IT-ist de meserie, „soldat roman” în timpul liber/ Spectacole de reconstituire istorică, un trend vechi în UE, în fiecare vineri seară la Alba Iulia
În depozitul de arme și costume romane, situat la parterul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, Andrei Joldoș (28 de ani) își caută echipamentul. A venit cu mai bine de o oră înainte de începerea spectacolului de re-enactment dedicat perioadei romane, care are loc în fiecare vineri, în Cetatea Alba Carolina.
Trupa din care face parte se numește Garda Apulum, după numele latin al orașului Alba Iulia. Alături de el, mulți tineri voluntari, dar și istorici ai muzeului, unii specializați chiar pe epoca romană.
Coordonatorul trupei, istoricul Liviu Zgârciu, spune că majoritatea voluntarilor au sub 30 de ani, spre deosebire de situația trupelor din Europa, unde pasiunea pentru reenactment vine ceva mai târziu, undeva după 40 de ani.
”Facem reenactment pentru perioada Imperiului Roman, ca să zicem așa, prima Uniune Europeană… Spectacole avem în fiecare vineri”, spune Andrei Joldoș.
Îi ia cam o jumătate de oră să se îmbrace, ajutat la unele elemente de un coleg. Costumele pe care le au cei din Garda Romană Apulum respectă în mare măsură adevărul istoric.
Sunt realizate după echipamentele originale ale Armatei Romane, păstrând chiar unele elemente ale Legiunii a XIII-a Gemina (cum ar fi scutul), care își avea castrul pe locul actualei cetăți.
”Suntem o trupă de voluntari care formăm Garda Apulum. Garda are mai multe departamente, dar eu și colegii mei suntem atât soldați romani cât și alte personaje cu funcții mai înalte… Facem un spectacol de reconstituire unde noi soldații executăm diferite comenzi ale centurionului, lupte cu dacii și diferite alte activități”, adaugă Andrei.
Când nu este reenactor voluntar în Garda Apulum de la Alba Iulia, Andrei este IT-ist, respectiv manager de sisteme.
Spune că participarea la evenimentele Gărzii Romane îl ajută să scape de tehnologia de care se înconjoară în restul săptămânii.
În plus, are ocazia, spune el, de a afla lucruri noi de la colegi (unii istorici specializați pe perioada romană) dar și de a bucura mulțimea care asistă la spectacolul lor.
”În timpul liber fac acțiunea aceasta de voluntariat, care pe mine mă scoate din zona de tehnologie, neavând voie să avem în perioada de reenactment device-uri la noi, așa că pe perioada festivalurilor, pot să zic că zile întregi stăm fără telefoane” spune Andrei.
Voluntariatul și reenactmentul fac casă bună. În Europa, interesul este major pentru combinarea acestor două activități.
Reenactment-ul, sau reconstituirea istorică, este un hobby popular care implică recrearea unor perioade și evenimente istorice specifice. Trupele de reenactment activează pe diverse domenii și epoci istorice.
Aproape toate orașele cu istorie romană sau cu amprentă medievală puternică, au trupe locale de voluntari care reînvie prin costume și spectacole, vremurile apuse.
De asemenea, mai există trupe de vikingi, cruciați și aproape orice tip de grup etnic, religios sau de altă natură, din trecut.
De câțiva ani, reenactmentul adună mii de pasionați și în România. Dacă ținem cont de numărul tot mai mare de trupe (la rândul lor tot mai numeroase) care participă anual la festivaluri (inclusiv la Festivalul Roman Apulum), trendul este ușor de observat, chiar și în absența altor date.
”Părerea mea este că există un trend foarte mare către voluntariat, aud tot mai des despre aceste festivaluri. Garda Apulum este invitată la aceste festivaluri în Europa, urmează să particip, este clar că trendul este acolo și îmi place să aud asta, eu făcând parte și din grupul de voluntariat”.
Garda Romană a participat până acum la o serie de festivaluri internaționale, în orașe precum Roma, Moscova, Plovdiv, Chișinău și Sviștov.
În Europa, voluntariatul este prezent la toate grupele de vârstă. În rândul tinerilor, ratele informale (pentru că nu există suficiente date, dar există estimări) pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16-24 de ani ajunge la 38%,iar pentru cei cu vârste între 25-34 de ani, la 42 %.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu