Israelul acuză agenția ONU privind refugiații palestinieni că a permis teroriștilor Hamas să-i folosească infrastructura, susține un purtător de cuvânt al guvernului: ”A angajat masiv teroriști”
Guvernul israelian a acuzat marţi Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) că este „compromisă fundamental”, în special pentru că a permis mişcării islamiste Hamas „să-i folosească infrastructurile” pentru a-şi desfăşura activităţile militare şi „a-i ascunde pe terorişti”, relatează AFP, transmite Agerpres.
Agenţia a „angajat masiv terorişti” printre cei 13.000 de angajaţi ai săi în Gaza şi s-a „bazat pe Hamas pentru distribuirea ajutorului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy într-o înregistrare video.
Nicio organizaţie nu poate „înlocui” UNRWA, pusă sub semnul întrebării de Israel, pentru a ajuta populaţia din Fâşia Gaza, a declarat, la rândul său, coordonatoarea umanitară a ONU pentru teritoriu, Sigrid Kaag.
„Nu există în niciun fel o organizaţie capabilă să înlocuiască sau să substituie capacitatea enormă, structura UNRWA şi cunoştinţele lor despre populaţia din Gaza”, a explicat Sigrid Kaag presei la sediul ONU, după o reuniune cu uşile închise a Consiliului de Securitate.
Douăsprezece ţări şi-au suspendat donaţiile către UNRWA după acuzaţiile israeliene conform cărora mai mulţi membri ai personalului agenţiei ar fi fost implicaţi în atacul Hamas asupra teritoriului israelian de la 7 octombrie anul trecut.
Printre ţările care şi-au suspendat finanţarea se numără Statele Unite, Canada, Germania şi Japonia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii