G4Media.ro

Italia interzice circulaţia pe timp de noapte / Peste 30 de mii…

sursa foto: Facebook/ Giuseppe Conte

Italia interzice circulaţia pe timp de noapte / Peste 30 de mii de noi cazuri de infectare în fiecare zi din weekend

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a anunţat luni în Camera Deputaţilor de la Roma că guvernul va interzice circulaţia pe timpul nopţii, pentru a limita răspândirea coronavirusului, informează dpa, citată de Agerpres.

Alte măsuri cu acelaşi scop sunt închiderea muzeelor, închiderea mallurilor în weekend şi introducerea învăţământului la distanţă şi în licee. Numărul pasagerilor din mijloacele de transport în comun va fi redus şi mai mult, iar deplasările între regiuni cu multe cazuri va fi restricţionat. Premierul a adăugat că se vor aplica şi măsuri locale în zonele cu număr deosebit de mare de cazuri.

Conte nu a precizat orele între care va fi interzisă părăsirea locuinţei, dar înaintea discursului din parlament, Francesca Puglisi, secretar de stat în ministerul muncii a declarat pentru canalul de ştiri SkyTH24 că interdicţia va începe de la orele 21.00.

Sâmbătă, în Italia s-au raportat peste 31.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în 24 de ore şi aproape 300 de decese, la o populaţie de circa 60 de milioane. Duminică – zi în care de obicei apar mai puţine cazuri din cauza capacităţii reduse de testare – s-au înregistrat aproape 30.000 de cazuri şi mai mult de 200 de morţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Altii….stim cu totii, china virus are tendinta sa actioneze doar intre 22 si 6, dupa 6 esti complet safe, doarme, face siesta.

  2. covid=vampir. Sa umblam cu usturoi in buzunar!