Istoricul Oliver Jens Schmitt: AUR amestecă antisemitismul cu elemente ale naționalismului ceaușist / Naționalismul și suveranismul AUR pun în pericol securitatea României într-o perioadă de agresiune rusească
Istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, specializat în fascismul din Europa de Est, arată într-un interviu pentru G4Media că AUR utilizează discursul antisemit și negaționist cu elemente ale naționalismului ceaușist pentru a atrage segmente largi de public. El avertizează că ”AUR este formată din bătăuși violenți și gălăgioși”, în spatele cărora se plasează însă ”intelectuali care exploatează prestigiul poziției lor pentru a alimenta naționalismul”.
- Oliver Jens Schmitt este profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România. Din 2017, este preşedintele Secţiei Filozofie/Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe.
Rep: Care este explicați atitudinii anti-semite în discursul AUR? Face parte dintr-o ideologie de partid, sau este mai degrabă o atitudine populistă menită să atragă o parte a votanților români?
Oliver Jens Schmitt: Se poate spune că ambele elemente sunt prezente în abordarea partidului. În AUR se adună forțe neolegionare, inclusiv intelectuali precum Sorin Lavric, care alimentează de ceva vreme un discurs neolegionar. Acest element face parte din ADN-ul ideologic al AUR.
Pe de altă parte, AUR încearcă să se adreseze unor grupuri cât mai largi de alegători protestatari. În plus, discursurile antisemite nu au dispărut din viața politică românească în ultimii treizeci de ani. Participarea românească la Shoah (Holocaust – n.red.) a fost negată multă vreme și este relativizată și minimizată și astăzi chiar de reprezentanți de marcă ai Academiei Române. În școli, istoria contemporană a României este uneori predată într-o formă foarte prescurtată. România a recunoscut oficial responsabilitatea pentru Shoah și a interzis negarea acesteia în 2002, în 2015 a fost emis și un decret împotriva tendințelor (neo)legionare. Cu toate acestea, ele nu sunt puse în aplicare în mod cuprinzător.
Cu antisemitismul, AUR amestecă și elemente ale naționalismului ceaușist, care a adoptat multe elemente ale legionarismului. Prin urmare, există și o anumită rezonanță socio-culturală pentru sloganurile AUR în vremuri de criză politică și socială severă, așa cum este cea prin care trece România în prezent.
Rep: Ce efecte va avea demersul Pachetului de a cerceta in rem declarațiile făcute de AUR, care minimalizează Holocaustul?
Oliver Jens Schmitt: Un partid ca AUR caută rolul de victimă – se hrănește din a se prezenta ca antiteză a establishment-ului politic. Prin urmare, apare următoarea problemă: pe de o parte, legea aplicabilă trebuie să fie pusă în aplicare. Dar acest lucru trebuie făcut în mod cuprinzător. De asemenea, ar trebui să sancționeze și Mișcarea Pământul strămoșesc a lui Călin Georgescu, un om din umbră al AUR, care folosește limbajul și simbolistica legionară (culoare verde). La prezentarea acestei mișcări, la 1 octombrie 2021, au participat personalități publice cunoscute, precum vicepreședintele Academiei Române Victor Voicu, dar și Dorel Vișan, Florin Zamfirescu și Dan Puric.
Acțiunea în justiție împotriva AUR pentru relativizarea Shoah-ului este credibilă doar dacă justiția va lua măsuri cuprinzătoare împotriva tendințelor neolegionare. Pe de altă parte, procedurile legale împotriva AUR nu trebuie să fie un substitut pentru o confruntare politică cu partidul. Interzicerea AUR nu ar rezolva problema că există în mod evident o neliniște considerabilă în anumite părți ale societății românești, care poate fi exploatată de populiștii de extrema dreapta. Partidele politice nu prea s-au angajat într-o dezbatere de fond cu AUR, dincolo de simple sloganuri. Ei nu au făcut niciun efort pentru a arăta alegătorilor unde se află pericolul reprezentat de acest partid. PSD vede în AUR un potențial partener și probabil că va reacționa doar dacă AUR se va apropia de PSD în sondaje. PNL are în prezent o problemă enormă de credibilitate. USR a evitat până acum și argumentația de fond.
În programul său, AUR oferă în principal sloganuri, dar nu și abordări pentru rezolvarea problemelor grave ale României. Naționalismul și suveranismul AUR pun în pericol securitatea României într-o perioadă de agresiune rusească în creștere. Partidele nu trebuie să se ascundă în spatele sistemului judiciar: AUR este în primul rând o provocare politică pentru întreaga societate românească.
Rep: Retorica anti-semită a AUR se va opri sau va crește? Ne putem aștepta și la alte pericole?
Oliver Jens Schmitt: AUR are tot interesul să se radicalizeze în continuare, pentru că doar așa va putea câștiga mai multe voturi, având în vedere actuala situație de instabilitate. Pandemia și politica dezastruoasă a președintelui Klaus Iohannis au destabilizat foarte mult România în ultimele luni și au demonstrat vulnerabilitatea instituțiilor statului.
În plus, există traume care au fost cu greu abordate: revoluția din 1989, care a fost zdrobită în Mineriade și distorsionată în mod deliberat timp de decenii de către forțele post-comuniste; consecințele emigrației enorme; speranțele dezamăgite în mod repetat ale unei plecări spre un stat constituțional funcțional.
Speranțele marilor manifestații din 2017/18, care au reprezentat un nou început pentru mulți oameni din România, au fost recent dezamăgite de politica lui Klaus Iohannis. O dezorientare considerabilă în rândul forțelor liberale pro-occidentale este consecința directă a acestui fapt.
Acest lucru a creat, de asemenea, spațiu politic pentru AUR și pentru reprezentanții unui naționalism izolaționist care a fost creat de ani de zile de către intelectualii naționaliști și de extremă-dreapta.
AUR este formată din bătăuși violenți și gălăgioși, dar în spate se află intelectuali care exploatează prestigiul poziției lor pentru a alimenta naționalismul. Un simbol în acest sens este conferința studențească de la Mănăstirea Putna din vara anului trecut, unde Patriarhul Daniel și președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, au aplaudat un discurs cu elemente neolegionare al studentului activist Silvian Emanuel Man. George Simion îl vede pe Pop drept un posibil candidat de AUR la președinție. Canalul rus de propagandă Sputnik susține masiv AUR și Pop, și nici unul dintre ei nu s-a distanțat de acest lucru. Este evident că Rusia exploatează criza internă din România, o importantă țară NATO de la Marea Neagră. AUR pune în discuție ceea ce România nu a avut niciodată în istoria sa recentă: integrarea voluntară într-un sistem de alianțe (UE și NATO) care aduce prosperitate și securitate României.
Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
38 comentarii