Istoricul francez Alain Besançon, o figură marcantă a antitotalitarismului, a murit la 91 de ani

Istoricul Alain Besançon, o figură marcantă a antitotalitarismului, a murit la vârsta de 91 de ani, anunță Le Figaro.

Născut într-o familie pariziană din clasa de mijloc în 1932, fiu și nepot de medic, s-a impus ca unul dintre marii istorici francezi ai comunismului și ai Rusiei înainte de a dedica lucrări importante creștinismului și istoriei artei. Itinerariul său intelectual a fost cel al unui om a cărui viață și operă se hrăneau reciproc, cel al unui mare savant care s-a ținut la distanță de logica instituțională a universității.

Scrierile sale au avut o contribuție considerabilă la înțelegerea ideologiei comuniste și a istoriei Rusiei sovietice. Filozoful Philippe Raynaud explică faptul că acest lucru se datorează și faptului că întrebările sale se bazează tocmai pe o experiență reală: cea a unui fost comunist care a călătorit în Rusia în timpul tezei sale și care s-a confruntat în mod visceral cu această ideologie. Teza sa de doctorat, Les Origines intellectuelles du léninisme (Originile intelectuale ale leninismului), este o investigație magistrală. În ea, el explică în ce măsură ideologia marxist-leninistă se prezintă ca o explicație totală a lumii, cum impulsul revoluționar pe care îl purta a reușit să convingă minți ca a sa și, în cele din urmă, cât de importantă a fost matricea religioasă în înțelegerea acestei gândiri, care încredința regimului sarcina de a veghea la salvarea sufletelor.

Când a început primele sale proiecte de cercetare, atașat la CNRS începând din 1960, Alain Besançon l-a întâlnit pe Raymond Aron. A devenit un ascultător obișnuit al seminarului său, unde i-a cunoscut pe Jean-Claude Casanova și Annie Kriegel. Împreună au contribuit la fondarea revistei Commentaire, „în casa sa de pe strada Bourgogne”, după cum își amintește prietenul său Jean-Claude Casanova. Aceasta avea să devină principala revistă a gândirii liberale, iar Besançon a rămas un membru activ până la sfârșit.

Conform Humanitas, printre operele sale se numără: Le tsarévitch immolé (1967, 1991), Entretiens sur le Grand siècle russe et ses prolongements (în colaborare cu Wladimir Weidlé şi alţii, 1971), Histoire et expérience du moi (1971), Éducation et société en Russie (1974), L’Histoire psychanalytique, une anthologie (1974), Court traité de soviétologie à l’usage des autorités civiles, militaires et religieuses (1976), Les Origines intellectuelles du léninisme (1977, 1986; trad. rom. Humanitas, 1993, 2007), La Confusion des langues (1978; trad. rom. Humanitas, 1992), Présent soviétique et passé russe (1980, 1986), Anatomie d’un spectre (1981; trad. rom. Humanitas, 1992), La Falsification du bien. Soloviev et Orwell (1985), Une génération (1987), Vendredis (1990), L’Image interdite: une histoire intellectuelle de l’iconoclasme (1994; trad. rom. Humanitas, 1996), Trois tentations dans l’Église (1996; trad. rom. Humanitas, 2001), Le Malheur du siècle (1998; trad. rom. Humanitas, 1999, 2007), Émile et les menteurs (2008), Cinq Personnages en quête d’amour. Amour et religion (2001).