Israelul a atins în 2022 un nivel record de exporturi de arme, aproape un sfert fiind destinate țărilor arabe
Ministerul israelian al Apărării a anunţat miercuri că exporturile de arme au atins un nivel record în 2022, iar aproape un sfert dintre acestea au fost destinate ţărilor arabe cu care Israelul a normalizat recent relaţiile, transmite joi AFP, citată de Agerpres.
Ministerul, care supraveghează şi aprobă exporturile de apărare, a indicat într-un comunicat de presă că exporturile către „ţările Acordurilor Avraam” au reprezentat 2,96 miliarde de dolari anul trecut, adică 24%.
În 2021, exporturile către aceste ţări au reprezentat 853 de milioane de dolari, adică 9% din total, potrivit aceleiaşi surse.
Din 2020, Israelul şi-a normalizat relaţiile cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc şi Sudan în cadrul aşa-numitelor Acorduri Abraham, sub impulsul Statelor Unite.
Aceste acorduri au spulberat o poziţie arabă comună, conform căreia nu este posibil niciun acord cu Israelul fără rezolvarea conflictului israeliano-palestinian. Acordurile au fost denunţate ca o „trădare” de către palestinieni.
„Instabilitatea globală creşte cererea de sisteme de apărare aeriană, drone şi rachete israeliene şi lucrăm în permanenţă pentru a ne păstra şi întări capacităţile”, a declarat directorul general al ministerului, Eyal Zamir, conform comunicatului de presă.
Potrivit ministerului, aceste exporturi s-au dublat în ultimii nouă ani, atingând o sumă record de 12,5 miliarde de dolari în 2022.
În 2022, dronele au reprezentat un sfert din exporturi, iar rachete antiaeriene şi rachete nedirijate şi sisteme de apărare antiaeriană 19%.
Miercuri, comisia de buget din Bundestag a aprobat o primă tranşă de finanţare pentru ca Germania să se doteze cu sistemul israelian de apărare antirachetă „Arrow 3”. Cu un cost total de patru miliarde de euro, acest sistem este echipat cu radare, lansatoare şi rachete ghidate capabile să distrugă ţinte dincolo de atmosferă.
Miercuri, grupul de armament public israelian Rafael Defense Systems a anunţat că a dezvoltat un interceptor de rachete hipersonice. Denumit „Sky Sonic”, acest sistem revoluţionar se doreşte a fi „un răspuns defensiv la ameninţarea tot mai mare a rachetelor hipersonice”, potrivit unui comunicat de presă al grupului. El va fi prezentat în premieră la Salonul Internaţional al Aeronauticii şi Spaţiului de la Le Bourget, lângă Paris, care se va deschide pe 19 iunie.
La începutul lunii iunie, Iranul a dezvăluit prima sa rachetă balistică hipersonică, proiectată local. Rachetele hipersonice zboară la altitudine joasă şi sunt manevrabile, ceea ce face ca traiectoria lor să fie dificil de prezis, iar interceptarea lor dificilă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu