G4Media.ro

Italia aprobă subvenţii de 650 milioane de euro pentru achiziţionarea de vehicule…

Sursa foto: Pixabay

Italia aprobă subvenţii de 650 milioane de euro pentru achiziţionarea de vehicule electrice / În plus, va aloca un miliard de euro din 2023 până în 2030

Premierul italian Mario Draghi a semnat joi un decret care prevede alocarea de subvenţii de 650 milioane de euro (709 milioane de dolari) pe an, în perioada 2022 – 2024, pentru achiziţionarea de vehicule electrificate sau mai puţin poluante, a anunţat Ministerul Industriei, transmite Reuters.

Decretul face parte dintr-un plan mai amplu, pe termen lung, în valoare de 8,7 miliarde de euro, pe care l-a anunţat anterior Italia pentru sprijinirea industriei auto. În acest an vor fi alocaţi 700 milioane de euro, iar câte un miliard de euro pe an din 2023 şi până în 2030.

În aşteptarea subvenţiilor, anunţate mai devreme în acest an de autorităţile de la Roma, vânzările de maşini au fost afectate în primele luni din 2022, analiştii apreciind că achiziţiile au fost amânate deoarece cumpărătorii aşteptau implementarea subvenţiilor.

Înmatriculările de maşini noi în Italia au scăzut cu aproximativ 23% în februarie şi cu 30% în martie.

Roma va subvenţiona cu până la 5.000 de euro preţul de achiziţie al unui vehicul electric nou, care costă până la 35.000 euro, excluzând TVA. Această sumă include o contribuţie de 2.000 euro legată de casarea maşinii echipate cu un motor poluant.

Achiziţionarea unui vehicul electric hibrid plug-in care costă până la 45.000 euro va fi subvenţionată cu până la 4.000 euro. De asemenea, sunt acordate subvenţii de 2.000 euro pentru maşinile Euro 6, care costă până la 35.000 euro, când este casat un vehicul vechi.

În plus, se acordă subvenţii la cumpărarea de noi motociclete şi camionete complet electrice pentru IMM-uri.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ca sa ce? Sa-i spui ce lui Zelensky, ca sunteți niște eurocrati obedienti în fata lui Putin și ca veți importa gaz și petrol platindu-i miliarde săptămânal?