Iulian Fota: Marea problemă a replierii americane e că vacuumul de putere va alimenta agendele revizioniste în zona noastră. Asta e calea sigură spre conflict militar

Momentul de maximă insecuritate externă al ultimilor 35 de ani prinde România în cea mai proastă situaţie posibilă pe plan intern, cu 30% din populaţie întoarsă către Rusia şi partide politice absolut incapabile, afirmă expertul în probleme de securitate Iulian Fota într-un interviu acordat News.ro. Situaţia este extrem de gravă, retragerea americană va produce în Europa un vacuum de putere, iar în zona Balcanilor acest lucru va readuce la viaţă agendele revizioniste cu perspectiva foarte probabilă a conflictelor militare, transmite News.ro.

Acest vacuum de putere va fi umplut, în varianta fericită, de Uniunea Europeană, care se mişcă în direcţia transformării sale într-o federaţie, afirmă Iulian Fota – fost consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Băsescu, iar până de curând, secretar de stat la Ministerul de Externe. Dacă UE nu se mişcă însă suficient de rapid, golul de putere lăsat de americani în zona noastră va fi umplut de Rusia şi de actori regionali precum Turcia ori Polonia.

Problemele României sunt majore. Partidele şi-au epurat intelectualii şi experţii din rândurile lor, iar acum sunt incapabile să producă strategii de politică externă pentru că nu mai are cine să gândească pentru ele. Dintre candidaţii la prezidenţiale, câţiva au capacitatea să înţeleagă ce se întâmplă pe plan extern, dar rămâne de văzut dacă au şi dorinţa să pună interesul naţional înaintea celui personal, mai afirmă Iulian Fota.

Dacă politicienii nu se vor mişca foarte repede în direcţia corectă, România va sfârşi rău de tot, avertizează interlocutorul. Pentru ţara noastră, şansa este să meargă mai departe cu Europa de Vest, care se va transforma într-o federaţie, singura soluţie pentru a rezista în concurenţa cu blocurile enorme care se numesc China, India, SUA şi Rusia. Ţările care nu vor merge alături de Europa de Vest se vor automarginaliza şi vor rămâne la periferie.

Citiţi mai jos interviul integral pe care expertul în probleme de securitate Iulian Fota l-a acordat News.ro.

„Divorţul SUA – UE e inevitabil. Aşa cum arată lucrurile, eu nu-i văd pe americani să mai dea înapoi. Cine nu cuplează la planul transformării Europei într-o federaţie, pentru că nu ai altă variantă, se va autoexclude! Europenii din Vest vor merge înainte cu planul lor şi cei care nu vor au să rămână într-o zonă marginală“

Matei Udrea: Domnule Iulian Fota, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Prima întrebare s-ar lega de veştile de la Washington. Vedem că Trump s-ar fi declarat foarte furios pe Putin pentru că nu ar fi serios în privinţa tratativelor de pace, după ce în primele două luni de mandat l-a copleşit cu laudele. Pe de altă parte, a lansat nişte ameninţări la adresa Ucrainei, care nu vrea să semneze noua variantă de acord privind resursele minerale, care diferă de cea negociată. Ce să înţelegem din toate aceste schimbări de direcţie?

