G4Media.ro

Italia urmează să readucă în închisori mafioţii eliberaţi de teamă că ar…

Sursa: pexels.com

Italia urmează să readucă în închisori mafioţii eliberaţi de teamă că ar putea să se infecteze cu noul coronavirus

Mafioţii în vârstă, eliliberaţi din închisori din cauza îngrijorărilor că ar putea să se infecteze cu noul coronavirus în centrele italiene de detenţie aglomerate, ar putea fi reîncarceraţi în curând, a anunţat miercuri ministrul Justiţiei, Alfonso Bonafede, în urma nemulţumirilor publice, transmite Reuters, citată de News.ro.

Aproximativ 376 de mafioţi şi traficanţi de droguri au fost lăsaţi să iasă din închisori începând din luna martie, ei fiind plasaţi în arest la domiciliu după ce autorităţile au decis că deţinuţii cu vârste de peste 70 de ani pot fi eliberaţi dacă au probleme de sănătate care îi fac vulnerabili la virus.

Între cei care au putut reveni acasă se află Franco Cataldo, în vârstă de 85 de ani, membru al unei bande cunoscute care l-a sugrumat şi dizolvat în acid pe fiul în vârstă de 15 al unui turnător, în 1996.

Pentru a linişti nemulţumirile publice legate de eliberările în masă, Bonafede a declarat în Parlament că ministerul pe care îl conduce pregăteşte un decret care va permite judecătorilor să readucă infractorii în celule.

La începutul lunii martie în Italia au avut loc revolte în închisori, în urma cazurilor de îmbolnăviri, deţinuţii fiind nemulţumiţi de măsurile restrictive impuse închisorilor pentru a ţine sub control virusul.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Asta-i regula peste tot, primarii și-au tras bodyguarzi locali, iar ștabii de la bucale pe cei naționali. Sigur, toți sunt plătiți de către alții, dar dacă noi nu protestăm, găștile sunt consolidate în continuare. În județul meu, polițianul șef a fost rostogolit ca împuternicit până ce, ajuns la pace cu politrucii, a câștigat un concurs la care a participat singur… Cum să nu ai încredere în aceste găști?!

  2. Prima grija a magistratilor romani pe timp de pandemie a fost sa-i scoata din inchisori pe putinii care mai ramasesera. Sa achite, sa inchida procese, sa scoata probele din dosare.
    Colaborarea Partid – securisti merge ca unsa. Bucurosi se executa magistratii.