EXCLUSIV FOTO Iubita lui Dragoș Săvulescu a postat pe Instagram imagini cu el în Grecia în condițiile în care fostul acționar de la Dinamo ar putea fi arestat în baza mandatului internațional de arestare emis de România dacă părăsește Italia
Iubita fugarului Dragoș Săvulescu, fotomodelul de naționalitate albaneză, Angela Martini, a postat pe contul public de Instagram, la story, imagini cu el în Mykonos, Grecia, în condițiile în care acesta ar putea fi arestat în baza mandatului internațional de arestare emis de România dacă părăsește Italia.
Angela Martini nu a specificat unde se află, însă o prietenă din grup, fotomodelul Marica Pellegrinelli, a titrat Mykonos. Imaginile au fost postate în urmă cu câteva zile, iar cele mai recente în urmă cu doar o zi, însă nu este foarte clar dacă au fost realizate acum.
Sursa foto: Instagram/angela_martini și Instagram/maricapellegrinelli
Pe 11 decembrie anul trecut, Curtea de Apel București a confirmat sentința de condamnare la 5 ani și jumătate de închisoare cu executare în cazul omului de afaceri Dragoș Săvulescu, fost acționar la Dinamo București, aflat în Italia, iar pe 11 martie, Înalta Curte a validat, la rândul ei, decizia.
Decizia instanțelor românești de confirmare a condamnării de 5 ani și jumătate de detenție cu executare a lui Dragoș Săvulescu a venit după decizia de anul trecut a Curții de Apel din Napoli, care i-a comutat pedeapsa lui Săvulescu într-una cu suspendare.
Judecătorii napoletani i-au șters lui Săvulescu 3 ani din pedeapsă în baza unui decret de grațiere din 2006 și, constatând că a rămas cu 2 ani și jumătate (sub 3 ani), i-au comutat pedeapsa într-una cu suspendare. Decizia Curții de Apel Napoli a rămas definitivă prin neapelare de către procurorul italian.
”Dacă vine în România sau părăsește Italia, Săvulescu trebuie arestat de Interpol în baza mandatului european de arestare emis de Justiția din România”, explicau pentru G4media.ro surse judiciare în decembrie 2020.
Săvulescu se află pe site-ul Poliției Române la rubrica ”persoane urmărite”.
”Decizia instanțelor românești este un avertisment dat Justiției italiene care a comutat o pedeapsă definitivă românească cu executare într-una cu suspendare”, au explicat surse judiciare pentru G4media.ro.
La începutul lui 2019, Dragoș Săvulescu a fost condamnat la 5 ani şi jumătate de detenţie efectivă în dosarul Retrocedărilor, alături de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, Cristi Borcea şi alţi inculpaţi. Ei au fost găsiţi vinovaţi de un prejudiciu de 114 milioane de euro. Săvulescu a fugit în Italia, la Napoli.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
34 comentarii