Iulian Fota: Bună ziua. Să înţelegem că domnul Trump nu are un plan clar, nu are un traseu bine stabilit al negocierilor pe care le duce şi se poziţionează în funcţie de evoluţiile celorlalţi parteneri. Acum, că s-a supărat pe domnul Putin, nu e o noutate. Şi în primul mandat s-a întâmplat cam la fel. A început relaţia foarte bine, a fost întâlnirea celor doi, vestitul moment al discuţiei unu la unu, doar cu translatorii, şi ştim că acolo e o poveste interesantă. Ulterior acelei discuţii, pentru că domnul Putin nu a mers pe linia pe care Trump o aştepta, domnul Trump s-a supărat şi ruşii au avut viaţă destul de grea cu domnul Trump în ultimii 3 ani de mandat. De aceea eu îl cred pe preşedintele Putin când spunea în campania electorală că l-ar prefera pe Biden şi nu pe Donald Trump. Pentru că Biden, ca orice om de establishment, avea o anumită predictibilitate, pe când la Donald Trump se ştie că, până la urmă, arma lui supremă este imprevizibilitatea. Asta face ca efectiv să nu ştim ce mai urmează în aceste negocieri. Iar elementul de imprevizibilitate îl induce şi în relaţia cu Ucraina. Pentru că aţi văzut cum a mers relaţia celor doi preşedinţi, Zelenski şi Trump, şi relaţiile dintre americani şi şi ucraineni: ca un roller coaster, când urcă şi merge bine, când coboară, cum a fost momentul din Biroul Oval. Pur şi simplu, în momentul acesta, eu cred că nu mai face nimeni niciun fel de previziune, nu mai încearcă nimeni să înţeleagă nimic. Fiecare cancelarie importantă, fiecare analist aşteaptă să vadă ce se mai întâmplă concret în relaţia asta şi, în funcţie de ce se întâmplă concret, încercăm să înţelegem ceva. Pentru că, repet, după părerea mea, Donald Trump nu are un plan clar, nu are o strategie. Are nişte idei pe care le-a afirmat şi în campanie şi pe care vrea să le vadă aplicate, inclusiv această încetare a focului, pentru ca domnia sa să poată să declare pace. Dar dacă chestia asta se întâmplă anul ăsta sau anul viitor… Ca o paranteză, în weekend am văzut o analiză care inducea ideea că ruşii nici măcar nu mai vorbesc sau nu mai exprimă speranţe pentru un acord pentru anul ăsta şi introduc un orizont de timp mediu spre lung, ceea ce mi se pare, iarăşi, foarte interesant.

Matei Udrea: De ce face acest bullying Washington-ul cu aliaţii săi? A mai fost aşa ceva în istoria relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite şi aliaţi?

Iulian Fota: Situaţia este halucinată, într-adevăr, şi nu avem element de comparaţie. De 35 de ani, de când m-am apucat eu de activitatea asta publică şi am început să mă specializez pe relaţii internaţionale, nu-mi aduc aminte vreo secvenţă de felul ăsta, în care Statele Unite să fi atentat direct fie la suveranitatea unui aliat, cum este cazul Danemarcei, prin intermediul Groenlandei, fie Statele Unite să pună atât de multă presiune pe aliaţi. Şi vorbim despre aliaţi foarte buni, aici putem include Canada şi, în egală măsură, România. Aceste ţări sunt unite prin acest element: Canada, Danemarca, România au fost aliaţi loiali, aliaţi foarte apropiaţi de Statele Unite. Inclusiv Marea Britanie, că nici Marea Britanie n-a fost scutită de critici. În discursul lui J. D. Vance de la München apare şi Marea Britanie. Astea sunt state care au fost lipite pur şi simplu de Statele Unite în toată această perioadă. Cel puţin de la 11 septembrie 2001 încoace şi-au demonstrat de nenumărate loialitatea, inclusiv prin sacrificii şi victime. Danemarca are mai multe victime în Afganistan decât România, de exemplu! Şi, cu toate acestea, în momentul ăsta se confruntă cu ameninţări la adresa integrităţii teritoriale şi mai ales a suveranităţii, pentru că Groenlanda are un statut aparte în organigrama statului danez, dar este clar că suveranitatea este exercitată de Copenhaga şi, ca atare, ameninţarea pe care Donald Trump a fluturat-o, inclusiv de ordin militar… Chiar în weekend l-am văzut într-o ştire de presă spunând că nu exclude factorul militar din chestiunea asta legată de Groenlanda. Ceea ce ne-a făcut pe toţi să ne întrebăm îngroziţi, în mintea noastră: „Adică o să meargă până la agresiune militară sau o preluare cu forţa a Groenlandei?“. Ce înseamnă asta, că nu se exclude factorul militar din ecuaţia legată de Groenlanda? Acum, pe de altă parte, să spunem un lucru: nu toate statele aliate sunt supuse unui astfel de tratament. Zilele trecute am fost în Polonia, la o discuţie foarte bună cu nişte cercetători polonezi, vechi prieteni de-ai mei, şi ei se mirau că Polonia este una din ţările care au scăpat până în acest moment. N-a fost criticată niciodată de Donald Trump, ba împotrivă, a fost lăudată de preşedintele american în special pentru acel buget foarte mare, de 4% şi chiar 5% anul ăsta pe care îl acordă polonezii aspectelor legate de apărarea militară a ţării. Deci nu toate statele au pătimit. Unele state aliate au fost pur şi simplu ignorate în această perioadă de Donald Trump. El are doar o listă de patru-cinci state pe care în diferite situaţii, cu diferite ocazii, le-a criticat. Altfel, dacă mergem pe ideea de bullying, sunt doar două, cred: Canada şi Danemarca. Acestea, într-adevăr, au fost supuse la presiuni foarte mari şi au fost ameninţate deschis una cu consecinţe economice, cealaltă inclusiv cu consecinţe geopolitice, apropo de Groenlanda. Dar de ce face Donald Trump chestiunea asta? Nu ştie nimeni, nu înţelege nimeni, n-avem o explicaţie rezonabilă în acest moment.

