Italia lansează o cerere de oferte pentru reconstrucţia podelei Colosseumului / Guvernul a alocat 18,5 milioane de euro pentru realizarea proiectului
Italia a lansat o cerere de ofertă pentru reconstrucţia podelei centrale a Colosseumului, celebrul monument turistic aflat în centrul Romei, a declarat marţi ministrul Culturii, Dario Franceschini, potrivit DPA.
”Este o idee minunată”, a spus acesta într-o declaraţie, reamintind că guvernul a alocat 18,5 milioane de euro (22,6 milioane de dolari) pentru realizarea acestui proiect.
Noua podea va fi o structură retractabilă, care va acoperi pasajele subterane ale Colosseumului, permiţând vizitatorilor să stea chiar în centrul arenei şi să se bucure de o nouă perspectivă.
Franceschini a mai spus că noua podea va fi utilă în cazul organizării unor ”evenimente culturale de prim nivel” în interiorul monumentului emblematic, dar şi pentru a proteja subsolul de ploaie şi soare.
Cererea de ofertă expiră pe 1 februarie. Se doreşte ca lucrările de reconstrucţie să înceapă până la finalul anului 2021, a precizat Ministerul Culturii într-un comunicat.
Colosseum a fost construit între anii 70 d.Hr şi 80 d.Hr.
În perioada antică, în Colosseum se desfăşurau execuţii publice şi sporturi sângeroase cu spectatori, precum lupte între gladiatori şi confruntări între animale sălbatice în faţa unor mulţimi de până la 50.000 de persoane.
Până în secolul al XIX-lea, arena a fost prevăzută cu o scenă centrală acoperită, îndepărtată ulterior pentru a scoate în evidenţă pasajele subterane, care în trecut adăposteau, printre altele, cuşti pentru lei şi alte animale sălbatice.
Iniţiativa reconstrucţiei scenei a fost propusă în 2014 de arheologul italian Daniele Manacorda, care a argumentat că monumentul Colosseum ar trebui redat destinaţiei sale iniţiale şi anume un loc de desfăşurare al spectacolelor cu public.
Arena, alături de Forumul Roman şi de dealul Palatin, reprezintă cele mai populare atracţii turistice din Italia, vizitate de aproape 7,4 milioane de persoane în 2019. În prezent, monumentul este închis din cauza restricţiilor împotriva transmiterii coronavirusului.
Sursa Foto: Viator.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu