
Israelul va desfăşura 3.000 de agenţi de poliţie în Ierusalim pentru ultima rugăciune de vineri de Ramadan
Poliţia israeliană va desfăşura 3.000 de agenţi de poliţie în întregul Ierusalim vineri, ultima zi a lunii sfinte musulmane Ramadan, pentru „a asigura respectarea în siguranţă şi ordonată” a rugăciunii de pe Esplanada Moscheilor, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Într-un comunicat, poliţia a anunţat că ofiţerii vor fi dislocaţi în punctele strategice de control din jurul Ierusalimului, în Ierusalimul de Est şi pe străduţele oraşului vechi pentru a proteja siguranţa publică, a direcţiona traficul şi a apăra libertatea de cult, menţinând în acelaşi timp măsurile de securitate necesare.
Vor fi desfăşuraţi agenţi şi pe „rute de transport, pentru a răspunde oricăror potenţiale ameninţări”. „Poliţia israeliană rămâne atentă la orice încercare a elementelor ostile de a profita de ultimele zile ale Ramadanului pentru a incita la tulburări, a comite acte teroriste sau a comite orice tip de violenţă”, se arată în comunicat.
La fel ca anul trecut, autorităţile israeliene au impus restricţii palestinienilor care doresc să meargă la Ierusalim să se roage în timpul lunii postului musulman.
Mai exact, ei îi împiedică pe palestinienii din Cisiordania cu vârste cuprinse între 12 şi 55 de ani (50 de ani în cazul femeilor) să acceadă la Esplanada Moscheilor, al treilea loc cel mai sfânt al islamului, în zilele de vineri de Ramadan, notează EFE.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.