Istoria conflictelor interetnice din anii 90: Sute de case distruse și populații strămutate în localități în care românii și maghiarii s-au ridicat împotriva romilor
Începutul anilor 90 au fost presărați cu o sumedenie de conflicte între populațiile majoritare române sau maghiare și romi. De cele mai multe ori scânteia apărea în urma unei agresiuni, iar comunitatea reacționa imediat: se băteau clopotele, populația dintr-o anumită etnie se aduna și dădea foc celei minoritare.
Au fost înregistrate numeroase violențe la adresa romilor, în această perioadă, începând chiar din zilele revoluției.
Primul conflict important a fost consemnat în județul Covasna, localitatea Vârghiș, se arată într-o documentație a Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale.
În 24 decembrie 1989 când încă se trăgea în cele mai importante orașe din țară, iar soții Ceaușescu erau executați, sătenii maghiari de aici s-au războit cu consătenii de etnie romă. Bilanţul confruntării a fost de doi romi ucişi şi două case distruse.
Peste câțiva ani, în 2011 în aceeași localitate, dintr-un total de 1.628 de persoane, 12 s-au identificat drept etnici români, 1.616 maghiari, aici nemaifiind oficial nici un rom.
11-12/08/1990, Cașinu Nou (județul Harghita)
Primul conflict în care a fost implicată etnia romă, după Revoluția din 1989, s-a produs în august 1990 și a implicat populația majoritar maghiară din comuna Cașinu Nou, județul Harghita.
Un grup de circa 400 de săteni de etnie maghiară incendiază 29 de case aparținând etnicilor romi din sat.
Aproximativ 150 de romi rămân fără locuințe, fiind alungați din sat. În aprilie 2007, în urma soluției date de CEDO, Guvernul român se angajează să acorde daune reclamanților și să desfășoare proiecte pentru romii afectați de aceste violențe.
9/10/1990, Mihail Kogălniceanu (Constanța)
În noaptea de 9 octombrie, 25 de case aparținând romilor sunt incendiate și alte opt sunt distruse.
În urma agresării unui tractorist, în seara de 9 octombrie se bat clopotele de la biserică. Câteva sute de localnici se strâng în centrul localității și distrug casele unora dintre romi. Aproximativ 200 de persoane rămân fără adăpost.
Casele acestora vor fi refăcute cu susținerea financiară oferita printr-un parteneriat între Zentralrat Deutscher Sinti und Roma (organizația romilor din Germania care efectuase o cercetare în România în 24-29 aprilie 1990) și Guvernul României.
În cadrul acestui proiect, sunt reconstruite 26 de case (costurile sunt suportate în proporții egale de Zentralrat și de Guvernul României).
10-11/01/1990, Turulung (județul Satu Mare).
36 din cele 41 de case ale etnicilor romi din localitate sunt incendiate și distruse.
Într-o întrunire din 8 ianuarie 1990, localnicii maghiari, majoritari în comună, decid înlocuirea autorităților locale, hotărâre neacceptată de romi. Tensiunile sporesc, iar în noaptea de 10-11 ianuarie circa 1.000 de etnici maghiari dau foc locuințelor romilor care se văd nevoiți să părăsească pentru o perioadă localitatea.
6-7/04/1991 Bolintin Vale (județul Giurgiu)
În noaptea de 6-7 aprilie 1991, în Duminica Paștelui, un etnic rom înjunghie mortal un student care refuzase să-l ia cu mașina.
Criminalul este arestat după doar câteva ore, dar, în dimineața următoare, este pornită sirena, iar numeroși locuitori se strâng în fața casei victimei. Sătenii încep să atace casele romilor seminomazi, sedentarizați de autorități în perioada comunistă.
Au fost incendiate atunci 21 de case, iar alte cinci distruse. Au fost ocolite casele romilor sedentari de mult timp, mai bine integrați.
Romii ale căror case sunt distruse sunt nevoiți să părăsească localitatea.
În 7 mai 1990, câțiva romi din această categorie încearcă să revină în localitate, mutându-se în casele neincendiate în aprilie. Sirena este sunată iar și câteva sute de localnici incendiază și aceste case, forțându-i pe romi să părăsească localitatea.
Ulterior, în 2009, Guvernul român se va angaja să îi despăgubească financiar pe reclamanții romi.
