G4Media.ro

Israelul participă la discuţii la Cairo / Războiul din Gaza continuă

Sursa foto: Unsplash / Jack Krier

Israelul participă la discuţii la Cairo / Războiul din Gaza continuă

Negociatori israelieni au participat joi la discuţii la Cairo pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza combinat cu eliberarea ostaticilor, într-un moment în care războiul dintre Israel şi Hamas continuă pe teritoriul palestinian, relatează AFP, transmite Agerpres.

Aceste negocieri au loc la o săptămână după discuţiile purtate la Doha între mediatorii americani, qatarieni şi egipteni şi şefii Mossad-ului (serviciile de informaţii externe israeliene), David Barnea, şi Shin Bet (securitatea internă), Ronen Bar.

Barnea şi Bar se află în prezent la Cairo, unde „negociază pentru a avansa cu un acord pentru (eliberarea) ostaticilor”, a declarat joi seara pentru AFP Omer Dostri, purtătorul de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu. El nu a specificat cine mai este prezent la discuţii, dar, potrivit presei israeliene, şi americanii se află la Cairo.

Ostaticii au fost răpiţi şi duşi în Gaza într-un atac fără precedent al mişcării islamiste Hamas pe 7 octombrie pe teritoriul israelian, care a declanşat războiul din teritoriul palestinian devastat şi asediat.

Noile negocieri survin după ce turneul secretarului de stat Antony Blinken în Orientul Mijlociu nu a reuşit să producă un progres şi după o convorbire telefonică de miercuri între Netanyahu şi preşedintele american Joe Biden care „a subliniat urgenţa finalizării unui acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor”.

În timpul negocierilor de la Doha, Washingtonul a anunţat o propunere de compromis pentru un armistiţiu, al cărui conţinut nu a fost făcut public.

Blinken a spus la acea vreme că Netanyahu a acceptat şi a cerut Hamas să facă acelaşi lucru.

Dar autorităţile israeliene nu au anunţat încă public că au aprobat propunerea americană, iar Hamas a respins-o, acuzând Statele Unite că au integrat „condiţii israeliene” în ea, în special în privinţa „Coridorului Philadelphia”.

Divergenţele privesc în special acest coridor, o fâşie de pământ pe graniţa dintre Gaza şi Egipt, controlată în prezent de trupele israeliene.

Netanyahu a fost ferm în ceea ce priveşte menţinerea trupelor israeliene în zonă.

„Prim-ministrul susţine principiul că Israelul trebuie să controleze Coridorul Philadelphia pentru a preveni o reînarmare a Hamas care i-ar permite să comită din nou ororile din 7 octombrie”, a transmis joi biroul lui Netanyahu.

Părăsind miercuri Orientul Mijlociu, Blinken a subliniat opoziţia SUA faţă de „ocupaţia pe termen lung a Fâşiei Gaza de către Israel”.

Hamas insistă asupra implementării, aşa cum este acum, a unui plan anunţat pe 31 mai de Joe Biden, pe care l-a acceptat. Acesta prevede un armistiţiu de şase săptămâni însoţit de o retragere israeliană din zonele dens populate din Gaza şi eliberarea ostaticilor, urmată de o a doua fază a unei retrageri israeliene complete din teritoriu.

Pentru Statele Unite, o încetare a focului în Gaza ar ajuta la evitarea unei escaladări militare în Orientul Mijlociu, după ameninţările Iranului şi ale aliaţilor săi – Hamas, Hezbollahul libanez – de a se răzbuna pentru asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh la sfârşitul lunii iulie la Teheran.

Pe 7 octombrie, comandouri ale Hamas infiltrate din Gaza în sudul Israelului au efectuat un atac care a dus la moartea a 1.199 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Din cele 251 de persoane răpite în acea zi, 105 sunt încă deţinute în Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de armată.

Armata israeliană a anunţat joi că a găsit gloanţe în cadavrele a şase ostatici pe care i-a recuperat recent dintr-un tunel din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, adăugând că investighează circumstanţele morţii lor.

Israelul a promis să distrugă Hamas, care a preluat puterea în Gaza în 2007 şi pe care, împreună cu SUA şi UE, o consideră teroristă.

Armata sa a lansat o ofensivă majoră ca răspuns la atacul din 7 octombrie, care a ucis cel puţin 40.265 de persoane, potrivit Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, care nu a detaliat numărul de civili şi luptători ucişi. Conform ONU, majoritatea morţilor sunt femei şi minori.

În Fâşia Gaza, unde cei aproximativ 2,4 milioane de locuitori se confruntă cu un dezastru umanitar, Apărarea Civilă a raportat că cinci palestinieni au fost ucişi într-un atac israelian care le-a lovit casa din Khan Younis (sud).

Martorii au raportat, de asemenea, ciocniri între armată şi luptătorii palestinieni în nord, precum şi lovituri israeliene în centru.

După un bombardament israelian, un nor dens de fum negru a acoperit tabăra de refugiaţi Nousseirat (centru), unde locuitorii au fugit în grabă, traversând praf şi moloz, conform imaginilor AFPTV.

„Trăim cu frică cu copiii noştri, bombardamentele nu se opresc niciodată”, a declarat Tahani Abu Cherbi pentru AFP în regiunea de lângă Deir al-Balah, refuzând să se deplaseze din nou, „în ciuda pericolului”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...