Iulia Navalnîia, văduva lui Navalnîi: „Eu și Aleksei am fost fericiți. Nu i-aș fi cerut niciodată să se dea deoparte, pentru a-și salva viața”

Își numește soțul la timpul prezent, chiar dacă acesta a murit pe 16 februarie. Râde plină de viață, este emoționată, vorbește repede și recunoaștem imediat în ea femeia plină de vigoare și idei, pe care Aleksei Navalnîi, dușmanul numărul unu al lui Putin și apoi cel mai celebru dintre martirii săi, o definea drept „complicele meu”. Pot să vă întreb unde sunteți? „Nu”. Iulia Navalnîia, cămașă roz și coc minimal, se conectează pe Zoom cu Kira Yarmisch, colaboratoare veche a soțului ei. Se crede că locuiește între Statele Unite și Germania, unde învață copiii ei (Dasha, 23 de ani; Zakhar, 15 ani). Din iulie 2024, face obiectul unui mandat de arestare în Rusia. „Nu am o casă de ani de zile”.

Un interviu cu ea a fost până acum o ocazie rară. Sarcina este ușurată de publicarea volumului „Patriot”, memoriile postume ale soțului ei Aleksei (apare marți în Italia, publicate de editura Mondadori); și poate rolul de conducere al opoziției ruse, pe care Navalnîia și l-a asumat. L-a refuzat ani de zile, argumentând că „consensul nu este un pachet care poate fi transmis din mână în mână” și preferând partea de „a ne asigura că acasă rămâne acasă, copiii rămân copii” (scrie într-un interviu din 2021). În februarie, însă, s-a răzgândit. „Voi continua munca lui Aleksei Navalnîi și vă rog să-mi fiți alături”, a spus într-un videoclip în prima sa zi în calitate de văduvă. Cu puțin timp înainte, vorbise cu Kamala Harris, care a dedicat un profil în „The Time” „generozității sale extraordinare”.

Reporter: „Patriot” a fost scris parțial în timpul detenției de Aleksei Navalnîi, care povestește și condițiile în care și-a scris memoriile. La început, putea să scrie și să răspundă tuturor scrisorilor, apoi în izolare a putut scrie timp de 90 de minute pe zi, apoi jumătate de oră, apoi nimic. Cum ați lucrat?

Iulia Navalnîia: Din fericire, a început să scrie la memorii înainte de a ajunge la închisoare. Nu i-a fost ușor: să-și scrie autobiografia i s-a părut prematur și zadarnic. Cred că Novichok (agentul nervos cu care a fost otrăvit în 2020) l-a făcut să se răzgândească. A început să scrie aceste memorii practic de îndată ce a părăsit spitalul din Germania. A continuat în închisoare, iar din diferitele închisori în care era închis mi-a fost din ce în ce mai greu să-i primesc notițele. În ultimul an, cu greu a reușit să scrie altceva decât scrisori scurte.

Reporter: La finalul memoriilor sale, Aleksei își amintește de o ultimă conversație între voi, cu mult înainte de moartea lui, în care amândoi sunteți de acord că probabil că nu va mai părăsi niciodată închisoarea. Ce amintiri aveți din această conversație?

Iulia Navalnîia: Că nu a fost o revelație. Nu sunt adevăruri pe care le-am înțeles acolo. Timp de zece ani, am știut bine cât de periculoși sunt dușmanii soțului meu. Cât sunt de dispuși să facă orice pentru a-l reduce la tăcere. Era atât de evident, încât nu discutasem niciodată serios. Într-una dintre ultimele noastre întâlniri a început această conversație foarte directă, în care a spus: „Cred că există o mare probabilitate să nu ies niciodată de aici, să acceptăm”. Eu am răspuns: „știu”.

Reporter: De atunci, l-ați mai văzut de câteva ori. Ați aflat de moartea lui de la știri, în timp ce erați la München, la Conferința de Securitate, unde mai târziu ați intervenit oricum. Ați ținut discursuri publice, ați luptat pentru ca trupul lui să vă fie predat și apoi îngropat, v-ați întâlnit cu cei mai mari oameni ai lumii, ați luat avioane. Ce spațiu v-ați oferit pentru a trăi doliul?

