Israelul cere să fie închis biroul local al televiziunii Al-Jazeera, care-și are sediul mare în Qatar, acuzând că face propaganda Pro Hamas
Ministrul israelian al comunicaţiilor a declarat că încearcă să obţină o închidere a biroului local al Al-Jazeera şi a acuzat postul de ştiri din Qatar de incitare şi propagandă pro-Hamas şi de expunere a soldaţilor israelieni la un potenţial atac din Gaza, relatează Reuters, potrivit news.ro
Propunerea de închidere a Al Jazeera este examinată de oficialii israelieni din domeniul securităţii şi de experţi juridici, a declarat duminică Shloma Karhi, adăugând că va prezenta propunerea cabinetului în cursul zilei.
„Acesta este un post care incită, acesta este un post care filmează trupele în zonele de comasare (din afara Fâşiei Gaza), care incită împotriva cetăţenilor Israelului – o portavoce de propagandă”, a declarat Karhi pentru postul de radio al armatei din Israel.
„Este de neconceput ca mesajul purtătorilor de cuvânt ai Hamas să fie colportat de acest post”, a spus el, adăugând: „Sper că vom încheia cu asta astăzi”.
Nu a fost clar dacă această din urmă declaraţie se referea la o discuţie în cabinet sau la punerea în aplicare a închiderii biroului, menţionează Reuters.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu