G4Media.ro

Italia prelungește controalele la frontiera cu Slovenia aproape toată luna noiembrie

Sursa foto: Pixabay.com

Italia prelungește controalele la frontiera cu Slovenia aproape toată luna noiembrie

Controalele la frontiera dintre Italia și Slovenia vor continua în această lună, a declarat joi ministrul parlamentului de la Roma, iar guvernul ar putea decide să prelungească și mai mult durata acestora, scrie Reuters.

Italia a restabilit controalele poliției la frontiera din nord-estul său începând cu 21 octombrie pentru o perioadă inițială de 10 zile, suspendând libera circulație permisă în mod normal în cea mai mare parte a Uniunii Europene în cadrul tratatului Schengen.

În urma atacului asupra Israelului comis de Hamas și a atacurilor comise de militanți islamiști autoproclamați în Franța și în Belgia, Roma a declarat că amenințarea unor acțiuni violente a crescut în interiorul UE.

„Măsura a fost prelungită de la 31 octombrie pentru încă 20 de zile, de comun acord cu guvernele sloven și croat, dar durata acesteia va depinde și de evoluția scenariilor internaționale”, a declarat ministrul Luca Ciriani.

Luna trecută, ministrul italian de interne Matteo Piantedosi a declarat că este posibil ca verificările la frontieră să fie prelungite până anul viitor, invocând riscul de a găsi teroriști printre migranții aflați în tranzit pe ruta balcanică.

Ciriani a declarat că 10 persoane au fost arestate până în prezent sub acuzația de complicitate la imigrație ilegală ca urmare a controalelor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...