

Dr. Ram Fruman, fondatorul în 2011 al Forumului Secular și autorul cărții „Calea seculară” din 2019, susține de ani de zile că stânga seculară este singurul dintre triburile Israelului care refuză să se recunoască drept un trib. Ca și în cazul ultra-ortodocșilor sau conservator-islamicilor sau religioșilor-sioniști sau arabo-progresiști, ei au propria lor cultură distinctă, propriile concentrări geografice, propriul său sistem școlar. Fruman sugerează că un nou secularism conștient de sine poate oferi fundamentele civice comune pentru ca acest trib să-și recunoască în sfârșit existența și să construiască un vehicul politic care să-i asigure mai bine interesele.

Până atunci însă Netanyahu și religioșii se pregătesc să preia puterea, iar stânga și laicii trag tot felul de semnale de alarmă potrivit cărora Israelul riscă să nu mai fie țara înființată în 1948, în care evrei și arabi, religioși și laici să trăiască unii lângă ceilalți tolerându-se reciproc.