Istanbulul mizează pe 20 de milioane de turişti străini în acest an / Peste 17 milioane au vizitat orașul anul trecut
Istanbulul stabileşte un obiectiv mai ridicat în turism, urmărind să primească 20 de milioane de vizitatori străini, spune Firuz Bağlıkaya, preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Turism din Turcia (TÜRSAB), citat de publicaţia The Hurriyet Daily News, preluată de News.ro.
Turişti din peste 200 de ţări vizitează oraşul, a spus Bağlıkaya, adăugând că majoritatea turiştilor internaţionali au venit din Rusia, Germania, Iran, Statele Unite, Marea Britanie, Iran, Arabia Saudită, Franţa şi Italia anul trecut.
„Estimăm că peste 17 milioane de turişti au vizitat oraşul în 2023”, a afirmat el într-un comunicat.
Potrivit celor mai recente date oficiale, sosirile de turişti străini în Istanbul au crescut cu 9% în ianuarie-noiembrie 2023, faţă de aceeaşi perioadă din 2022, la peste 16 milioane de persoane.
„Istanbul este oraşul culturii, artei şi gastronomiei, atrăgând un număr mare de vizitatori. Aproximativ 76 de restaurante din oraş sunt incluse în Ghidul Michelin”, a subliniat el, menţionând că în 2022, 86 de muzee din Istanbul au primit 5,8 milioane de vizite.
Bağlıkaya a mai declarat că în primele 11 luni ale anului trecut, 219 nave de croazieră au vizitat Istanbulul, aducând peste 392.000 de vizitatori.
„Istanbul are un potenţial imens în turismul de croazieră. Noi la TÜRSAB lucrăm pentru a valorifica acest potenţial. De exemplu, transportăm pasageri de croazieră care ajung în port direct în peninsula istorică cu tramvaiul pentru a evita blocajul. În acest fel, vizitatorii economisesc timp”, spune reprezentantul Asociaţiei Agenţiilor de Turism din Turcia.
Istanbulul este, de asemenea, un centru important pentru turismul medical, potrivit lui Bağlıkaya.
„În oraş sunt 188 de spitale, 79 de centre medicale şi 435 de clinici şi ambulatorii cu certificate de la Ministerul Sănătăţii pentru turism medical. Numărul agenţiilor de turism care prestează servicii în domeniul turismului de sănătate a crescut la 590”, a mai spus el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu