Italia: După ce cântatul de la balcoane a încetat…

După mai bine de 22.000 de decese provocate de coronavirus și o lună de izolare, criza sanitară a Italiei începe să-și facă simțite efectele și din punct de vedere social. Stresul a explodat.

Cei care se aventurează până la supermarket fără mască riscă să fie linșați verbal.

Localnicii veghează străzile din balcoanele lor și uneori îi insultă pe alergători, ba uneori chiar și pe părinții care-și plimbă copiii cu handicap.

Iar carantina exacerbează inevitabil probleme mult mai vechi, cum ar fi violența domestică și închisorile supraaglomerate.

Străzile sunt groaznic de tăcute. Tăcerea domnește în cartierele curate și ordonate din Vicenza și Padova (două dintre cele mai bogate orașe din nordul Italiei).

Același lucru se întâmplă și în multe alte provincii italiene, au relatat prin telefon pentru EUobserver locuitori din Lombardia, Piemont și Emilia-Romagna.

Paolo e un pensionar din Padova.

Iese aproape zilnic să-i cumpere ziarul soției. „Îmi amintesc de Italia de după război. Era devastată, noi eram săraci și flămânzi. Eu mă duceam după melci și broaște în afara orașului pentru a aduce ceva de mâncare. Dar oamenii nu erau atât de nervoși și de speriați”, a spus el.

Conform unui sondaj realizat de Institutul Piepoli și de Asociația Italiană a Psihologilor, opt din zece italieni se simt stresați din cauza izolării.

2020 va fi un an groaznic pentru economia italiană.

Milioane de italieni suferă deja dificultăți financiare, iar ziarele locale scriu despre cozile lungi din fața caselor de amanet.

Oamenii își lasă ceasuri, brățări și bijuterii pentru a împrumuta bani de mâncare.

Un grup de africani fără adăpost a stat în parcul de lângă gara din Vicenza mai multe zile; Amadou e singurul care a mai rămas; spune că ceilalți „s-au dus la Milano sau Verona, fiindcă acolo e mai ușor de găsit ceva de mâncare pe străzi”.

Eticheta #IoRestoaCasa” (Eu stau acasă) e acum cea mai populară din Italia. Dar ce se întâmplă cu cei fără locuință, cum e Amadou?

Oamenii fără adăpost sunt în special vulnerabili, afirmă Riccardo Noury, purtător de cuvânt al Amnesty International Italia. „Au un risc mare de infectare, iar dacă se îmbolnăvesc pot întâmpina obstacole în ce privește accesul la servicii medicale.”

Imigranți și romi care trăiesc în condiții igienice și de habitat precare sunt și ei expuși riscului, afirmă Noury, la fel ca „muncitorii precari. Ei sunt afectați disproporționat de măsurile de carantină, dar nu primesc protecția socială adecvată: își pierd salariile și nu au dreptul la concedii medicale plătite”.

Și clasa mijlocie e speriată. Francesco [numele i-a fost schimbat – n.a.] e un tânăr jurist specializat în drept comercial.

„Firma mea de avocatură are tot mai puțin de lucru”, a declarat el pentru EUobserver. „Partenerii sunt îngrijorați, și dacă vor fi nevoiți să taie capete [să taie din personal – n.a.], primii care vor cădea vom fi noi, angajații tineri.”

Lui Francesco nu-i e teamă că va fi flămând (locuiește cu părinții săi din pătura de mijloc), dar a fost deja nevoit să-și reducă din cheltuieli. „Urma să cumpăr o mașină nouă anul acesta, dar a trebuit să renunț.” Părinții lui, adaugă el, voiau să meargă în vacanță la Nisa, dar acum vor trebui probabil să rămână acasă.

Luca Pezzullo e un psiholog din Padova specializat în impactul psihologic al situațiilor de urgență. El spune că italienii au reușit să se adapteze destul de bine la carantină.

Acum, „mânia și neliniștea se concentrează în special pe mijloacele lor de trai, pe incertitudinea locului lor de muncă, pe educația viitoare a copiilor lor”, spune el. Îngrijorarea alimentează neliniștea, iar neliniștea înseamnă insomnie, iritabilitate și agresivitate; toate acestea pot duce la certuri și conflicte.

Violență domestică în carantină

Pentru femeile care locuiesc împreună cu soți sau parteneri violenți situația este dramatică.

„Violența împotriva femeilor este un fenomen larg răspândit, grav și foarte puternic la nivel cultural în Italia, deși comparabil cu datele mondiale”, explică Elena Biaggioni, o juristă implicată în lupta împotriva violenței de gen și coordonatoare a juriștilor de la asociația națională a centrelor anti-violență, D.i.Re.

„Nu e vorba că izolarea generează violență domestică; indivizii abuzivi sunt abuzivi oricum. Ce se întâmplă este că într-o situație de urgență care obligă oamenii să stea acasă, acest gen de situație se agravează.”

Pe lângă violența fizică mai este și violența psihologică.

„Pentru un bărbat abuziv, actuala situație de control este ideală, e un vis. Cu cât victima e mai imobilă, prinsă într-un loc anume, cu atât mai bine o poți controla”, explică Biaggioni.

Cele mai recente date raportate de centrele italiene anti-violență sunt alarmante.

Carantina națională a fost decretată pe 9 martie, iar între 2 martie și 5 aprilie solicitările de asistență au crescut cu 74% comparativ cu media lunară din 2018.

Balcoanele au amuțit

Balcoanele nu prea mai sunt acum o scenă pentru cântece, concerte și poezii.

În schimb devin posturi pentru așa-zișii „Sceriffi da Balcone” (șerifii din balcon): unii își petrec timpul turnând la poliție oamenii fără mască, vecinii care-și scot câinele prea des și chiar și părinți care-și duc copiii cu handicap în parcuri.

În unele regiuni – Lombardia, spre exemplu – unii comentatori susțin că oamenii care încalcă măsurile de carantină devin țapi ispășitori pentru eșecurile politicienilor locali în gestionarea crizei coronavirusului.

Conform psihologului și psihoterapeutului Serena Valorzi, când oamenii sunt bine ei reușesc să se pună în locul altora.

„E mult mai greu să ai mintea limpede și compasiune atunci când prevalează emoții neplăcute precum furie, tristețe sau neliniște și atunci când nu sunt satisfăcute nevoi emoționale profunde precum libertatea și siguranța”, a declarat ea.

„Ei bine, o carantină e cel mai bun exemplu de lipsă a libertății și siguranței.”

Dacă tot mai mulți oameni tolerează din ce în ce mai puțin ceea ce mulți numesc „o închisoare domestică”, situația e cu mult mai rea pentru deținuți, în număr de aproape 58.000. Supraaglomerarea e o veche problemă a sistemului penitenciar italian.

„Înainte de epidemia de coronavirus deținuții se plângeau că există puține programe de reeducare și instruire”, a afirmat Alessio Scandurra, coordonator al Asociației Antigone din Roma, care monitorizează condițiile de detenție.

„Acum ei sunt îngrijorați de contagiere, le e frică. Resurse importante contra infecției, cum sunt săpunul și măștile, sunt prea puține pentru mult prea mulți.”

#IoRestoaCasa riscă să devină ce mai detestată etichetă a Italiei.

Sursa: Euobserver / Articol de Valentina Saini (jurnalistă independentă) / Traducere: Andrei Suba (Rador)