G4Media.ro

Italia îl convoacă pe ambasadorul rus după naționalizarea unei filiale a Ariston

Sursa foto: AFP / Kirill KUDRYAVTSEV

Italia îl convoacă pe ambasadorul rus după naționalizarea unei filiale a Ariston

Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub controlul gigantului energetic rus de stat Gazprom, a anunţat şeful diplomaţiei italiene, Antonio Tajani, transmite France Presse, citată de Agerpres.

”Guvernul cere clarificări cu privire la naţionalizarea Ariston Thermo Group”, o companie specializată în echipamente de încălzire şi apă caldă, a declarat el pe reţeaua de socializare X, fostul Twitter.

Lucrăm, de asemenea, cu Bruxelles-ul şi suntem în legătură cu Germania, în condiţiile în care şi compania Bosch a fost vizată, a adăugat el.

Într-un alt mesaj, Tajani a spus că a discutat cu conducerea Ariston şi că Roma „este alături de companii, gata să le protejeze pe toate pieţele internaţionale”.

Preluarea a fost consemnată într-un decret rusesc publicat vineri, deşi datat joi şi semnat de preşedintele Vladimir Putin.

Potrivit textului, acesta transferă controlul a 100% din acţiunile deţinute de Ariston în companii ruseşti către Gazprom Household Systems, o filială a gigantului rus de stat Gazprom.

De la invazia Ucrainei, Moscova a confiscat filialele ruseşti ale mai multor companii occidentale, inclusiv Danone şi producătorul danez de bere Carlsberg, plasându-le sub ceea ce descrie drept „control temporar” şi prezentând aceste măsuri ca fiind un răspuns la sancţiunile occidentale impuse companiilor ruseşti.

Oficialii occidentali şi unele dintre aceste companii au denunţat „naţionalizarea” de către Moscova a proprietăţii private.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ati învestit in dictaturi? Acum primiți roadele! Naționalizări in Rusia, firt de tehnologie urmat de naționalizări in China! Practic firmele ce fabrică in Chiba le-aș considera cele mai nesigure dpdv financiar practic falimentare!
    Dacă aș fi acționar la o societate ce are expunere pe China si Rusia aș vinde extrem de rapid si discret totul chiar și in relativă pierdere!

  2. E timpul ca firmele europene sa se retraga din rusia,China,Iran…
    S a gindit Europe, USA,Canada,Australia….sa trimita toti rusii acasa?confiscat tot si valea la putler