G4Media.ro

ISW: Iranul învață de la Rusia să desfășoare operațiuni din ce în…

Sursa foto: Yasuyoshi CHIBA / AFP

ISW: Iranul învață de la Rusia să desfășoare operațiuni din ce în ce mai periculoase și mai eficiente / SUA și aliații lor se confruntă cu un grup de adversari din ce în ce mai interconectați, care se ajută și învață unii de la alții

Atacul dronelor și rachetelor iraniene asupra Israelului arată că Iranul învață de la Rusia și de la Houthis să desfășoare operațiuni din ce în ce mai periculoase și mai eficiente care vizează atât Israelul, cât și Statele Unite, afirmă Institutul american pentru studiul războiului (ISW), citat de BBC.

Combinația dintre dronele iraniene, precum și rachetele balistice și de croazieră este concepută pentru a deruta și copleși apărarea aeriană israeliană, notează ISW.

O parte din această operațiune a inclus atacuri sincronizate ale militanților susținuți de Iran în Liban și Yemen.

Această abordare reflectă experimentele Rusiei în care lansează atacuri combinate de rachete balistice și de croazieră și drone iraniene asupra Ucrainei pentru a depăși sistemele de apărare antiaeriană și antirachetă americane și europene.

De asemenea, Iranul a învățat lecții din atacurile Houthi care au vizat transportul maritim internațional în jurul Yemenului, se arată în raportul Institutului.

Houthis au folosit combinații de drone și rachete iraniene împotriva sistemelor de apărare antiaeriană și antirachetă ale SUA, permițând Iranului și Houthis să testeze și să își îmbunătățească armele de atac.

Utilizarea continuă a dronelor de concepție iraniană de către numeroși inamici ai SUA și aprofundarea legăturilor dintre părțile care le utilizează vor ajuta Teheranul, Rusia, Coreea de Nord și China să perfecționeze utilizarea acestor sisteme.

Statele Unite și aliații și partenerii lor se confruntă cu un grup de adversari din ce în ce mai interconectați, care se ajută și învață unii de la alții, concluzionează ISW.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Astia se coalizeaza sa faca rau, iar occidentalii nu se pot pune deacord sa faca bine, sa apere pe cei ce doresc sa traiasca in democratie.