Italia a extins carantina de 14 zile pentru persoanele care intră în ţară din Bulgaria şi România
Italia a anunţat vineri extinderea unei reguli de carantină de 14 zile pentru persoanele care sosesc din Bulgaria şi România, informează DPA, preluată de Agerpres.
Măsura fusese adoptată săptămâna trecută ca parte a măsurilor împotriva extinderii infectărilor cu coronavirus şi ar fi încetat vineri. Ministerul Sănătăţii nu a stabilit o nouă dată de expirare.
De asemenea, potrivit ministrului sănătăţii Roberto Speranza, persoanelor care vin din Algeria nu li se mai permite intrarea în Italia, cu excepţia „unor motive de urgenţă dovedite”.
În Italia, noua epidemie de coronavirus a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a numărului de cazuri noi a fost parţial legată de persoane venite din străinătate.
Joi au fost 386 de cazuri noi, în creştere de la 298 miercuri, aducând numărul total de infecţii la 247.158. S-au înregistrat şi trei noi decese, al căror total a ajuns la 35.132.
Guvernul italian a prelungit joi starea de urgenţă până pe 15 octombrie pentru a gestiona pandemia de COVID-19, după ce a obţinut sprijinul parlamentului, dar fără susţinerea opoziţiei de dreapta. Starea de urgenţă a fost decretată iniţial pe 31 ianuarie, când a început criza sanitară, şi urma să expire vineri.
Sursa foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank