
Israelul acuză la ONU că organizația Hamas este cea care ar fi premeditat războiul din Fâșia Gaza
Ambasadorul israelian în SUA şi la ONU, Gilad Erdan, a acuzat duminică mişcarea palestiniană Hamas că a premeditat un război cu Israelul în scopul de a prelua puterea în Cisiordania – declaraţie făcută în cursul unei reuniuni de urgenţă a Consiliul de Securitate al ONU privind Orientul Mijlociu, relatează Agerpres, citând AFP.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Hamas a ales să accelereze tensiunile, folosite ca pretext, pentru a începe acest război” cu Israelul, a declarat diplomatul israelian, citând o „manipulare palestiniană”.
Nu există „nicio justificare pentru tirul de rachete împotriva civililor”, a subliniat el. Palestinienii „folosesc scuturi umane”, crescând numărul victimelor civile, a spus Gilad Erdan.
El a cerut Consiliului de Securitate al ONU să condamne atacurile cu rachetă, în timp ce cei 15 membri ai săi s-au străduit timp de o săptămână să convină asupra unei declaraţii comune.
Potrivit ambasadorului israelian, care a salutat sprijinul acordat ţării sale de către Statele Unite, statul evreu nu are ”altă opţiune” decât să răspundă atacurilor palestinienilor pentru a le opri.
Sursa Foto: Ambassador Gilad Erdan/ Twitter
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conform statisticilor PNL, in Romania dispar anual 400 de copii iar ONU nu se reuneste.
Că fix de copii îți pasă ție, lol
Hamas are mii de rachete, nu le-au luat de decor de la iranieni, stiau ca vor duce un razboi cu ele.
Pana acum au tras peste 3000 de rachete.
Ești cel mai tâmpit postac de pe acest site.
Israelul a eliminat degeaba teroristii Hamas daca rachetele si logistica vin din Iran.
Cum sa fie degeaba? Daca nu mai are cine le folosi ca sunt morti nu e degeaba. Oricum nu prea vad ce pot face daca vin din iran. Razboi cu iranul? Si aia alti distrusi. In loc sa isi vada de tara lor pe ei ii freaca de evrei.
…ce îți spuneam Gheo!
Dezintoxicare ajută!
Devi inteligibil. Atât.
👍 la comentariu.
Nu va mai crede nimeni, sunteti teroristii lumii! Tot voi ati fabricat pandemia, criminali odiosi! Teroristi internTionali ce sunteti!
Titlu de cacao: Israel „acuza” ONU… si citesti apoi ca acuza de fapt miscarea palestiniana Hamas, si ca CERE ONU sa condamne atacurile..
Jurnalisti de 2 bani care cer directionarea a 2% din impozitul pe profit catre g4media… Aha, da, da, poate cand veti invata sa scrieti corect, fara greseli de ortografie, si eventual cu ceva logica…
Hamas + Bibi… fixed
George Carlin – „Israeli murderers are called commandoes, arab commandoes are called terrorists”