G4Media.ro

ISW: Liderii separatişti transnistreni sunt încurajaţi de Moscova să încerce să semene…

Foto: NovostiPMR

ISW: Liderii separatişti transnistreni sunt încurajaţi de Moscova să încerce să semene instabilitate şi divizare în Republica Moldova

Retorica recentă a Kremlinului şi a mass-media ruseşti, care vizează ameninţarea Chişinăului, continuă probabil să-i încurajeze pe liderii separatişti pro-ruşi din Moldova să încerce să semene instabilitate politică şi divizare în Moldova, scrie Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în cea mai recentă analiză asupra situaţiei războiului din Ucraina, potrivit News.ro.

Potrivit ISW, Rusia stabileşte condiţii de comunicare menite să destabilizeze Moldova şi să justifice orice campanii viitoare prin prezentarea Rusiei ca o protectoare a vorbitorilor de limbă rusă presupus a fi ameninţaţi din Moldova. Este o abordare care se aseamănă foarte mult cu narativele ruseşti folosite pentru a justifica invazia la scară largă a Ucrainei, subliniază ISW.

Astfel, Vadim Krasnoselski, liderul republicii separatiste Transnistria, a afirmat într-un interviu acordat agenţiei de presă a Kremlinului, TASS, publicat la 9 ianuarie, că bugetul mai mare alocat cheltuielilor militare ale Republicii Moldova, exerciţiile comune cu NATO, precum şi subvenţiile şi livrările militare din partea statelor europene sunt o dovadă a „militarizării” Republicii Moldova, care ameninţă Transnistria.

Krasnoselski susţine în schimb că Tiraspolul nu ameninţă Republica Moldova şi a respins ideea că eforturile de consolidare militară ale Republicii Moldova sunt determinate de nevoia Chişinăului de a se apăra, deşi că trupele ruseşti ocupă din 1992 regiunea din stânga Nistrului, după ce Federaţia Rusă a intervenit în favoarea Transnistriei separatiste sub pretextul protejării populaţiilor de etnie rusă şi vorbitoare de limbă rusă.

În 2018, Krasnoselski şi-a luat angajamentul că Transnistria va deveni în cele din urmă parte a Rusiei, reaminteşte ISW.

În interviul pentru TASS, liderul separatist a susţinut că Republica Moldova „a atacat perfid oraşele paşnice (ale Transnistriei) în trecut” şi a comis încălcări „masive” ale drepturilor omului. Krasnoselski a acuzat, de asemenea, Chişinăul că a oprit dialogul cu Transnistria şi a abandonat acordurile încheiate anterior.

Krasnoselski a mai afirmat că Moldova „urmează în mod constant calea escaladării” şi a declarat în mod ameninţător că Moldova „poartă responsabilitatea pentru consecinţele inevitabile ulterioare”.

În interviul său pentru TASS, Krasnoselski s-a plâns de introducerea de către Moldova a taxelor vamale începând cu 1 ianuarie 2024 spunând că este o politică „nerezonabilă” care încalcă acordul comercial dintre Transnistria şi UE. El a acuzat Moldova că împinge relaţiile moldo-transnistrene spre „o confruntare mai mare”.

Krasnoselski a subliniat, de asemenea, că Transnistria se străduieşte să construiască o comunicare directă cu Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi a subliniat cadrele „extinse” de cooperare bilaterală ale Transnistriei cu Rusia ca mijloc de a „ajuta la evitarea riscurilor provocate” de politica Moldovei.

Supărarea lui Krasnoselski faţă de modificarea recentă a Codului vamal moldovenesc l-a motivat probabil să continue eforturile Kremlinului de a stabili astfel de condiţii de comunicare şi de a semăna instabilitate în Republica Moldova. Liderul transnistrean este strâns legat de omul de afaceri moldo-rus Viktor Guşan, care controlează efectiv guvernul Transnistriei şi o mare parte din economia acesteia, punctează ISW. Kremlinul a desfăşurat probabil o operaţiune sub steag fals în aprilie 2022, menită să atragă Transnistria în invazia sa în Ucraina, dar în cele din urmă nu a reuşit să obţină sprijinul lui Guşan, deoarece afacerile lui Guşan beneficiază de legăturile cu Occidentul şi Ucraina, arată ISW.

Moldova a adoptat un nou Cod vamal în martie 2023, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024 şi care impune companiilor din Transnistria să plătească taxe vamale pentru importuri către bugetul Republicii Moldova. Cu toate acestea, Krasnoselski a susţinut pe 5 ianuarie că schimbarea a fost o „surpriză” pentru Transnistria.

Jurnaliştii de investigaţie moldoveni au relatat în 2020 că două companii transnistrene legate de grupul Sheriff al lui Guşan au importat ţigări în valoare de aproximativ 22 de milioane de dolari în Transnistria fără a plăti taxe, menţionează ISW.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...