G4Media.ro

Italia dublează impozitul forfetar pentru bogaţii care îşi mută reşedinţa fiscală în…

Sursa foto: Pixabay

Italia dublează impozitul forfetar pentru bogaţii care îşi mută reşedinţa fiscală în ţară

Guvernul de la Roma a aprobat miercuri un decret prin care dublează la 200.000 euro (218.220 dolari) pe an impozitul forfetar aplicat veniturilor realizate în străinătate de persoanele bogate care îşi transferă în Italia reşedinţa fiscală, transmite Reuters, conform Agerpres.

Stimulentul, introdus în 2017 de Guvernul de centru-stânga, era menit să atragă bogaţii spre Italia, în speranţa că economia va avea de câştigat.

Totuşi, ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, le-a spus jurnaliştilor că Italia nu este împotriva ideii ca ţările să concureze între ele pentru a oferi „favoruri fiscale” persoanelor bogate.

Decizia Guvernului ar putea avea, de asemenea, o contribuţie redusă la îmbunătăţirea finanţelor publice ale Italiei, în condiţiile în care premierul Giorgia Meloni pregăteşte proiectul de buget pe 2025, menit să reducă deficitul fiscal ridicat.

Printre beneficiarii schemei s-a aflat fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, care şi-a mutat în Italia reşedinţa fiscală între 2018 şi 2021, când a jucat pentru Juventus.

Giorgetti a anunţat că aproximativ 1.186 plătitori de taxe au beneficiat de pe urma impozitului forfetar, în timp ce oficialii de la audit au estimat că între 2018 şi 2022 taxele plătite conform schemei s-au ridicat la 254 milioane de euro.

UE a criticat măsura, apreciind că nu este benefică pentru conturile publice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...