„Avem triunghiul de forţă Germania – Franţa – Polonia care va împinge înainte Europa! Sunt absolut convins că elita europeană asta va face. Europa nu poate merge înainte decât federalizându-se“

Matei Udrea: Am văzut cu toţii acele discuţii purtate pe grupul de Signal între oamenii lui Trump care vorbeau oribil faţă de Europa. Discutau aproape cu ură faţă de europeni. Şi vedem asta şi din ameninţările lui Trump la adresa Uniunii Europene: cu tarife crescute la comerţ, cu embargouri…
Iulian Fota: Acum nu ştiu dacă e ură… E o anumită înverşunare, asta este clar. Nu ştiu dacă e ură şi parcă n-aş vorbi de ură în faza asta, însă să vă spun o chestiune: nu sunt numai ei! Sentimentul ăsta este puternic şi larg răspândit în Statele Unite. Şi aici să ştiţi că, dacă e să fim cinstiţi, americanii cam au dreptate! Pentru că europenii au dus acest free riding, această punere sub umbrela americană a securităţii lor, mult prea departe. Problema e în felul următor: nu poate fi negată realitatea că în Europa se trăieşte în acest moment mai bine decât în Statele Unite! Mulţi dintre americanii care călătoresc în Europa fac această comparaţie şi au început să aibă acest sentiment de frustrare, pentru că americanii au plătit şi încă plătesc pentru securitatea Europei, iar Europa a profitat de această umbrelă ca să investească în sănătate, în infrastructură publică, în tot felul de elemente care, repet, dau un plus de calitate vieţii în Europa, comparativ cu Statele Unite. Şi frustrările s-au cam adunat în timp, iar acum cred că au atins o masă critică. Deci, ceea ce spuneau aceşti omeni pe grupul ăla de Signal este de fapt un sentiment pe care multă lume îl are în Statele Unite. Şi asta afectează negativ relaţia transatlantică. Poate că, în timp, se mai poate drege, că până la urmă ştiţi cum e? Ca într-un divorţ! După divorţ, partenerii pot să se urască reciproc şi să se lupte unul cu altul sau să revină la sentimente mai bune şi uneori dezvoltă relaţii de prietenie post-divorţ. Dacă ne străduim un pic, s-ar putea să putem şi noi să mergem pe o astfel de evoluţie, pentru că, după părerea mea, divorţul e inevitabil!

Matei Udrea: Deci spuneţi că este inevitabil divorţul între Europa şi Statele Unite!

Iulian Fota: În Statele Unite, de ani de zile, se schimbă atitudinea, atmosfera, viziunea legată de Europa. Lucrul ăsta era vizibil. Mulţi au scris, am mai avertizat şi eu, în ultimii 2-3 ani am tot spus, din când în când, chestia asta. Problema e că nu ne venea să credem. Nici acum parcă nu ne vine să credem! În orice divorţ e acolo o încărcătură sentimentală negativă importantă. Dar aşa cum arată lucrurile, eu nu-i văd pe americani să mai dea înapoi! Şi chiar dacă, repet, luăm varianta aia bună de după divorţ în care redevenim parteneri şi ne apreciem şi stimăm unii pe alţii, relaţia transatlantică n-o să mai fie ce-a fost!

Matei Udrea: L-am văzut pe Mario Draghi spunând că Europa e la un moment de răscruce şi că trebuie să se transforme într-o federaţie. Dumneavoastră ştiţi cam cum gândesc cancelariile mari occidentale. Ce şanse acordaţi acestui plan de a transforma Europa într-o federaţie?