Însă în anul 1991 se vor înregistra mai multe cazuri de violențe împotriva romilor.
16-18/05/1991, Ogrezeni și Bolintin Vale (județul Giurgiu)
În cele două localități învecinate se înregistrează o serie de incidente soldate cu distrugerea a 25 de case aparținând romilor.
Tensiunile izbucnesc după ce un etnic rom înjunghiase, în 16 mai, în Ogrezeni, un român. În 17 mai, se bat clopotele, iar sătenii din Ogrezeni incendiază și distrug 14 case ale romilor din localitate. A doua zi (18 mai) evenimentele se repetă și în localitatea învecinată, Bolintin Vale. Mulțimea se strânge în centrul localității și atacă zona ocupată de romi. Șapte case aparținând romilor sunt distruse, iar alte patru, incendiate.
09/06/1991, Plăieșii de Sus (județul Harghita)
Locuințele romilor din localitate sunt incendiate de vecinii lor maghiari, romii fiind alungați și nevoiți să locuiască în niște grajduri, în condiții improprii.
Starea conflictuală este provocata de un incident petrecut în 6 iunie, când un paznic de etnie maghiară este bătut de patru romi. La scurt timp, sunt agresați doi romi, unul dintre ei murind. În 8 iunie, romii sunt anunțați ca le vor fi incendiate locuințele în 9 iunie.
Sătenii incendiază 28 de locuințe ale romilor, autoritățile nereușind stoparea violențelor. În aprilie 2007, în urma soluției date de CEDO, Guvernul român se angajează să acorde daune reclamanților și să desfășoare proiecte pentru romii afectați de aceste violențe.
13-14/08/1991, Vălenii Lăpuşului (județul Maramureș)
În 13 august 1991, o femeie însărcinată în nouă luni este violată de un etnic rom. Acesta este arestat în aceeași zi, dar, în seara următoare, se formează un grup de circa 150 de săteni care se deplasează în cătunul Ponorâta, unde distrug 18 case ale romilor.
17/03/1993, Cărpiniș, județul Timiș
Conflictul s-a soldat aici cu distrugerea a cinci case aparținând romilor din localitate. Romii au reușit să fugă, neînregistrându-se pierderi umane. Autoritățile au intervenit prompt, 23 de persoane fiind acuzate, în 9 iunie 1993, de perturbarea liniștii și distrugere de proprietate.
2/.09/1993, Hădăreni (jud. Mureș)
Conflictul izbucnește după ce un etnic român (Chețan Crăciun) a fost înjunghiat mortal într-o confruntare cu trei etnici romi (Rapa Lupian Lăcătuș, Pardalian Lăcătuș și Mircea Zoltan). Cei trei romi se ascund în casa unei rude. La scurt timp, câteva sute de localnici, români și maghiari, se strâng în fața casei și o incendiază.
Frații Lăcătuș încearcă să fugă, dar sunt prinși și linșați de mulțime. Cumnatul lor, Mircea Zoltan, moare ars de viu în casa incendiată.
Alte 12 case ale romilor sunt incendiate și cinci avariate, iar aproximativ 170 de romi sunt nevoiți să părăsească localitatea, nepermițându-li-se, o perioadă de timp, să revină la casele lor. În 23 septembrie, într-un comunicat de presă, Guvernul român condamnă evenimentele petrecute la Hădăreni și în 19 noiembrie 1993 decide alocarea unor fonduri pentru refacerea caselor distruse.
29/05/1994, Racşa, judeţul Satu Mare
În 26 mai, doi tineri romi dintr-o localitate apropiată jefuiseră și uciseseră un cioban român din Racșa. În 28 mai, cei doi criminali au fost arestați de poliție, dar, în ziua înmormântării victimei (29 mai), un grup de localnici au decis baterea clopotelor.
În jurul orei 21, câteva sute de săteni s-au strâns în centrul localității și s-au îndreptat spre zona locuită de romi. Avertizați, romii reușesc să fugă. Sunt incendiate toate cele nouă locuințe ale romilor. O oră mai târziu apar două plutoane de polițiști și jandarmi care restabilesc ordinea și rămân în localitate până în 6 iunie.
Reacția Poliției a fost promptă, fiind investigate 115 persoane implicate.
Sursa foto: ISU Arad
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii