Iulian Fota: Crimeea este o problemă deoarece acolo este o concentrare mare de trupe rusești la o distanță de 300 de km de România

Expertul în relații internaționale și probleme de securitate Iulian Fota, actual director general al Institutului Diplomatic Român (IDR), vorbește într-un interviu pentru buletinul lunar de politică externă realizat de Friedrich Ebert Stiftung (FES) și Asociația de Politică Externă (APE) despre probleme ce țin de securitatea Republicii Moldova și poziționarea ei în contextul geopolitic tulbure din regiune. Trupele ruse din regiunea separatistă transnistreană, jocul pe care îl face Moscova în Republica Moldova, precum și raportarea președintei Maia Sandu la relația cu Rusia sunt printre subiectele abordate.

• Interviul cu Iulian Fota:

Contează în vreun fel Republica Moldova în această ecuație mai mare a tensiunilor regionale create de manevrele militare ale Rusiei în jurul granițelor Ucrainei?

Contează pentru România. Dincolo de România, Republica Moldova nu are o importanță geopolitică aparte prea mare. Republica Moldova este foarte importantă pentru România și pentru că este unul dintre vecinii noștri și, firesc, cu toții ne dorim vecini așezați, prosperi, stabili și democratici.

Al doilea este elementul cel sentimental care ne leagă. Suntem totuși, în România și, în mare măsură în Republica Moldova, același popor cu o istorie comună. Avem acest element de sânge care nu poate fi ignorat.

Republica Moldova este o țară mică și nefiind, geopolitic vorbind, așezată pe niciun traseu important nici de conducte, nici de drumuri comerciale, are o importanță mult mai scăzută decât Ucraina, care în acest moment este clar una dintre marile mize europene și ale Occidentului. La fel și în comparație cu Georgia, țară prin poziția la poalele Caucazului, și pe traseul anumitor conducte și coridoare de transport înspre Marea Caspica. Și Georgia are o valoare geopolitică mai mare.

Așadar, din fostele state ale URSS sau din CSI, cred că Republica Moldova este una dintre țările cu cea mai scăzută pondere geopolitică. Nu aș vrea să fie o lipsă de respect pentru ea ca țară, dar în sine nu este o miză, spre deosebire de Ucraina care este o miză.

Cred că și Republica Moldova înțelege acest lucru. Chișinăul a căutat tot felul de asocieri, cum ar fi GUAM, pentru ca vizibilitatea ei să fie mai mare decât este în prezent.

Recent, într-o declarație pentru Balkan Insight, ministrul Apărării al RM, Victor Gaiciuc, spunea că Republica Moldova nu are de ce să-și facă griji în privința tensiunilor din regiune și că exercițiile militare intensificate în regiunea separatistă transnistreană nu sunt o amenințare la adresa Chișinăului. Are sau nu Republica Moldova vreun motiv de îngrijorare în acest sens?

Nici eu nu văd unul. Singurii care ar putea căuta un instrument militar pentru a fi utilizat în Republica Moldova ar putea fi rușii. Dovadă că ei și au toate contingentele acelea din Transnistria. Rușii atunci când au avut nevoie, așa cum s-a întâmplat în Georgia și Ucraina, au folosit forța militară.

Nu văd de ce ar face acest lucru în Republica Moldova. Un lucru mi se pare și ciudat, dar și interesant și anume că Republica Moldova este singura țară, cel puțin din zona europeană a URSS, care are un partid prorus. Nici Georgia, nici Ucraina nu au partide de așa natură. La fel și în Belarus, acolo unde Lukașenko nu a permis apariția niciunui partid, deoarece el dorește să monopolizeze relația cu Moscova.

În așa circumstanțe, apare întrebarea de ce să utilizezi forța militară într-o țară care are un partid prorus? Ca să-i alterezi ponderea electorală și influența? Acesta ar fi doar un aspect.

De asemenea, Republica Moldova nu pare preocupată de chestiunea de integritate teritorială. Deci, eu nu văd la Chișinău, în mare, populația Republicii Moldova preocupată (de prezența militară rusă – n.red.) așa cum se întâmplă în Georgia sau Ucraina.

Așadar, în Republica Moldova poți să faci concesii transnistrenilor, mă refer aici la „politica pașilor mici”, și populația să nu aibă nimic de zis. În Ucraina și Georgia, niciun politician nu ar îndrăzni să facă așa ceva.

Orice politician am lua din Georgia sau Ucraina care și-ar propune să facă concesii separatiștilor proruși, din acest lucru ar ieși un scandal politic imens. Pe când, în Republica Moldova, s-au dat plăcuțe de înmatriculare transnistrenilor și alte tot felul de facilități și prerogative de suveranitate care, prin drept internațional, sunt ale guvernului central de la Chișinău. Și populația nu a protestat.

Într-un astfel de context, de ce ar strica rușii o astfel de atmosferă de simpatie față de Moscova, una mai prorusească decât în orice altă țară din zona Mării Negre?

În plus, liderii transnistreni sunt doar instrumente ale Moscovei. Deci, întrebare este următoarea: ar avea sens ca Rusia să-și folosească forța militară din Transnistria? Eu unul nu văd de ce.

Trupele ruse din Transnistria, o garanție pentru Moscova

Trupele cantonate de Rusia în Republica Moldova au un efectiv de circa 1.500 – 2.000 de militari. Rolul lor este să păzească acel depozit mare de muniție de la Cobasna din regiunea transnistreană. Cu toate acestea, studiile de monitorizare a activităților trupelor ruse în Transnistria arată că ele se pregătesc constant în exerciții ofensive și nu neapărat de apărare. Am putea să credem Rusia că aceste trupe au numai un rol de pază în regiunea transnistreană?

Aceste trupe ale Rusiei din regiunea transnistreană au relevanță doar pentru Republica Moldova. Relevanța lor constă în a fi poziționate, nu în a fi folosite. Trupele acelea nu au forță nici operativă și nici strategică. Doar ele în sine nu constituie o amenințare nici pentru Ucraina și nici pentru Republica Moldova. Ele sunt relevante pentru situația din Republica Moldova. Ele sunt acolo ca o garanție, dar nu văd de ce ar fi folosite pentru că nu văd o reacție politică categorică anti-rusă în Republica Moldova ca să justifice utilizarea acelor trupe.

Republica Moldova, în momentul acesta, nu aș caracteriza-o ca pe o țară anti rusă pentru că nu este așa. În Republica Moldova, chiar și forțele pro-europene, inclusiv cele bine conturate nu au un sentiment antirusesc și nu dezvoltă o atitudine ca atare. Iarăși, de ce ai folosi trupele militare din Transnistria?

În Constituție, Republica Moldova este o țară neutră. În ultimii ani, percepția publică despre NATO s-a îmbunătățit constant, chiar dacă nu foarte mult, dar nu mai reprezintă acea sperietoare promovată de propaganda rusă. Cât de departe este totuși Chișinăul de NATO astăzi?

Este la ani-lumină. În primul rând, în acest moment în Republica Moldova sub 30 la sută din cetățenii moldoveni vor aderarea la NATO. Ar fi cel mai mic procent din toate statele din regiunea Mării Negre. În Ucraina și Georgia, suportul public pentru NATO este semnificativ mai mare decât în Republica Moldova. Deci, moldovenii nu vor în NATO.

Când a intrat România în NATO avea peste 70%. Așadar, acea chestiune a neutralității înscrisă în Constituție este naturală, nu este una forțată. În acest moment, Republica Moldova vrea o relație cu UE și chiar aderarea la spațiul european, dar nu și în NATO.

Acum mai este și reversul medaliei și anume de ce ai folosi NATO pe post de sperietoare într-o țară care nu vrea în NATO. Adică, să sperii cetățenii cu ce? Era o chestiune să-i sperii cumva că pierd NATO, așa cum era o dată în România, dar în Republica Moldova când oamenii nu vor în NATO nu văd de ce i-ai speria cu chestia asta.

Presiune militară sporită asupra Kievului

Recent, SUA spunea că Rusia mai menține în jur de 80.000 de militari (de la circa 100.000) și că retragerea anunțată de Moscova din jurul granițelor Ucrainei s-a propus doar în cuantum foarte mic. Rămâne încă o situație periculoasă sau se merge către o destindere a tensiunilor?

Rusia a mărit presiunea militară pe Ucraina pentru că ea, în perioada următoare, urmărește mai multe obiective. Cred că a vrut să-și creeze anumite oportunități și să dea și anumite semnale. Să nu uităm că urmează un proces de negocieri între SUA și Rusia. Există această discuție că la următoare vizită în Europa a domnului Biden este posibilă o întâlnire cu domnul Putin.

Așadar, cred că Rusia a vrut să arate că ea are în față și variante de cooperare și dialog și, în egală măsură, are și opțiunea confruntațională. Evident, punând presiune pe Ucraina.

Cu cât este mai credibilă amenințarea, cu atât această pârghie poate fi utilizată mai cu folos. Pe de altă parte, tocmai pentru că Rusia vrea să aibă cât mai multe opțiuni, nu o văd în acest moment folosind forța militară.

Și dacă ne uităm la ruși, în ultimii ani ei au fost foarte calculați și ponderați în utilizarea forței militare. Nu mă refer numai la Crimeea sau Donbas. Ci și în Siria, sau peste tot unde au intervenit militar, au avut grijă să o facă măsurat în concentrări nu prea mari, tocmai ca să nu devină o povară foarte mare și din punct de vedere financiar și uman. Când îți mor soldați, asta se transformă totuși într-un cost politic.

Ce vreau să spun este că nu văd ce ar avea Rusia de câștigat în momentul acesta prin utilizarea forței militare, când ea are de câștigat un război politic cu și în Ucraina.

La fel ca și în cazul Transnistriei și al Republicii Moldova, Ucraina vrea să aibă o voce și un rol de jucat în politica acestor state. Rusia a pierdut oricum Ucraina anexând Crimeea. Moscova va mai pune presiune, vor mai zdrăngăni armele, va mai aduce și retrage trupe. Au blocat Marea Azov și o vor ține blocată până în octombrie.

Jocuri din acestea vor mai face, dar nu îi văd pe ruși angajându-se într-o confruntare militară violentă cu Ucraina. Aceasta este o țară mult mai puternică, mult mai consolidată. Cu o armată dispusă să lupte și costurile rușilor vor fi mari, implicit pentru Putin. Și asta nu ar corespunde cu dorința Rusiei de a manevra în politica internă a Ucrainei.

Făcând o paranteză aici, Rusia, atunci când a anexat Crimeea, a scos din jocul politic din Ucraina câteva milioane bune de alegători pro-ruși. Aceia votau partide și politicieni pro-ruși. Apoi au mai scos din joc astfel de alegători și în Donețk și Lugansk.

Într-un fel, poate asta a fost și „tot răul spre bine” al Ucrainei. Deoarece, fără aceste voturi pro-rusești, țara a avut mai puțini politicieni pro-ruși și atunci Ucraina a fost mult mai coerentă în politica sa internă. Astfel, s-a putut consolida mai bine și și-a putut reface mai bine armata.

Mai multă securitate prin prezența militară a SUA în regiune

Cât de periculos este pentru România să aibă totuși trupe rusești, ne referim aici la cele din Transnistria, la circa 100 de kilometri de granițele sale?

Acele trupe nu contează pentru România. Acestea nu constituie un pericol pentru România. N-au forța necesară pentru a pune în pericol România pe niciuna din porțiunile ei de graniță dinspre Republica Moldova.

Sigur, ele trebuie monitorizate, dar nu pot constitui un pericol. În schimb, Crimeea este problema, deoarece acolo este o concentrare mare de trupe. Este vorba de o distanță de 300 de kilometri.

Președintele Klaus Iohannis a cerut la recentul summit B9 de la București, la care a participat online inclusiv președintele SUA, Joe Biden, o mai mare prezență militară americană în România. Ce înseamnă pentru securitatea regională o prezență sporită americană în România?

Mai mult siguranță. Nu știm oficial ce ar însemna cantitativ prezența sporită, deoarece acestea nu sunt informații publice, dar mai multe trupe ar echivala cu mai multă securitate pentru România.

Teoria relațiilor internaționale ne spune că trebuie să existe un echilibru între țări. Or, pe concentrarea aceasta suplimentară de forțe rusești în Crimeea și transformarea Crimeii într-un portavion ultra înarmat, evident că trebuie menținut un echilibru și o balanță egală.

Balanța aceasta, pe de o parte, este dată de pregătirea și dotarea suplimentară a trupelor armate române, iar pe de cealaltă parte, este contribuția aliaților României din NATO.

Toate vin în contextul consolidării capabilităților NATO de pe flancul de est pentru protejarea tuturor acestor state.

Politică coerentă în raport cu Moscova

Ce ar însemna din punct de vedere al securității venirea la putere a forțelor proeuropene la Chișinău și cu o viitoare coaliție majoritară și un Guvern alături de președintele Maia Sandu și agenda sa reformistă. Ar crea acest lucru oportunități de securitate sporite pentru Chișinău sau, din contra, ar antagoniza Rusia și stimula implicarea ei în politica internă a Republicii Moldova?

Eu cred că doamna Maia Sandu a fost foarte înțeleaptă și a procedat cu foarte mult tact până acum. S-a văzut clar că nu închide ușa Moscovei și foarte bine face. S-a văzut că este dispusă la dialog și cu Moscova. Sunt mize importante pentru Republica Moldova în relația cu Rusia. În primul rând, este vorba și de exporturile agricole.

Doi la mână, Republica Moldova are cetățeni care lucrează în Rusia și nu poate fi indiferentă față de situația lor. Eu înțeleg și mi se pare absolut corect ca un Chișinău orientat pro-european să încerce să mențină dialogul cu Moscova.

De altfel, se vede că și Rusia vrea chestiunea aceasta. Președintele Putin a felicitat-o pe Maia Sandu și a fost printre primii. Nu văd de ce un guvern pro-european ar ostiliza Rusia, cu condiția păstrării unui dialog cu Rusia, la fel cum o face și Occidentul.

În Occident, atunci când s-a pus problema sancțiunilor față de Rusia, s-a pus problema cooperării cu Moscova, nu a dialogului. În toată această perioadă complicată, și statele mai mari și cele mai mici au continuat să dialogheze cu Rusia. S-a oprit colaborarea pe anumite proiecte, dar prima regulă a diplomației spune că trebuie păstrat contactul direct pentru că altfel nu mai există proces diplomatic.

Foto: Iulian Fota, director general al Institutului Diplomatic Român (IDR) de la București și fost consilier prezidențial pe probleme de securitate. Sursa/Facebook