Iulian Fota: Păi, asta vor face! Cine nu cuplează la planul transformării Europei într-o federaţie – pentru că nu ai altă variantă – se va autoexclude, se va rupe uşor-uşor! Europenii din Vest vor merge înainte cu planul lor şi cei care nu vor au să rămână într-o zonă marginală de… Cum să spun… De nivelul doi-trei. Dar asta prin propria lor decizie! Adică planul Europei federale este deschis către toată lumea. Cine n-o să-l vrea, că mă aştept ca unii să nu-l vrea din tot felul de motive – nejustificate, dacă mă întrebaţi pe mine, dar până la urmă, dacă sunt motivele lor, pot fi importante –, o să rămână într-o relaţie de un anumit tip, dacă vreţi, cu restul Europei, care va merge înainte cu planul. Pentru că nu ai altă variantă într-o lume globalizată în care ai actorii ăştia atât de mari, cum sunt China – un miliard şi de locuitori, India – un miliard şi ceva, americanii – vreo 340 de milioane, dar au dinamică, au natalitate bună, au migraţii în continuare. Că americanii vor continua să ia, dar numai creiere, n-or să mai ia pe toată lumea! Sau vor lua în funcţie de cum sunt nevoile pe piaţa muncii. Deci, va fi o migraţie, dar controlată. Aşadar, vor continua să importe, vor continua să crească la nivel de populaţie, că aia e o ţară imensă, poate să mai absoarbă 50-60 de milioane, să ajungă la un total de 400 de milioane fără niciun fel de problemă. Ei bine, ce faci tu, Germania, cu 80 de milioane? Şi să iau, aşa, ţara cea mai mare, că altfel restul suntem la 50-60 de milioane, adică actori nesemnificativi pentru o lume globalizată şi complexă. Deci, singura şansă pentru Uniunea Europeană este să meargă înainte cu federalizarea. O să meargă lent, că federalizarea nu are cum să meargă rapid. Dar simplul fapt că se merge înainte cu procesul… E ca la bicicletă! Poţi să dai la pedale mai încet, dar îţi menţii echilibrul şi te deplasezi înainte. Când nu mai dai la pedale, în momentul ăla ai căzut! Deci Europa nu are altă variantă. Chiar azi de dimineaţă mă uitam la o declaraţie un pic mai veche, de vreo lună, a domnului Mertz (viitorul cancelar al Germaniei – n. red.), care a zis că strânge relaţiile cu Franţa şi cu Polonia pentru că aşa e logic şi firesc să facă. Deci avem triunghiul de forţă care va împinge înainte Europa! Sunt absolut convins că elita europeană asta va face. Europa nu poate merge înainte decât federalizându-se. Va fi un proces lent, unele lucruri s-ar putea să nu se întâmple niciodată. De exemplu, colectarea taxelor cred că o să rămână forever (pentru totdeauna – n. red.) un atribut naţional. Dar ne vom mişca înainte pe multe alte lucruri pe care până acum nu le-am făcut: pe partea de apărare, pe partea de capital şi piaţă de financiară unică, pe ce mai avem noi de integrat şi încă n-am integrat.

„Efortul european de apărare va fi mult mai coordonat şi mult mai integrat! Chestiile astea Europa trebuie să le facă, pentru că altfel o să devină o pradă în primul rând a ruşilor, care aşteaptă o vulnerabilitate. Inclusiv cu Statele Unite trebuie să ne facem nişte griji că s-ar putea ca pe viitor să avem nişte dispute. Şi atunci tentaţia americană va fi să folosească forţa militară chiar în detrimentul nostru“

Matei Udrea: Monedă, apărare şi politică externă…

Iulian Fota: Moneda o avem! Dar sunt nişte mecanisme. Raportul Draghi şi raportul Letta, cele două rapoarte privite împreună, ne arată că în Europa competitivitatea lasă de dorit. În al doilea rând, sunt bani pe piaţa europeană, că şi noi punem economii deoparte, şi noi salvăm bani fiecare cum poate, economisim. Dar după ce îi strângem, mergem cu ei pe bursa americană, pentru că e mai atractivă. Şi băgăm banii europeni acolo! Ei bine, trebuie să creăm atractivitate pe pieţele de capital din Europa, ca după aceea să avem de unde finanţa toate eforturile astea! Că pentru PNRR ştiţi foarte bine că s-au împrumutat bani de pe pieţe. Acum să vedem ce soluţie vor avea pentru cei 150 de miliarde de pe zona asta de apărare şi industrie de apărare. Dar fără o piaţă de capital atractivă şi dinamică, evident că Europa n-o să poată să ţină pasul nici cu China, nici cu Statele Unite! Deci, elementele le cam ştim! Va trebui să găsim o formulă să luăm decizii mai rapid şi fără să vină unul sau altul să ne blocheze. Iar o chestie foarte interesantă, tot Mertz spunea de curând că a venit momentul să-i mai pedepsim pe unii prin Europa care ne blochează. Şi cred că toţi ne-am gândit că are în minte Ungaria, dacă nu cumva a şi menţionat Ungaria în comentariul respectiv. Atunci când miza e atât de mare nu poţi să laşi o ţară care, pe nişte mofturi personale, chiar cu tentă ideologică, blochează şi pune pericol securitatea 400 de milioane de locuitori! Aşadar, pe fondul ăsta de sfârşit de iluzii – că după ce am pierdut iluziile legate de Rusia acum 3 ani, când au atacat Ucraina, anul ăsta pierdem iluziile legate şi de Statele Unite –, evident că Europa se va aduna, ca altă şansă n-are! Sau piere, dispare! Dar eu exclud scenariul ăsta.