Iulia Navalnîia: Aș vrea să pot răspunde, ar însemna că reușesc. Dar vă voi spune, în schimb, că uneori faci doar ceea ce trebuie să faci și te întrebi dacă este corect sau nu. Și acesta este un mod de doliu. Am avut noroc pentru că soțul meu a fost un umăr foarte solid, un exemplu, o sursă de forță. Continuă să mi-o dea. Deci, ei bine, nu există un moment în care să stau și să meditez, să-mi las gândurile să curgă și apoi să mă simt bine. Oricum, nu aș avea timp deocamdată. Într-o zi, voi încerca (râde).

Reporter: Sentimentul morții de care vorbeați înainte nu v-a împiedicat să vă întoarceți în Rusia, după otrăvirea și convalescența din Germania. În memoriile sale, Navalnîi scrie că s-a gândit că Putin nu va merge atât de departe încât să-l aresteze la sosire, dar exact asta s-a întâmplat. Ce nu ați înțeles?

Iulia Navalnîia: Uitați, nu funcționează așa. Nu este că nu am fi decis vreodată să nu ne întoarcem în Rusia. Soțul meu a fost un politician rus. Voia să fie cu ai săi, în țara sa. Să dea și un exemplu: și-a petrecut toată viața spunând oamenilor să nu le fie frică și așa a acționat, în mod coerent. Și, apoi, eu nu vorbeam doar cu soțul meu, ci și cu liderul opoziției. Un lider de opoziție pe care l-am iubit foarte mult, dar care trebuia să facă ceea ce trebuia să facă.

Reporter: O scenă lungă din carte este călătoria de muncă în Turcia, unde v-ați cunoscut. Ce amintire aveți de atunci?

Iulia Navalnîia: (râde mult, dă capul pe spate, se apără). Îmi place foarte mult această poveste așa cum o spune el (vorbește la timpul prezent, n.d.), pentru că eu ies foarte bine din ea! Spune că m-a văzut și a știut imediat că ne vom căsători și știu că este adevărat. În timp ce eu îmi amintesc foarte bine prima noastră întâlnire și mi-a plăcut mult de el, dar nu m-am gândit imediat că va deveni soțul meu. La 24 de ani ne-am căsătorit, el era un tânăr avocat. Habar n-aveam că lucrurile vor decurge așa.

Reporter: Printre complimentele pe care vi le adresează în carte se numără și multă admirație politică. „Ea este mai radicală decât mine”, scrie el. Așa este?

Iulia Navalnîia: (râde) Mulțumesc, Aleksei. Mă pune într-o poziție dificilă de fiecare dată când o spune. Știți, este ușor să fii foarte radical când vorbești despre politică în bucătărie cu soțul tău și mai greu când ești o persoană publică. Acum nu mai știu dacă sunt mai mult sau mai puțin radicală decât el. Cred cu siguranță că în Rusia avem nevoie de o schimbare cât mai curând posibil. De asemenea, cred că mulți, și cu siguranță cei de la putere, se așteptau ca la un moment dat să fi spus: destul, ai familie, putem avea o viață bună, uită, aici otrăvesc adversarii. Am fost norocoși, am fost și o familie fericită și am fi putut să scăpăm de opoziție, de condamnări, de închisoare. Dar nu așa funcționează. „Gata” nu i-aș fi spus niciodată. Tocmai pentru că eram într-o țară care își otrăvește adversarii.

Reporter: De unde credeți că ar trebui să înceapă schimbarea? Care dintre bătăliile opoziției, pentru care ați preluat conducerea, este acum cea mai importantă pentru mișcare? Să ducă la implementarea sancțiunilor? Să informeze opinia publică rusă despre corupția regimului, așa cum faceți cu canalele voastre? Pacea în Ucraina?

Iulia Navalnîia: Nimeni nu știe ce ar trebui să facem, spun asta mereu. Nu sunt capabilă singură să implementez sancțiuni. Țările occidentale și instituțiile europene pot face acest lucru. Informațiile din Rusia îmi sunt cu siguranță mai ușor de transmis, dar oamenii trebuie să știe că nu avem undeva un magician care să-l facă pe Putin să dispară sau să pună capăt războiului. Putem încuraja rușii obișnuiți să nu se oprească, să nu renunțe să-și facă auzite nemulțumirile.

