Italia a anunţat cel mai mare număr de decese după 21 aprilie: 474 de morţi în ultimele 24 de ore, comparativ cu 269 în ziua anterioară/ Creșterea are loc cu 2 zile înainte de relaxarea măsurilor
Italia a anunţat sâmbătă cel mai mare număr de decese cauzate de COVID-19 pentru 24 de ore de la 21 aprilie, cu 474 de morţi, comparativ cu 269 în urmă cu o zi, conform bilanţului oficial al pandemiei de coronavirus transmis de Agenţia de Protecţie Civilă, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro.
Creşterea survine cu două zile înainte de începutul procesului de relaxare a măsurilor de izolare din ţară.
Majorarea vine după un trend lung şi gradual de declin în privinţa deceselor şi este influenţată în special de Lombardia, cea mai afectată regiune a ţării, unde în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 329 de decese, comparativ cu 88 cu doar o zi în urmă.
Bilanţul pentru o zi al noilor infecţii a fost în mare parte stabil pentru a treia zi consecutiv, plasându-se la 1.900, comparativ cu 1.965 vineri.
Bilanţul total a deceselor de la identificarea epidemiei la 21 februarie a ajuns la 28.710, a mai precizat Agenţia de Protecţie Civilă. Este al doilea cel mai ridicat bilanţ al morţilor după cel din SUA şi cel mai mare din Europa.
Numărul cazurilor confirmate de infectare cu coronavirus a ajuns la 209.328, al treilea cei mai mare bilanţ la nivel mondial, după cele din SUA şi Spania.
Persoanele înregistrate ca având boala a scăzut la 100.704, de la 100.943 vineri.
Sâmbătă, la terapie intensivă se aflau 1.539 de persoane, în uşoară scădere faţă de vineri, cu 1.578, menţinându-se astfel declinul de durată.
Dintre cei infectaţi de la depistarea pandemiei, 79.914 au fost declaraţi vindecaţi, comparativ cu 78.249 cu o zi în urmă.
Conform Agenţiei de Protecţie Civilă, 1,430 de milioane de persoane au fost testate pentru coronavirus, în creştere faţă de 1,399 de milioane cu o zi în urmă, la o populaţie de circa 60 de milioane de persoane.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.