Matei Udrea: Cum vedeţi dumneavoastră această Europă federală care se construieşte acum? Va fi precum Republica Federală Germania, de exemplu? Adică va fi un guvern central care ia principalele decizii? Sau va fi un alt tip de federaţie?

Iulian Fota: Guvern central avem, că avem Comisia Europeană! Statele membre îşi vor păstra o serie întreagă de prerogative, ca şi până acum. Partea de apărare, de securitate, astea rămân în continuare foarte naţionale, aici să nu ne facem griji. Dar în continuare, din perspectivă europeană, se va merge cu integrarea unor zone care până acum nu au putut fi integrate şi pentru că miza era mai mică. Integrarea va fi în felul în care vă spuneam. De exemplu, pieţele de capital se vor integra mai mult, efortul ăsta de apărare va fi mult mai coordonat şi mult mai integrat, că nu ne mai putem permite! În Europa, de exemplu, avem vreo 20 de tipuri de avioane! Avem vreo 30 sau 40 de tipuri de tancuri. Păi, americanii au două tipuri de avioane, au F-35 şi F-22. Acum au un singur model de tanc, poate două, dar dominant este Abrams-ul. Gândiţi-vă ce logistică simplă şi eficientă au americanii cu două tipuri de avioane şi un tip de tanc şi cât de complicat e la noi! Dacă trimiţi nişte avioane dintr-o parte într-alta, prima condiţie e să te întrebi: „Domnule, dar benzină, logistică, întreţinere?“. Că n-avem toţi F-16, de exemplu, cum e în anumite ţări. Deci, chestiile astea Europa trebuie să le facă, pentru că altfel o să devină o pradă în primul rând a ruşilor, care aşteaptă o vulnerabilitate, o oportunitate, un semn ca să mai dea o lovitură militară Europei, să-şi impună şi mai tare punctul de vedere în defavoarea noastră. Şi ulterior, repet, rămâne competiţia asta care la un moment dat, dacă nu mai suntem aliaţi atât de strânşi şi de prieteni… Inclusiv cu Statele Unite trebuie să ne facem nişte griji că s-ar putea ca pe viitor să avem nişte dispute. Şi atunci tentaţia americană va fi şi la ei destul de vizibilă şi clară să folosească forţa militară chiar în detrimentul nostru. Deci, Europa, ca să poate să impună respect şi să fie tratată ca egal cu ceilalţi trei, adică SUA, Rusia şi China, va trebui să aibă greutatea ei şi asta nu se poate obţine fără integrare sporită în planul european.

„Avem o aliniere de gândire între unii americani şi unii ruşi. Ăsta este un element extrem de îngrijorător pe care trebuie să îl luăm în calcul şi să ne gândim ce înseamnă chestia asta şi pentru noi“

Matei Udrea: Foarte interesant! Din punctul dumneavoastră de vedere, se poate vorbi despre o penetrare a guvernului american de către ruşi? Şi vă întreb lucrul ăsta pentru că îi avem acolo pe secretarul de stat al Apărării, Pete Hegseth, care avea adrese de email ruseşti, şi pe Tulsi Gabbard, şefa comunităţii de informaţii americane, care e o conspiraţionistă pro-rusă.

Iulian Fota: Nu. America e o ţară mult prea complexă ca să conteze, chiar dacă unul sau doi – discutăm aşa, teoretic, speculativ – ar putea fi, cum se zice în engleză, „russian assets“. Nu neapărat oameni recrutaţi de ruşi, dar oameni care au o anumită valoare în relaţia cu Rusia, o valoare pozitivă pentru ruşi. Nu înseamnă neapărat că respectivul este recrutat de ruşi, dar prin ceea ce gândeşte, prin ceea ce spune, prin ceea ce face e favorabil şi convenabil ruşilor.