Reporter: Dar pe lângă rușii obișnuiți, vorbiți și cu șefii de stat, cu oameni extraordinari, oameni de la putere. Despre ce vorbiți cel mai des cu ei?

Iulia Navalnîia: Despre aceste lucruri. Mulți dintre noi suntem în exil, dar mulți în Rusia trăiesc cu represiune. Ei pot ajunge în închisoare pentru un like pe rețelele de socializare, pentru că merg să demonstreze cu o foaie de hârtie goală, din motive fără sens. Oameni cărora le este frică de orice și au nevoie să știe că restul lumii, în afara Rusiei, este de partea lor. Cu propaganda și controlul mass-media și narațiunea victimelor Rusiei exclusă din Occident, Putin se descurcă bine. Și, de aceea, suntem aici. Încercăm să oferim informații independente. Canalele noastre YouTube sunt vizualizate pe scară largă, în special în Rusia. Mă întâlnesc cu șefii de stat și le explic asta, că rușii obișnuiți nu sunt cu Putin doar pentru că tac.

Reporter: Printre prizonierii eliberați la 1 august s-a numărat și un jurnalist ruso-spaniol, Pablo Gonzalez. Sub pretextul că a scris despre Rusia, vă spiona. Cum s-a schimbat viața dumneavoastră acum în ceea ce privește siguranța?

Iulia Navalnîia: Ei bine, după cum puteți vedea, acest interviu are loc pe Zoom (râde). Am aflat mai târziu, de la știri, că această persoană îl urmărea pe Aleksei. Dar, în general, Aleksei a fost întotdeauna urmărit: de când încă mai locuiam toți patru la Moscova și Aleksei a început să fie o figură importantă în mișcarea de opoziție, ne-au percheziționat în mod regulat casele, ne confiscau întotdeauna totul și nu este ca și cum ne-am obișnuit vreodată cu adevărat. De fiecare dată a fost neplăcut: vine poliția, își petrece tot timpul la tine acasă, caută peste tot și nu găsește nimic, dar la un moment de îndoială îți ia computerul, cardurile și tot. Întotdeauna am trăit așa: deschizi ușa și poți găsi un polițist pe palier. Ce poți face?

Reporter: Ce fac copiii dumneavoastră?

Iulia Navalnîia: Sunt bine. Sunt foarte puternici și mă susțin. Știu că pentru ei moartea tatălui lor a fost o mare tragedie. O mare tragedie. Din exterior arată mai mult sau mai puțin ok. Nu pot spune că totul va fi bine. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte. Știu că sunt puternici, asta este. Și încerc să mențin un sentiment de familie între noi, deși trăim împrăștiați și nu ne vom găsi până la Crăciun. Mai este mult timp.

Reporter: În discursul ținut la moartea lui Aleksei, ați spus: jumătate din mine a fost ucisă, jumătate din inima mea. Ce a mai rămas în cealaltă jumătate?

Iulia Navalnîia: (Face o pauză foarte lungă, cel puțin 15 secunde). Este foarte greu de spus. O mare parte din mine a dispărut cu adevărat. Am fost foarte, foarte norocoși și foarte fericiți. A fost un mare prieten de-al meu, timp de 25 de ani nu m-am simțit niciodată singură. Puteam să ne facem vacanțele împreună oricând, să fim acolo pentru dificultăți. Nu ne-am plictisit niciodată. Mi-e atât de dor de el, mi-e dor să vorbesc cu el, să-i spun ceea ce gândesc, să aud ce gândește.

Reporter: În ultimele zile au apărut multe mici reconstituiri despre moartea sa. Obiectele confiscate, rănile suferite. Ce nu știm?

Iulia Navalnîia: Multe lucruri. Facem o investigație mare și sper cu adevărat că vom avea într-o zi răspunsuri complete. Așa cum a fost cazul otrăvirii sale. Aici este mult mai complicat, pentru că Aleksei a murit în închisoare. Era singur, înconjurat de poliție politică și totul s-a întâmplat sub acoperire și în secret. În plus, ei știu că investigăm, așa că acoperă tot. Dar într-o zi vom afla adevărul.

Reporter: Paginile cărții pe care Aleksei a scris-o în închisoare sunt pline de ironie, dar înfiorătoare. Cum a fost pentru dumneavoastră să le citiți, pe măsură ce le primeați?

