G4Media.ro

Israelul va oferi Hamas un armistițiu de șase săptămâni în schimbul eliberării…

Sursa foto: Menahem KAHANA / AFP

Israelul va oferi Hamas un armistițiu de șase săptămâni în schimbul eliberării ostaticilor / Șeful Mossad merge la Doha

Negocierile dintre Hamas și Israel avansează. David Barnea, șeful Mossad, se deplasează în această luni la Doha, unde era așteptat inițial duminică. El va propune un armistițiu de șase săptămâni în schimbul eliberării a 40 de ostatici, relatează un oficial israelian, care a adăugat că negocierile ar putea dura două săptămâni, potrivit. Le Figaro.

Până de curând, mișcarea teroristă aflată la originea atacului asupra Israelului din 7 octombrie a cerut o încetare definitivă a focului înainte de a se ajunge la un acord în privința ostaticilor. Însă, la sfârșitul săptămânii trecute, a anunțat că este gata să accepte un armistițiu de șase săptămâni.

Conform acestui acord, 42 de ostatici – femei, bolnavi și bătrâni – ar urma să fie eliberați în schimbul a 20 până la 50 de palestinieni fiecare, încarcerați în Israel, față de 120 până la 150 solicitați inițial.

Hamas dorește, de asemenea, ca Tsahal să se retragă din orașe și zone populate, iar palestinienilor să li se permită să circule liber în Fâșia Gaza. Israelul este dispus să accepte acest lucru, dar numai pentru copii și bătrâni.

Aproximativ 250 de persoane au fost răpite și duse în Gaza în timpul atacului de o amploare fără precedent efectuat la 7 octombrie de comandourile Hamas în sudul Israelului, care s-a soldat cu moartea a cel puțin 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Potrivit Israelului, 130 de ostatici luați la 7 octombrie sunt încă reținuți în Gaza, dintre care 32 ar fi morți. Operațiunea militară israeliană lansată ca represalii la atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie a făcut până în prezent peste 31.700 de victime, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de mișcarea islamistă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu cred ca vor elibera femei. De ce? Pentru ca se va vedea ce violuri crunte au patimit femeile din partea acestor ,, luptatori”!