Istoric: Călin Georgescu „face discret cu ochiul fascismului istoric”

Câștigătorul primului tur de scrutin al alegerilor prrezidențiale din România, între timp anulate, Călin Georgescu, a fost etichetat drept populist, suveranist, naționalist, extremist de dreapta, neolegionar, etc. Un istoric franco-român, expert în fascismul românesc, pune în context istoric, într-un interviu cu publicația Mediapart, poziționarea politică a lui Călin Georgescu, relatează RFI.

Iată în continuare interviul publicat de Mediapart pe 25 decembrie 2024:

Spre deosebire de nazism sau de fascismul italian, „legionarismul” este puțin cunoscut în Franța. Cu toate acestea, termenul se referă la o puternică mișcare revoluționară de dreapta care s-a dezvoltat în România între anii 1920 și 1940. Cu toate acestea, este surprinzător să vedem acest trecut invocat, și uneori chiar comemorat, de figuri contemporane ale extremei drepte din această țară, care se bucură de o puternică ascensiune electorală.

Dar ce era original la această Legiune a Arhanghelului Mihail, cunoscută și sub numele de Garda de Fier? Și cum rămâne cu o altă personalitate care a revenit în grațiile anumitor discursuri, cea a mareșalului Ion Antonescu, considerat „Pétain” (liderul colaboraționist cu ocupanții naziști ai Franței între 1940 – 1944, n.r) local? L-am rugat pe istoricul Traian Sandu, profesor asociat la Universitatea Sorbonne Nouvelle, să facă lumină în această utilizare a memoriei.

Autor al unei lucrări de referință pe această temă, Un fascisme roumain (Editura Perrin, 2014), el a analizat caracteristicile specifice ale unei țări mult mai rurale și mai tradiționale decât Germania și Italia în aceeași perioadă. În opinia sa, candidatul Călin Georgescu, care a ieșit învingător în primul tur al alegerilor prezidențiale care a fost între timp anulaă de Curtea Constituțională a României pentru suspiciuni de ingerință a Rusiei, face în esență „cu ochiul” atunci când invocă acest trecut.

Fără a fi el însuși un ideolog fascist, Georgescu își consolidează imaginea antisistem în rândul unui electorat sătul de clasa conducătoare, de deteriorarea situației socioeconomice și de riscul unui război în Est. Alți lideri, însă, au fost mai expliciți.

Indiferent de gradul real de susținere sau de gradul de calcul, mențiunile pozitive ale Gărzii de Fier sau ale lui Antonescu, care pot intra sub incidența legii, indică persistența și renașterea, de-a lungul secolului trecut, a unei culturi fasciste parțial reciclate de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu, căruia Traian Sandu tocmai i-a consacrat o biografie. Liderul comunist mai degrabă decât „dictatorul”.

Mediapart: În România, extrema dreaptă este mai puternică electoral ca niciodată de la tranziția la democrație. Unii membri ai acestei familii politice au făcut obiectul unor proceduri penale pentru comentariile lor revizioniste cu privire la figuri din perioada interbelică și la regimul care a colaborat cu naziștii. Ce ne spune acest lucru despre identitatea lor politică?

Traian Sandu: Din 2015, există o lege care interzice glorificarea figurilor vinovate de crime de război sau genocid, sau promovarea doctrinelor fasciste. Referințe continuă să se facă, dar ele trebuie, prin urmare, să fie discrete, cel puțin pentru candidații care vor să fie prezentabili.

Diana Șoșoacă [președinta partidului SOS România – n.r.], de exemplu, este urmărită penal pe aceste motive. Nu este cazul lui Călin Georgescu. El provine dintr-o stângă ecologistă, sau chiar social-democrată, întrucât fusese prieten cu campionul acestei familii, Ion Iliescu, atunci când acesta a fost reales președinte al țării în 2000, tocmai împotriva unui candidat de extremă dreapta (Corneliu Vadim Tudor, n.r.).

Călin Georgescu a mobilizat într-adevăr pepiniera naționalistă istorică, dar într-un mod subliminal. Cu un obiectiv esențial: să reamintească publicului că se află la marginea sistemului politic actual, dominat de elitele pro-europene și pro-NATO. El face apel la toți cei care cred că România nu a beneficiat de extinderea Europei neoliberale spre Est, care a devenit o periferie imperială.

