G4Media.ro

Istoric, despre vizita Regelui Charles în România: Vine aici oarecum ca acasă…

Sursa foto: Facebook The British Royal Family

Istoric, despre vizita Regelui Charles în România: Vine aici oarecum ca acasă / Nu trebuie să atribuim o importanţă vizitei, decât la nivel sufletesc pentru Regele Charles

Istoricul Adrian Niculescu a afirmat că vizita Regelui Charles al lll-lea în România este una privată, reprezintă un gest de curtoazie şi vine în ţara noastră oarecum ca acasă. El a precizat că această vizită ”are o importanţă soft power” deoarece poate întreţine o atmosferă favorabilă României, relatează News.ro.

Adrian Niculescu a vorbit, vineri, la Prima News, despre vizita Regelui Charles al lll-lea în România.

“Este un gest de curtoazie faţă de ţara în care se duce, însă cred că este totuşi semnificativ, are şi o întâlnire cu Corpul Diplomatic de altfel, după întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Iohannis. Ce este, cred eu, important este faptul că e prima lui ieşire după încoronare. Cealaltă vizită, care avea o importanţă diferită, mult mai mare, este o vizită făcută în Germania, în luna aprilie a fost acolo. În Germania a fost o vizită de stat, chiar dacă nu era oficial încoronat, era rege din 10 septembrie anul trecut. La noi este o vizită privată. Vine aici oarecum ca acasă. Nu a mai fost aici din perioada pandemiei. Într-un fel este foarte frumos, îmbucurător pentru noi că vine aici. Pe de altă parte, nu trebuie să atribuim o importanţă decât la nivel sufletesc pentru Regele Charles, ceea ce se ştia. Charles este legat de România dinainte de Revoluţie. El a denunţat demolările din Bucureşti”, a declarat istoricul Adrian Niculescu.

El a explicat că această vizită poate întreţine o atmosferă favorabilă României.

“Problema fundamentală este că nu Regele Charles hotărăşte politica Angliei. (…) El ,dacă vine în Bundestag, nu poate să facă un discurs de capul lui. Discursul lui trebuie să fie scris, ca şi cel pe care îl rosteşte în faţa Parlamentului, la deschiderea camerelor Parlamentului, trebuie să fie scris de un prim-ministru sau cel puţin consiliat de ce hotărăşte primul ministru. (…) E o vizită privată şi are importanţă soft power că el poate întreţine o atmosferă favorabilă României”, a adăugat istoricul Adrian Niculescu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nici prin cap nu-mi trecea!
    Importantă e pentru televiziuni, că au nutreț de mestecat!

    • se si mananca din turism de pe urma acestor vizite. Cand venea ca „neica nimeni” 🙂 , nu erau multi prin preajma… acum cred ca e cea mai sigura zona din europa. Ce nu inteleg e ce cauta la Cotroceni? Or fi mers astia pana acolo incat sa inlocuiasca locuitorii din Viscri cu gradati? Daca mai cine si Biden la techirghiol……. se muta rusii in china

  2. din cate am inteles eu de pe la alte surse, declaratia originala (a ambasadorului Marii britanii) era ca intalnirea cu Iohannis (si nu vizita in sine) era un gest de curtoazie. Nu stiu daca Niculescu sau G4media a modificat sensul declaratiei, insa alterarea e semnificativa. ce a spus Ambasador Andrew Noble: „Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte …”