Israelul a încălcat tratatul global de apărare a drepturilor copiilor în Gaza, afirmă un comitet al ONU
Un comitet al ONU a acuzat joi Israelul de încălcarea „severă” a tratatului global de apărare a drepturilor copiilor, afirmând că acţiunile militare israeliene din Gaza au avut un impact „catastrofal” asupra lor şi constituie unele din cele mai grave abuzuri din istoria recentă, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Peste 41.000 de oameni au fost ucişi în Gaza de la lansarea de către Israel a campaniei sale militare drept răspuns la atacurile Hamas din 7 octombrie, soldate cu 1.200 de morţi şi 250 de ostatici. Autorităţile palestiniene din sectorul sănătăţii au indicat mai devreme săptămâna aceasta că 11.355 dintre cei ucişi în Gaza sunt copii, luând în calcul doar decesele complet documentate.
„Moartea revoltătoare a acestor copii este aproape unică în plan istoric. Este o zonă extrem de sumbră a istoriei”, a declarat presei Bragi Gudbrandsson, vicepreşedinte al comitetului.
„Nu cred că am mai văzut până acum o violare atât de masivă cum am văzut în Gaza. Sunt abuzuri extrem de grave pe care nu le vedem prea des”, a subliniat acesta.
Delegaţia Israelului a argumentat mai devreme în septembrie la o serie de audieri la ONU că tratatul respectiv nu se aplică în Fâşia Gaza sau Cisiordania şi că statul Israel este angajat faţă de respectarea dreptului umanitar internaţional. Aceasta a mai afirmat că prin campania militară din Gaza Israelul urmăreşte eliminarea liderilor Hamas şi nu vizează civili, dar militanţii se ascund printre civili – ceea ce Hamas neagă.
Comitetul ONU, care are patru membri, monitorizează respectarea de către state a Convenţiei din 1989 privind drepturile copilului, care îi protejează pe cei sub 18 ani de violenţe şi alte abuzuri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii