G4Media.ro

Israelul reafirmă că nu va livra arme Ucrainei, invocând o „serie de…

Foto: Twitter/ Israel Defense Forces

Israelul reafirmă că nu va livra arme Ucrainei, invocând o „serie de considerente operaționale”

Ministrul israelian al apărării a reiterat faptul că țara nu va livra arme Ucrainei, în ciuda unei noi cereri oficiale din partea Kievului pentru sisteme de apărare aeriană, în contextul în care Rusia folosește tot mai mult drone de fabricație iraniană, transmite The Guardian.

În declarațiile făcute miercuri în fața ambasadorilor europeni în cadrul unei ședințe de informare, Benny Gantz a precizat:

„Israelul sprijină și este alături de Ucraina, NATO și Occident. Acestea fiind spuse, aș dori să subliniez că Israelul nu va livra sisteme de armament Ucrainei din cauza unei serii de considerente operaționale. Vom continua să sprijinim Ucraina în limitele noastre, așa cum am făcut-o și în trecut”.

„Urmărim implicarea Iranului în războiul din Ucraina”, a adăugat el.

Israelul a furnizat ajutor umanitar Ucrainei de la începutul invaziei din februarie. Cu toate acestea, având în vedere necesitatea de a menține relațiile cu Rusia – care facilitează operațiunile israeliene împotriva actorilor susținuți de Iran în Siria – Israelul s-a abținut de la trimiterea de material militar.

Se pare că Israelul a început deja să împărtășească cu oficialii ucraineni informații de bază privind programul de drone al Iranului. Cotidianul israelian Haaretz a relatat miercuri că Israelul s-a oferit, de asemenea, să asiste Kievul în crearea unui „sistem civil de alertă timpurie care să salveze vieți” pentru a se proteja împotriva atacurilor aeriene.

Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, a acuzat luni, într-un mesaj pe Telegram, Tel Avivul că se pregătește să furnizeze ajutor militar Ucrainei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Israelul in general nu e carp americanilor, nu numai a lui Biden!