G4Media.ro

Israelul refuză să mai acorde vize reprezentanţilor ONU, după ce Guterres a…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Israelul refuză să mai acorde vize reprezentanţilor ONU, după ce Guterres a afirmat că atacul teroriștilor Hamas „nu a venit din senin”, ci din cauza a „56 de ani de ocupaţie sufocantă”

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a anunţat miercuri că Israelul va refuza să mai emită vize reprezentanţilor Naţiunilor Unite în urma declaraţiilor secretarului general al organizaţiei, Antonio Guterres, care a afirmat, între altele, că atacul comis de Hamas împotriva Israelului, în 7 octombrie, „nu a venit din senin”, ci este consecinţa a „56 de ani de ocupaţie sufocantă”, transmite EFE, citată de Agerpres.

Erdan a menţionat că Israelul a început deja să adopte această politică şi că a refuzat să acorde viză Coordonatorului ONU pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths.

„A sosit momentul să le dăm o lecţie” înalţilor oficiali ai ONU, a spus Erdan miercuri, într-un interviu acordat radioului armatei israeliene.

Comentariile lui Guterres de marţi, din Consiliul de Securitate al ONU, au atras şi condamnarea lui Dani Dayan, preşedintele Muzeului Holocaustului din Ierusalim, Yad Vashem, care a apreciat că „masacrarea evreilor de către Hamas la 7 octombrie a fost genocid în intenţiile sale şi extrem de brutal în forma sa”.

„O parte din motivul pentru care (ceea ce a făcut Hamas – n.r.) diferă de Holocaust este că evreii de astăzi au un stat şi o armată. Nu suntem lipsiţi de apărare sau la mila altora”, a adăugat Dayan.

Potrivit acestuia, după atacul asupra Israelului de către gruparea islamistă palestiniană, în care a ucis peste 1.400 de oameni, este acum testată „sinceritatea liderilor mondiali, a intelectualilor şi a oamenilor influenţi” la nivel internaţional precum Guterres. Din acest punct de vedere, secretarul general al ONU „nu a trecut testul”, a insistat Dayan.

Controversa a izbucnit marţi, când Guterres „a condamnat fără echivoc actele teroriste oribile şi fără precedent” ale Hamas, dar a spus totodată că ceea ce s-a întâmplat îşi are rădăcinile în lungi decenii de conflict cu palestinienii. „Atacurile Hamas nu avut loc din senin. Poporul palestinian a fost supus unei ocupaţii sufocante de 56 de ani”, a declarat Guterres.

Această ultimă afirmaţie a stârnit reacţia autorităţilor israeliene, care au condamnat declaraţiile lui Guterres şi au cerut demisia acestuia.

„Nu vă este ruşine?”, l-a întrebat pe Guterres ministrul de externe israelian Eli Cohen, care a fost prezent la sesiunea Naţiunilor Unite şi care a suspendat ulterior o întâlnire planificată cu secretarul general al ONU.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Latrino Gutieres si-a dat arama pe fata ca e un suporter al teroristilor.

  2. Foarte bine Israele ! ONU s-a stricat de mult…

  3. Ba,… le-a cam zis-o israelienilor. Nu e un moment bun, dupa uciderea civililor nevinovati de catre teroristii Hamas, dar istoria nu minte.

    • De care istorie vorbesti? Aia pe care ti-0 spune Pu.tler la Sp.utnik? Ai auzit de Iude.ea de acum 2000 de ani unde erau ev.reii? Plus ca evr.eii si-au cumparat inap0i pam@nturile de la englezi. Pale.stinienii tai sunt defapt turc@leti ramasi in zona dupa destramarea imp3riului ot0man daia Er-d0g-an tine cu ei. Pune ma.na si citeste istorie nu mai raspandi fake news.

  4. Are dreptate, Israelul trebuie să elimine Hamas și mai apoi să renunțe la colonizarea Cisiordaniei(mai puțin Golan) pentru că altfel nu va fi pace. Renunțarea la colonizarea Cisiordaniei și respectarea granițelor recunoscute internațional e vitală pentru pace, altfel nu va fi pace. Oricât de teroriști sunt Hamas trebuie și Israelul să renunțe la expansionismul care îl practică de juma’ de secol altfel o să apară alt Hamas. Să stabilească niște granițe clare, chiar dacă mai extinse decât cele recunoscute international și să zică clar că ei peste granițele alea nu vor mai avansa.

    • Cum ar fi ca Ungaria să facă un program prin care orice familie ungurească care se mută în ținutul Secuiesc să primească o subvenție de la guvernul Ungariei pentru construirea/cumpărarea unei case și 30000 de euro capital de start pentru a-și clădi o viață nouă plus încă 10-20 de mii pentru fiecare copil conceput?