Iulia Navalnîia: Am citit și mai rău în scrisorile pe care mi le-a scris. Desigur, nu s-a plâns niciodată, dar… Au fost episoade groaznice. A fost reținut în condiții groaznice. Pentru mine a fost ușor să citesc cartea, în sensul că era și muncă. A fost mult mai greu în acești doi ani să știu cum era, să mă gândesc la el acolo, singur, în acele condiții.

Reporter: Este adevărat că ar fi trebuit să iasă în schimbul de prizonieri și că Putin a decis în cele din urmă că nu era cazul?

Iualia Navalnîia: Avem doar teorii, deocamdată, și cred că așa este.

Reporter: Ce efect v-a făcut când ați aflat că schimbul de prizonieri a avut loc oricum?

Iulia Navalnîia: A fost un moment dulce-amar. Mă bucur că acești oameni nevinovați au fost eliberați din închisoare. Dar este foarte trist că soțul meu nu se află printre ei.

Reporter: În „Patriot”, Aleksei citează „Război și pace”, un roman care, spune el, „neagă rolul individului în istorie”. Potrivit lui Tolstoi, campania Rusiei ar fi avut loc și fără Napoleon; după Aleksei Navalnîi, totuși, indivizii fac istoria. Scrie acest lucru referindu-se la Gorbaciov, care, potrivit lui, a scurtat cu zece ani viața URSS. Credeți că vorbea și despre sine?

Iulia Navalnîia: Nu știu dacă vorbea despre sine. Dar știu că el a avut un rol. Îl cunosc de când aveam 22 de ani și l-am văzut pe acest tânăr, foarte obișnuit, devenind lider de opoziție. Un magnet pentru milioane de oameni, un motivator pentru milioane de susținători, unul care a condus generații întregi să se gândească la politică. Ani întregi, Putin a încercat să-i facă pe oameni să creadă că politica este ceva de care nu trebuie să se ocupe și că, ținându-se departe de ea, vor fi lăsați în pace. Soțul meu a ajutat la demolarea acestei credințe. A schimbat inimile, i-a făcut pe oameni să simtă nemulțumiri, o dorință de democrație, de schimbare. Cred că rolul său în istoria Rusiei a fost enorm.

Reporter: Şi, totuși, a murit în închisoare. În martie 2023, dumneavoastră și copiii ați primit Oscarul pentru documentarul „Navalnîi”. În iunie 2024, ați ridicat pentru el premiul pentru drepturile omului al Forumului pentru Libertate din Oslo. În ultimii ani, s-a întâmplat adesea ca premiile pentru dizidenți – precum Premiul Nobel pentru Pace – să fie ridicate de familiile acestora, deoarece se aflau în închisoare. În carte, Aleksei Navalnîi scrie: „Am subestimat puterea autocrațiilor”. Câștigă tiranii?

Iulia Navalnîia: Sper că nu. Sper, sper, că până la urmă nu vor câștiga. Nu vor câștiga niciodată, până la urmă. Se pricep doar să sperie oamenii, iar asta le oferă un avantaj pe termen scurt. Dar când cad regimurile, fericirea revine în acele țări. Cu cât protestăm mai mult, cu atât regimul va cădea mai repede. Se va întâmpla ca și cu URSS.

Reporter: Care sunt asemănările dintre URSS și Rusia de astăzi?

Iulia Navalnîia: Sunt foarte multe. Oamenii suferă și sunt asupriți de o dictatură. Ca și atunci, oamenii nu pot vorbi fără a risca închisoarea. Ca și atunci, propaganda este puternică. Puterea îi face pe ruși să creadă, ca și atunci, că lumea occidentală este împotriva lor. Rusia sovietică este, până la urmă, lumea în care Putin a fost educat. De care este nostalgic.

Reporter: URSS a căzut. Ce s-ar întâmpla mâine, dacă Putin ar cădea?

Iulia Navalnîia: Nimeni nu știe. Desigur, mai întâi războiul din Ucraina se va termina. Apoi, acest regim personalist bazat pe teroare va cădea.

Reporter: Conduceți opoziția. Aveți un plan pentru acel moment?

Iulia Navalnîia: Lucrăm la asta și este important. Acel moment va veni.

Sursa: CORRIERE DELLA SERA / Rador Radio România