Asta este ceea ce cred eu că avem, în acest moment, în America! Pe fondul schimbării cel puţin pe zona republicană, conservatoare, a atitudinii faţă de Europa, pentru că, repet, sentimentul de frustrare şi nemulţumire e mult mai larg răspândit, nu e numai această bucată de elită conducătoare. Îl vezi, te loveşti de el în interiorul societăţii americane. Evident că dacă ăştia nu-ţi mai plac şi nu mai sunt atât de utili şi de buni ca în trecut şi te-au mai şi exploatat şi supt de resurse – în fine, mergând pe teoria lor –, te uiţi la alţii, să vezi cu cine ai putea colabora. Şi un element foarte interesant a fost ieri (duminică, 31 martie – n. red.). Îl urmăresc pe Fareed Zakaria (realizator de emisiuni la CNN – n. red.) de ani de zile, sunt un fan şi mă uit cu religiozitate la „GPS“ (emisiunea lui Zakaria – n. red.). Domnule, zilele treute am înnebunit, să cad de pe canapea: l-a chemat pe Dughin să vorbească în emisiunea lui!

Matei Udrea: L-am văzut şi eu…

Iulian Fota: N-am mai văzut aşa ceva de când mă uit eu la emisiunea lui Fareed Zakaria! Şi sunt convins că n-a fost dorinţa lui, sunt absolut convins că este o reorientare de post sau, dacă vreţi, şi CNN-ul e obligat, înţelegând contextul, să facă nişte concesii pe ici, pe colo. Probabil că ăsta a fost un semnal. Aţi văzut pe ce idei a mers Dughin: cât de utilă e Rusia pentru SUA, cum aceleaşi valori le vor şi unii, şi alţii. Adică o teorie la care ruşii lucrează de mult şi nu mă mir că Dughin spune lucrurile astea. Ce e surprinzător este că Fareed Zakaria i-a dat tribună, „GPS“ fiind una din emisiunile liberale şi foarte liberale de-a lungul timpului. Deci asta îţi arată că uşor, uşor, de nevoie, de nevoie, societatea americană, sau cel puţin o parte a ei, în momentul ăsta, acceptă ideea că Rusia poate fi un partener punctual pe nişte chestiuni, se poate colabora cu ei. Şi evident că asta este, vrând-nevrând, în detrimetrul Europei, că aici e un principiu al vaselor comunicante care acţionează, ceea ce pune, bineînţeles, Europa într-o postură mai delicată. Revenind la Statele Unite, asta e problema: e o schimbare acolo de fond, de atmosferă, de idei principale, de orientare. Una importantă după 80 de ani, recunosc, şi asta face ca oamenii ăştia să pară pro-ruşi prin antiteză cu ceea ce erau ei înainte. Dar totuşi sunt servicii şi în Statele Unite, şi FBI-ul, şi CIA-ul care îşi fac treaba. Nu sunt americanii atât de uşor de recrutat de ruşi. Dar tocmai de aceea e mai grav! Pentru că dacă erau recrutaţi, aveam o explicaţie şi era simplă. Faptul că ei gândesc pe aceeaşi linie cu ruşii… Aici avem o aliniere de gândire între unii americani şi unii ruşi. Ăsta este un element extrem de îngrijorător pe care trebuie să îl luăm în calcul şi să ne gândim ce înseamnă chestia asta şi pentru noi.

„Pe fondul replierii şi retragerii americane din Europa, avem un vacuum de putere, vom vedea cine şi cum îl umple! Vacuumul ăsta de putere poate fi umplut de Uniunea Europeană, dacă se mişcă ceva mai repede. Rusia clar va încerca să umple vacuumul de putere. Poate că vor fi actori regionali, cum sunt Turcia sau Polonia“

Matei Udrea: Am văzut acea semnare a alianţei dintre Ungaria şi Serbia…

Iulian Fota: Nu e o alianţă! Ceea ce avem în Balcani în momentul ăsta sunt două formate de cooperare, n-au ajuns încă la alianţă nici unii, nici ceilalţi.

