
Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere / „Vrem să ne asigurăm că nu există amenințare imediată”, a spus un oficial din armată
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN, preluată de News.ro.
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) vor rămâne, pentru moment, în avanposturile din Liban „pentru a putea continua să ne apărăm locuitorii şi pentru a ne asigura că nu există o ameninţare imediată”, a declarat, luni, lt. col. Nadav Shoshani, un purtător de cuvânt al IDF.
Armata israeliană a identificat câteva locaţii strategice din sudul Libanului care au vedere asupra comunităţilor din nordul Israelului. Israelul şi Hezbollah au pus capăt unui război de un an în noiembrie, printr-o încetare a focului mediată în parte de Statele Unite. Un termen limită pentru retragerea Israelului, stabilit iniţial pentru luna ianuarie, a fost prelungit până la 18 februarie, la cererea Israelului.
Aproximativ 60 000 de israelieni au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din nordul ţării, după ce Hezbollah a atacat Israelul în semn de solidaritate cu Hamas, în octombrie 2023.
Puţini dintre ei s-au întors în oraşele de frontieră care au fost devastate de tirurile de rachete. Un conflict de nivel scăzut, care a durat un an, a culminat toamna trecută cu o invazie israeliană şi o campanie de bombardamente care a dus la strămutarea a peste un milion de civili libanezi din casele lor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu