Istoricul britanic Ian Morris: Imperiile se prăbuşesc atunci când beneficiile nu compensează costul întreţinerii lor

Istoricul britanic Ian Morris crede că „imperiile se prăbuşesc atunci când beneficiile nu mai compensează costul întreţinerii lor”, transmite duminică EFE, care i-a luat un interviu istoricului britanic, autor al cărţii „Geography Is Destiny: Britain and the World, a 10,000 Year History” (Geografia este destinul: Marea Britanie şi lumea: O istorie de 10.000 de ani – n.r.), o istorie alternativă a Regatului Unit, transmite Agerpres.

În discuţia cu EFE, Morris spune că „imperiile se prăbuşesc din motive foarte diferite, fie din cauza agresiunii unui alt imperiu, ceea ce-l obligă să colecteze mai multe taxe, iar asta ajunge să-l falimenteze, fie, în alte cazuri, pentru că realizează că lumea s-a schimbat şi că motivul pentru care au construit acel imperiu nu mai este valabil, aşa cum a fost cazul Marii Britanii imediat după al Doilea Război Mondial”.

Marea Britanie şi India

Potrivit istoricului britanic, Marea Britanie nu a abandonat India în 1947 din cauza acţiunii unei armate invadatoare, nici din cauza unei revoluţii, ci pentru că a văzut că „beneficiile pe care le-a obţinut acolo puteau fi obţinute în altă parte şi că totodată costurile menţinerii Imperiul britanic nu justificau” păstrarea statu quo-ului.

Dacă în 1945, Marea Britanie era încă cea mai mare putere din lume, în 1970, Imperiul Britanic practic nu mai exista, în afară de câteva teritorii mici.

Insulele Britanice, adaugă el, sunt exemplul perfect, întrucât erau „insule de rangul al treia, departe de centrele de inovare din China, India, Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, dar această marginalitate s-a schimbat în ultimii 500 de ani când a fost dezvoltată o tehnologie navală care a făcut posibilă, pe de o parte, traversarea Atlanticului de Nord şi, pe de altă parte, menţinerea controlului asupra Canalului Mânecii”.

Geografia este un factor cheie, dar „nu determină întru totul ce fac oamenii, depinde de oameni să decidă ce vor să facă, cum vor să interpreteze geografia şi să acţioneze în consecinţă”, spune Morris.

Două modele de imperiu: Regatul Unit şi Spania

Istoria şi geografia merg mână în mână, adaugă el, pentru că, deşi Marea Britanie nu era destinată să devină o mare putere globală, până la urmă „este la latitudinea fiecărui popor să-şi modeleze destinul, iar instrumentul pentru a realiza acest lucru a fost noua tehnologie navală a galioanelor (nave cu pânze de mari dimensiuni şi cu mai multe punţi folosite de naţiunile Europei între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea), ceva foarte asemănător cu ceea ce s-a întâmplat cu Spania, care a construit un imperiu global cu mult înaintea britanicilor”.

Cu toate acestea, Spania nu a reuşit „nici să unifice Europa sub controlul său, nici să controleze lumea, aşa cum au ajuns britanicii să facă mai târziu”, subliniază Morris, care susţine că, în cazul Spaniei, lucrurile nu s-au întâmplat din cauza diviziunilor interne şi pentru că „aristocraţia sa şi casa sa regală erau foarte bogate şi puternice şi reticente la schimbare, spre deosebire de nobilimea engleză, care vedea oportunităţi de profit în noile reţele comerciale”.

Abordarea colonială diferită a Spaniei în Lumea Nouă joacă şi ea un rol, întrucât Spania, care a obţinut cele mai bogate teritorii, precum Peru sau Mexic, a înfiinţat o economie „practic extractivă” de aur şi argint, în timp ce modelul britanic de imperiu „nu consta în extragerea averii fermierilor din cele 13 colonii din America de Nord, ci în colectarea taxelor pe mărfurile care circulau prin Atlantic”.

Puterea Statelor Unite

Toate imperiile, rezumă Morris, se prăbuşesc la un moment dat, şi la fel se va întâmpla şi cu dominaţia globală a SUA, dar în privinţa sfârşitului „imperiului american”, întrebarea nu este „dacă se va sfârşi, ci care vor fi circumstanţele sfârşitului său atunci când va veni momentul”.

Istoricul britanic crede că, deşi multe voci au anunţat sfârşitul iminent al acestui imperiu încă din anii 1970, rămâne de văzut dacă America va fi depăşită de China în 20 sau 30 de ani.

În cele din urmă, o întrebare cheie despre dispariţia imperiilor sau menţinerea lor este capacitatea de a face faţă noilor provocări: „Nu cred că sfârşitul SUA ca imperiu este aproape, (…) este posibil să mai aibă încă 100 de ani în faţa rivalului lor, China”.

Morris crede că, odată cu anunţurile surprinzătoare referitoare la Canalul Panama, Groenlanda sau Canada, preşedintele american Donald Trump „revine la o viziune asupra lumii dintr-o altă epocă, din secolul al XX-lea, o viziune asemănătoare cu cea a Brexitului”.

Potrivit istoricului britanic, poziţii de forţă precum cea menţinută de premierul israelian Benjamin Netanyahu în teritoriile palestiniene, cea a preşedintelui rus Vladimir Putin în Ucraina sau posibilitatea ca China să recupereze Taiwanul prin forţă „sunt o consecinţă a retragerii puterii SUA din lume”, care acum are „o capacitate redusă faţă de ceea ce avea înainte, când a impus ‘pax americana'”.