În Balcani avem o polarizare de când lumea. De la Primul Război Mondial, de când Balcanii au devenit butoiul de pulbere al Europei, aceste polarizări au fost vizibile tot timpul. Ele au fost îngheţate datorită unui context cum a fost conducerea cu mână forte a lui Tito, în timpul Războiului Rece, şi bineînţeles că, odată ce mâna forte a dispărut, la sfârşitul anilor 1980 au apărut tensiunile între diferitele republici care au şi dus la conflictul din fosta Iugoslavie. Pe fondul acesta de conflict, chiar dacă Occidentul a intervenit şi a estompat un pic lucrurile şi a mai stabilizat situaţia, nişte contradicţii paralel cu nişte afinităţi s-au păstrat. Şi acum, pe fondul ăsta de vacuum de putere – că trebuie să spunem lucrul ăsta, pe fondul replierii şi retragerii americane din Europa, avem un vacuum de putere –, vom vedea cine şi cum îl umple! Vacuumul ăsta de putere poate fi umplut de Uniunea Europeană, dacă se mişcă ceva mai repede. Rusia clar va încerca să umple vacuumul de putere. Poate că vor fi actori regionali, cum sunt Turcia sau Polonia, care vor încerca şi ei să umple măcar parţial vacuumul de putere. Cert e că pe vacuumul ăsta de putere creat de retragerea americană avem vechile polarizări din Balcanii de Vest! Acestea încep să iasă din nou la suprafaţă. Şi am avut o primă mişcare, o primă asociere a Albaniei cu Kosovo şi cu Croaţia, care şi-au propus să intensifice cooperarea militară, că asta au agreat. Şi evident că Serbia, care s-a simţit imediat ameninţată, a vrut să dea o replică şi apelând la vecinii şi prietenii din Ungaria a stabilit la rândul ei un acord de cooperare pe chestiuni de apărare. Deci nu e alianţă, este un acord de cooperare pe chestiuni de apărare cu Ungaria, ca să contrabalanseze un pic acea colaborare mai strânsă şi mai apropiată între Albania, Kosovo şi Croaţia. Sau, cel puţin, Belgradul asta vrea. Lucru îngrijorător în sine, pentru că toate aceste polarizări pot să fie amplificate, pot să ducă la tensiuni şi mai mari şi Doamne fereşte!, bat în lemn acum, nu ştiu dacă se aude, dar pot să ducă din nou la o confruntare militară deschisă într-o zonă unde avem agende revizioniste. Că ăsta este un subiect pe care poate odată îl discutăm mai pe îndelete. Marea problemă pe care o avem prin replierea americană este că vacuumul ăsta de putere va alimenta agendele revizioniste de la ruşi până la mai multe state pe aici, prin Europa, prin zona noastră. Şi o agendă revizionistă, de obicei, e o cale sigură spre conflict militar.

Matei Udrea: Corect! Da, ar trebui să facem discuţia asta neapărat, că ne interesează şi pe noi în mod direct…

Iulian Fota: Grav este că… Mă scuzaţi, vreau să adaug ceva! Anul trecut am fost la Londra pe la mai multe institute de cercetare şi am avut o discuţie cu ei pe marile subiecte. Subiectul revizionismului ei nu-l mai simt, nu-l mai percep, nu-l mai au! L-au pierdut de pe agendă! Unora li s-a părut chiar surprinzător. Asta era în ianuarie 2024, încă era situaţia bună, încă mai erau speranţe cu alegerile în America. În fine… Şi unor britanici li s-a părut chiar un pic surprinzător, i-a deranjat faptul că vin eu să discut despre revizionism, că „asta e o temă moartă în Europa, cine se mai gândeşte acum la revizionism?“. Şi când am început să le spun că „staţi aşa, că nu e chiar atât de simplu, că uite declaraţii“ şi aşa mai departe, au căscat nişte ochi cam mărişori, ceea ce pe mine mă face să cred că ei nu aveau subiectul şi n-au sensibilitate pe tema asta. Deşi, după părerea mea, asta va fi una dintre principalele teme de discuţie în Europa, dacă vidul lăsat de americani nu e bine umplut de Uniunea Europeană! Şi pericolul revizionismului nu e numai în Balcanii de Vest, este şi în Mediterana de Est şi în alte câteva zone ale Europei de unde pot apărea tensiuni militare serioase!

„Partidele politice nu gândesc, în momentul ăsta, problemele de securitate pe care le are România. Şi vreau să spun un lucru: suntem la maximul nivelului de insecuritate din ultimii 35 de ani, de la căderea comunismului! Avem slăbirea relaţiei noastre cu Statele Unite, că aici lucrurile-s clare“

Matei Udrea: Îngrijorător. Când spuneţi Mediterana de Est, vă referiţi probabil la situaţia tensionată dintre Turcia şi Grecia. Vedem că alţii se mişcă, s-a făcut acest acord între Polonia, Franţa şi Germania despre care aţi vorbit şi dumneavoastră mai devreme. Ce face România în acest moment? Ungurii s-au apropiat de sârbi, croaţii s-au apropiat de Albania şi Kosovo, în timp ce Franţa, Germania şi Polonia au ajuns la un acord de cooperare cel puţin pe producţia de armament şi pe tehnologie, pe cercetare, iar dumneavoastră estimaţi că există pericolul apariţiei unor agende revizioniste pe fondul retragerii americane. România cum reacţionează?