Pentru istoric, un lucru este frapant în utilizările contemporane ale fascismului istoric: referirea la Corneliu Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare, este adesea amestecată cu referirea la Ion Antonescu, „Pétain-ul român”. Este o mișcare îndrăzneață, având în vedere că Antonescu, care a fost un reacționar de dreapta, dar nu un fascist, a suprimat Garda de Fier.

În imaginarul românesc, acest amestec funcționează de fapt ca o referință anti-comunistă. Dar și aici, lucrurile se complică atunci când realizezi că Ceaușescu a scos din închisoare membri ai Mișcării Legionare și i-a folosit pentru a-și construi sinteza națională comunistă, care a servit la legitimarea sa în relațiile cu Moscova.

Mediapart: În ce fel a fost Legiunea lui Codreanu fascistă, și nu doar o altă formă de naționalism?

Traian Sandu: Ceea ce a diferențiat-o a fost caracterul anti-sistem, revoluționar și violent al acestei mișcări, care se opunea societății burgheze. Scopul său era de a răsturna clasa politică dominată de Național-Liberali. Aceștia din urmă se aflau la putere de la sfârșitul secolului al XIX-lea și păreau triumfători după succesele lor diplomatice din 1918, care le-au permis să anexeze Transilvania și Basarabia (actuala Republică Moldova).

Legionarii au vrut să adauge un plus de suflet acestei societăți destul de stabile, printr-un modernism și un ultranaționalism care nu erau defensive, ci agresive. Deși se numeau ruraliști și purtau cămăși verzi, ei doreau de fapt să conducă o industrializare masivă a României. Și, deși se refereau la ortodoxie, doreau să instaureze ceea ce specialiștii în fascism numesc o „religie politică”, vizând apariția unui om nou.

Teoretic, concepția lor despre națiune nu era bazată pe biologie, așa cum a fost cea a lui Hitler, dar multe dintre cadrele Gărzii de Fier s-au apropiat de o definiție etnică a națiunii. Scriitorul Emil Cioran a fost aproape de acest lucru, dezvoltând o viziune a unei Românii smulse din ruralitate și ortodoxie, încălțată cu cizme și căști de oțel, hiper-violentă și mai presus de toate imperialistă.

Acest ultim punct este important, deoarece fasciștii nu erau doar ultranaționaliști care se înfoindu-se la ei acasă, chiar dacă acest lucru însemna oprimarea minorităților țării, precum maghiarii și evreii. Intenția lor era să se extindă dincolo de granițele României, în Balcani, unde existau populații latinofone care vorbeau o limbă mai mult sau mai puțin asemănătoare cu româna, și să atace Uniunea Sovietică, din cauza anticomunismului lor visceral.

Mediapart: Ați subliniat că varianta românească a fascismului s-a dezvoltat într-un mod original față de cazurile italian și german, care sunt cele mai cunoscute. În ce fel a fost diferit?

Traian Sandu: Asemenea fascismului maghiar al Crucilor Săgeți sau fascismului croat al Ustașilor, fascismul românesc era deopotrivă mai ruralist și mai religios, în sensul că se referea la religia tradițională, în timp ce Mussolini era ateu, iar lui Hitler i se atribuie credințe păgâne sau orientale. Chiar și astăzi, 45% din populația României trăiește în mediul rural, iar religiozitatea rămâne markerul unei reveniri la o identitate românească înrădăcinată în ortodoxie și într-o anumită ruralitate.

Adevărata contradicție a fascismului românesc, care i-a marcat eșecul, a fost că a încercat să mobilizeze o populație rurală greu de mobilizat, pentru că era mai degrabă tradițională și ascultătoare față de putere, fie că era vorba de cea a regelui, a religiei consacrate sau a notabilităților locale.

În acest context, un partid revoluționar antisistem, de dreapta, a întâmpinat numeroase obstacole. A eșuat în fața regelui, care a sfârșit prin a-l asasina pe liderul său Corneliu Codreanu, și apoi în fața lui Antonescu, care a dizolvat Garda de Fier după o tentativă de puci.

Codreanu a fost asasinat în 1938. Doi ani mai târziu, succesorul său Horia Sima a încheiat un pact cu mareșalul Ion Antonescu pentru a fonda un „Stat Național Legionar”. Care a fost natura acestui stat? Și care erau diferențele dintre cei doi oameni?

După pactul germano-sovietic, Hitler a dezmembrat România Mare. Ungaria au luat Transilvania de Nord, Stalin a luat Basarabia. Cineva trebuia să își asume responsabilitatea pentru această înfrângere uriașă. În fața regelui Carol se afla Ion Antonescu, un militar care îl criticase pe monarh pentru corupție și pentru poziția sa pro-occidentală. (Antonescu a fost, de asemenea, pro-occidental până târziu în anii 1930.) Problema sa, însă, era că niciun partid democratic nu îl susținea. Avea nevoie de o mișcare de masă, pe care legionarii, conduși acum de Sima, i-au oferit-o.

Așa a luat naștere un „stat național-legionar”, care însă nu a funcționat. Este ca și cum ai încerca să amesteci apa cu uleiul: pe de o parte, Antonescu era o persoană care dorea ordine și liniște socială; pe de altă parte, fasciștii revoluționari își petreceau timpul agitându-se în stradă și sfidând puterea. Diarhia Antonescu/Sima a fost disfuncțională, iar primul a sfârșit prin a se debarasa de Garda de Fier.

Mediapart: Ne-ați spus că Georgescu făcea referiri discrete la fascismul istoric. Cum a făcut asta?

Traian Sandu: Nu chiar prin conținutul programului său. Acesta reflectă o poziție „pujadistă de stânga” (Pierre Poujade, politician populist francez, 1920 – 2003, n.r), cu o atenție deosebită acordată micilor proprietari români, comercianților și meșteșugarilor, și o dorință declarată de a proteja forța de muncă românească de dominația capitalului occidental. O dimensiune ecologică este de asemenea prezentă, ca răspuns la faptul că țara a fost marcată de dezastre majore, în special din cauza industriei miniere, care a poluat puternic apele românești.

Pe de altă parte, două referințe sunt evidente. Prima este numele asociației de care este legat site-ul pe care se găsește programul lui Georgescu. Se numește Pământul strămoșesc (Pământul strămoșesc), care este titlul unui ziar istoric al mișcării legionare. Oamenii cultivați știu despre ce este vorba. A doua a fost când Georgescu, sportiv la 62 de ani, a apărut într-un videoclip călare. În lumea occidentală, toată lumea a văzut în asta o referire la Putin, dar imaginea se referea mai ales la Codreanu.

Pentru a mobiliza populația rurală în anii 1920 și 1930, Codreanu a făcut de asemenea referiri, în acest caz la figura tradițională a Făt-Frumos. El apărea într-un costum alb, pe un cal alb, însoțit de ceata sa de legionari, ei înșiși în cămăși albe sau verzi, cu o pană în pălărie, ca în basme. Atunci când Georgescu se plimbă și este filmat într-un decor similar, evocă în mod evident această amintire, chiar dacă s-a făcut că plouă atunci când un jurnalist român l-a întrebat despre referințele sale televizate.

Mediapart: Dar alte figuri politice de extremă dreapta?

Traian Sandu: Referințele liderului AUR, George Simion, sunt mai explicite. Partidul are în rândurile sale și un universitar specializat în fascism (senatorul Sorin Lavric, n.r.). El este unul dintre liderii partidului și știe despre ce este vorba. Dar AUR s-a aclimatizat la sistemul politic românesc și s-a îmburghezit în final, ceea ce îl determină să fie mai precaut în ultima vreme.

Din partea SOS România, Diana Iovanovici Șoșoacă este foarte explicită în referințele sale, și chiar prea explicită: din acest motiv a fost exclusă din partidul AUR (în 2021, n.r.). După ce a fost eliminată din cursa pentru alegerile prezidențiale din acest an, ea s-a dus direct la locul unde a fost ucis Codreanu, pentru a organiza o manifestație comemorativă. Este un pic ca și cum, în Franța, cineva s-ar fi dus la mormântul lui Jacques Doriot (politician francez, inițial comunist, devenit ulterior fascist și colaboraționist cu ocupanții naziști, 1898 – 1945, n.r.).

Sursa: RFI