G4Media.ro

Israelul critică ancheta australiană privind uciderea unor lucrători umanitari în Fâşia Gaza

Photo by RONALDO SCHEMIDT / AFP

Israelul critică ancheta australiană privind uciderea unor lucrători umanitari în Fâşia Gaza

Ambasada Israelului din Canberra a criticat luni Australia pentru raportul său privind un atac aerian asupra Fâşiei Gaza din luna aprilie, care a ucis şapte lucrători umanitari, informează dpa, transmite Agerpres.

Cetăţeanul australian Zomi Frankcom a fost unul din cei şapte angajaţi ai organizaţiei World Central Kitchen (WCK) ucişi într-un atac aerian al armatei israeliene (IDF) asupra Fâşiei Gaza, pe 1 aprilie.

Mark Binskin, fost şef al Forţelor de apărare australiene, a fost însărcinat de guvernul de la Canberra să monitorizeze ancheta iniţiată de partea israeliană asupra acestui incident.

Într-un raport publicat vineri, Australia a presat Israelul să îşi reformeze coordonarea cu organizaţiile umanitare pentru a proteja civilii şi lucrătorii umanitari.

Raportul lui Binskin „a inclus, din păcate, unele denaturări şi a omis detalii cruciale”, a transmis ambasada Israelului într-un comunicat. Australia a denaturat modul în care a fost realizat raportul, „gradul de cooperare şi deschidere manifestat de IDF şi chiar în ceea ce priveşte anumite aspecte ale tragicului incident în sine”, se arată în comunicatul ambasadei Israelului.

Reprezentanţa diplomatică a Israelului a subliniat că, deşi Binskin nu avea „nicio autoritate de investigaţie sau mandat”, IDF s-au angajat pe deplin în comunicarea cu el.

„Folosim acest moment pentru a transmite din nou cele mai profunde condoleanţe familiei Frankcom, precum şi familiilor celorlalţi şase lucrători umanitari”, se mai arată în comunicat.

„Avem cea mai înaltă consideraţie pentru activitatea umanitară extrem de importantă întreprinsă de organizaţiile internaţionale de asistenţă şi considerăm că această muncă are o importanţă capitală. Ca atare, vom continua să coordonăm şi să acordăm sprijin operaţiunilor lor, luând în acelaşi timp toate măsurile disponibile pentru a le permite să opereze în siguranţă”, conform sursei citate.

Vineri, ministrul australian de Externe Penny Wong a declarat că raportul său a confirmat că atacul a fost rezultatul nerespectării grave a procedurilor IDF, al identificării greşite şi al erorilor în procesul de luare a deciziilor. „Acest lucru este în concordanţă cu propria evaluare a IDF că acest „incident nu ar fi trebuit să aibă loc” şi a fost o „greşeală gravă”, a spus ea.

„Guvernul australian va insista până când vor fi instituite protecţii adecvate pentru lucrătorii umanitari. Cea mai bună protecţie pentru lucrătorii umanitari – şi pentru civili – este încetarea focului”, a afirmat ea. Australia va „continua să facă presiuni pentru responsabilitate deplină, inclusiv orice acuzaţii penale adecvate”, a adăugat Wong.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ăsta e noul val de antisemitism. Lumea nu se mai astâmpără. E trist, omenirea să se pregătească de un nou război iscat de terorism și fundamentalism islamic.