Israel: Vizita ministrului Securității Naționale, extremistul Itamar Ben Gvir, pe Muntele Templului la Ierusalim, declanșează dispute de natură ideologică în noua coaliție de guvernare

Vizita lui Ben Gvir de miercuri pe Muntele Templului a declanșat un val de proteste internaționale și nu doar în lumea musulmană, unde Muntele Templului/Haram al Sharif este considerat sfânt. Acolo se află moscheea Al-Aqsa, construită pe locul unde s-au aflat cele două temple numite ale lui Solomon, ultimul reconstruit de Herod și distrus de romani în anul 70 al erei creștine.

Condamnarea acțiunii lui Ben Gvir a venit chiar din interiorul coaliției de guvernare, din interiorul partidului Unitatea Torei (ultra-ortodox așkenaz). După ce joi dimineață presa apropiată acestui partid a criticat vizita ministrului drept “o provocare inutilă și periculoasă”, la amiază unul dintre deputații de frunte ai acestui partid, Moshe Gafni, l-a criticat dur pe Ben Gvir.

„Poziția mea este că este interzisă de Halaha [legea evreiască] vizitarea Muntelui Templului și i-am spus acest lucru ministrului Itamar Ben-Gvir, în trecut și astăzi. Cred că nu este în regulă. Urcarea la Sanctuarul Tabernacolului este interzisă. Acesta este motivul pentru care rabinii șefi de-a lungul generațiilor au interzis acest lucru și au spus că pedeapsa este ‘kareth’ [extirparea sau acțiunea de a fi expulzat]”, a declarat Gafni la începutul unei ședințe a Comisiei de Finanțe din Knesset.

„În plus față de poziția halahică, nu se câștigă nimic și este doar o provocare în fața întregii lumi. Faptul că cineva nu urcă [pe sit] nu înseamnă că nu îi aparține – dimpotrivă, înseamnă că îl respectă ca fiind Sanctuarul Tabernacolului. Nu există nicio diferență aici între pozițiile religioase-sioniste și ortodoxe – marea majoritate spun că este interzis”, a adăugat Gafni.

Vizita lui Ben Gvir a atras, de asemenea, condamnarea din partea rabinului-șef sefard al Israelului, Yitzhak Yosef, o figură-cheie legată de partidul Shas (ultra-ortodox sefard/oriental) din coaliție.

„În calitate de ministru care reprezintă guvernul Israelului, ar trebui să acționați în conformitate cu instrucțiunile Rabinatului Șef, care a interzis de mult timp vizitarea Muntelui Templului”, a scris Yosef într-o scrisoare adresată lui Ben Gvir.

Yosef i-a cerut lui Ben Gvir să nu mai facă acest lucru „pentru a nu induce în eroare publicul”.

Intervenția lui Yosef, fiul rabinului Ovadia Yosef, întemeietorul și liderul spiritual al Shas până la moartea sa în 2013, este semnificativă și arată că întreg spectrul ultra-ortodox, așkenaz și sefard/oriental este în consens cu privire la această chestiune sensibilă care este statutul Muntelui Templului.

Mergând mai departe cu implicațiile acestui incident, de aici rezultă o diferență fundamentală în coaliția care a preluat puterea la sfârșitul anului: aceea între religioși și naționaliști.

Unitatea Torei (7 deputați), condus de Ițhak Goldknopf, și Shas (11 deputați), condus de Arie Deri, privilegiază respectarea legii iudaice așa cum rezultă din Tora – Pentateuh (primele cinci cărți ale Bibliei iudaice). În fapt, Shas este acronimul în ebraică al numelui Gardienii Sefarzi ai Torei.

Partidul lui Ben Gvir – Puterea Evreilor (6 deputați) care a candidat pe o listă comună cu Partidul Sionist Religios (7 deputați) condus de Bezalel Smotrich și Noam (1 deputat), condus de Avi Maoz sunt la capătul din dreapta al spectrului politic israelian, cu politici radicale ca anexarea Cisiordaniei, discriminarea pe față a arabilor/palestinienilor, femeilor, homosexualilor și curentelor iudaice ne-ortodoxe sau altor religii, privilegiază radicalismul naționalist care uneori contravine comandamentelor religioase. Între acestea, Likud (32 de deputați, jumătate din totalul de 64 de mandate al coaliției în cadrul Knesset-ului de 120 de deputați) condus de premierul Benjamin Netanyahu este un partid naționalist laic, care acum trebuie să împace acest amalgam religios-naționalist.

În fapt, Unitatea Torei este un partid non-sionist politic care înclină mai degrabă către sionismul religios, potrivit căruia Israelul va renaște doar când Mesia va intra în Ierusalim prin Poarta de Aur. Shas are și el o poziție relativ ambiguă și, alături de omologul său așkenaz, militează pentru restricții religioase asupra întregii populații, cum ar fi segregarea pe criterii de sex la evenimente publice. În același timp, ultra-ortodocșii nu sunt încântați de ideea anexării Cisiordaniei, clamată de Ben Gvir și Smotrich, pretinzând însă scutirea de serviciu militar a studenților la Yeshive (seminare iudaice), ceea ce contravine principiilor sionismului politic. De asemenea, Unitatea Torei și Shas pretind majorarea ajutoarelor de stat pentru învățământul religios și reprezintă interese sectoriale ale unor populații în creștere numerică semnificativă.

Toate aceste divergențe ideologice între aripa ultra-naționalistă și cea religioasă a actualei puteri din Israel prezintă o mare problemă pentru premierul Netanyahu care trebui să explice aceste curente în contactele sale cu liderii străini, în primul rând cu președintele american Joe Biden și cu liderii arabi și musulmani cu care Israelul întreține relații diplomatice.

Likud, partidul care a condus țara în majoritatea perioadei după 1977, a fost un partid pragmatic care a reușit să concilieze naționalismul și politica de securitate cu un modus vivendi cu lumea arabă înconjurătoare. Acum, pentru prima oară în istoria de 75 de ani a statului modern Israel, în guvernul de la Ierusalim este prezent un puternic curent de extrema dreaptă, care dorește schimbarea principiilor fondatoare din 1948 și dominația evreilor și a iudaismului ortodox, cu tendințe misogine și homofobe.

Premierul Netanyahu a dat asigurări că status-quo-ul din societatea israeliană între religioși și laici nu se va schimba, dar primele acte legislative adoptate și poziția proeminentă a unor politicieni ca Ben Gvir, Smotrich sau Deri, extremiști sau fraudatori condamnați, arată că este posibil ca marele prestidigitator politic și cel mai longeviv prim-ministru al Israelului să nu-și mai poată duce de nas partenerii de coaliție și, în tentativa de a rămâne la putere, să fi făcut compromisuri care să-l coste foarte scump, în ultimă instanță.