Israelul o scoate pe Greta Thunberg din manuale, după o postare despre Gaza / Într-o fotografie era o caracatiță de pluș, cefalopodul fiind considerat un simbol al antisemitismului
Ministerul Educației din Israel va elimina toate referințele la activista pentru climă, Greta Thunberg, după postarea pe care aceasta a făcut-o în weekend în semn de solidaritate cu Gaza, anunță Corriere della Sera.
”Astăzi suntem în grevă în semn de solidaritate cu Palestina și Gaza. Lumea trebuie să se exprime și să ceară o încetare imediată a focului, dreptate și libertate pentru palestinieni și pentru toți civilii afectați”, a scris Greta pe pagina sa de Instagram.
„Hamas este o organizație teroristă responsabilă de uciderea a 1.400 de israelieni nevinovați, inclusiv copii, femei și bătrâni, și a răpit peste 200 de persoane în Gaza”, a reamintit Ministerul Educației într-o notă preluată de Jerusalem Post.
„Această poziție o descalifică pentru a fi un model educațional și moral, iar ea nu mai este potrivită pentru a servi drept sursă de inspirație și educare pentru elevii israelieni”, susțin oficialii din Israel.
Greta Thunberg a precizat într-o nouă postare că este împotriva oricărui tip de discriminare. Ea spune că a fost acuzată de antisemitism după ce într-o fotografie apare și o caracatiță de pluș. Cefalopodul este folosit ca un simbol al antisemitismului, susține activista de mediu, lucru pe care ea nu l-a știut.
”Am aflat că animalul de pluș prezentat în postarea mea anterioară poate fi interpretat de unii ca un simbol al antisemitismului, lucru pe care nu-l știam deloc. Jucăria din imagine este un instrument folosit adesea de persoanele autiste ca modalitate de comunicare a sentimentelor.
Suntem, desigur, împotriva oricărui tip de discriminare și condamnăm antisemitismul în toate formele și formele sale. Acest lucru este nenegociabil. Acesta este motivul pentru care am șters ultima postare”, a precizat Greta Thunberg.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii