Israelul a reluat atacurile, extinzându-le către ţinte din sudul Fâşiei Gaza, zonă foarte populată
sraelul şi-a reluat vineri campania militară care vizează distrugerea Hamas după ce a declarat că gruparea militantă a încălcat termenii armistiţiului de şapte zile lansând rachete către teritoriul israelian. Forţele de Apărare Israelului şi-au extins, de asemenea, operaţiunile în partea de sud a Fâşiei Gaza, determinând apeluri din partea liderilor globali de a proteja civilii, transmite CNN conform news.ro
Zeci de palestinieni au fost ucişi în atacurile israeliene vineri, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas.
Israelul susţine că Hamas se integrează în infrastructura civilă, inclusiv în spitale şi locuri de joacă pentru copii, pe care le foloseşte în scopuri militare, făcându-le ţinte legitime
De vineri seară, negociatorii încă încearcă să reia armistiţiul. Hamas a spus că nu mai are femei şi copii de eliberat, dar Israelul nu crede acest lucru, potrivit unor surse familiare cu discuţiile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank