G4Media.ro

Israelul aprobă un acord parțial care prevede eliberarea a 50 de ostatici…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Israelul aprobă un acord parțial care prevede eliberarea a 50 de ostatici răpiți de Hamas/ Pauză în lupte timp de patru zile

Guvernul israelian a aprobat miercuri dimineaţa un acord ce prevede eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi de Hamas în schimbul eliberării unor prizonieri palestinieni şi a unui armistiţiu în Fâşia Gaza, potrivit unui comunicat oficial, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Guvernul a aprobat orientările generale ale primei etape a unui acord în baza căruia cel puţin 50 persoane răpite – femei şi copii – vor fi eliberate timp de patru zile, timp în care va fi o pauză în lupte”, potrivit unui comunicat de presă al guvernului israelian.

Aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, împotriva Israelului pe 7 octombrie.

„Ne apropiem de încheierea unui acord de armistiţiu”, declarase mai devreme Ismail Haniyeh, liderul Hamas, care trăieşte în exil în Qatar.

Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, acordul prevede, în această primă fază ce poate fi reînnoită, eliberarea a 50 de ostatici în schimbul a 150 de palestinieni închişi în Israel.

După încheierea acestei faze, Israelul rămâne concentrat pe obiectivul său de a „elimina” Hamas şi de a promova eliberarea altor ostatici aflaţi în mâinile mişcării islamiste palestiniene, a spus guvernul israelian.”Guvernul israelian, armata israeliană şi forţele de securitate vor continua războiul pentru a aduce înapoi toate persoanele răpite, pentru a elimina Hamas şi pentru a se asigura că nu mai există nicio ameninţare pentru statul Israel dinspre Gaza”, conform unui comunicat de presă.

Hamas a salutat miercuri acordul de „armistiţiu umanitar” aprobat de Israel.”Prevederile acestui acord au fost formulate în conformitate cu viziunea rezistenţei şi hotărârea care urmăresc să servească poporul nostru şi să îi întărească tenacitatea în faţa agresiunii”, a spus Hamas într-un comunicat.”Confirmăm că mâinile noastre vor rămâne pe trăgaci şi că batalioanele noastre triumfale vor rămâne în alertă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...