Iulian Fota: Păi, România a rezolvat problema, a cumpărat o corvetă şi gata, totul s-a lămurit! Sunt un pic sarcastic aici şi răutăcios. Nu ştiu ce face România pe partea pozitivă, că pe partea negativă vedem: ne decredibilizăm ministrul de Externe singuri, creăm o dispută între premier şi preşedinte în mod artificial, ceea ce nu ajută pe nimeni, pentru că declaraţiile alea ale premierului la adresa ministrului de Externe au lovit şi în autoritatea preşedintelui. Ceea ce iarăşi naşte întrebarea cu ce ne ajută chestia asta. În continuare sunt foarte multe necunoscute legate de momentul noiembrie şi de alegerile din România. Avem campanie prezidenţială şi n-are nimeni niciun fel de idee! Că mă uit atent, până la urmă, unul din cei patru-cinci care au şanse va conduce ţara asta. Niciunul dintre ei nu vine cu ceva clar. Şi sunt absolut convins că n-au! Pentru că n-au fost pregătiţi, i-au surprins evoluţiile astea şi pe ei şi, ca atare, cine o să câştige – o să vedem în ce formulă şi cum – va încerca probabil, sper!, să-şi pună la punct un plan, o viziune, ceva. Sper să fim şi noi informaţi, consultaţi, nu ştiu, poate ne-o spune şi nouă, ca să ştim un pic ce se va întâmpla cu ţara asta în continuare! Sunt decizii care se iau şi care nu ni se explică, eu încă n-am înţeles de ce România nu poate participa cu trupe alături de Franţa şi Germania!

Matei Udrea: Vă referiţi la trimiterea de trupe în Ucraina?

Iulian Fota: Da, s-a luat decizia într-un cerc foarte restrâns, dar fără să ni se explice de ce nu putem fi alături de aliaţi! Când noi am fost până acum tot timpul – tot timpul! – alături de aliaţi, fie ei americani sau europeni. Adică de ce ne delimităm? De ce această temere? Nu ştiu! E o decizie care mie nu prea îmi conferă multă siguranţă când ceilalţi, vedeţi, strâng rândurile! Spuneaţi şi dumneavoastră foarte bine, triunghiul Polonia – Germania – Franţa, adică Weimarul (locul unde s-a semnat înţelegerea între Polonia, Germania şi Franţa – n. red.), avem un Weimar+ unde au mai băgat şi Marea Britanie şi Italia, ca ţările cele mai importante să fie totuşi într-un format unde să se poată consulta. Avem un tratat care aşteptăm să vedem ce va conţine, dar cel puţin din declaraţiile publice pare să fie un tratat nou, un reper. În limba engleză cuvântul este „breakthrough“, deci un tratat care aduce o altă filozofie de colaborare şi se vorbeşte de garanţii reciproce de securitate după modelul interbelic între Franţa şi Polonia. În modelul interbelic ştim că eram şi noi acoperiţi de garanţiile franceze de securitate. Sunt foarte multe lucruri care ar trebui discutate şi lămurite, dar din păcate nu vezi nimic clar, nu vezi luciditate. Partidele politice sunt vraişte! Mai vraişte ca oricând din punctul de vedere al politicii externe, al strategiei. Nu vezi nimic venind de la ele! Dincolo de guvern, premier, preşedinte şi aşa mai departe, nu vezi nimic de la partidele politice. Partidele politice nu gândesc, în momentul ăsta, problemele de securitate pe care le are România. Şi vreau să spun un lucru: suntem la maximul nivelului de insecuritate din ultimii 35 de ani, de la căderea comunismului! Avem slăbirea relaţiei noastre cu Statele Unite, că aici lucrurile-s clare, relaţia o să fie mai slabă decât în trecut. Cât de slabă, nu ştim. Sunt nişte factori aici care-s volatili, depinde de noi, depinde şi de ei, dar în mod clar, cel puţin pe următorii 3 ani şi cât o mai fi din mandatul domnului Trump, relaţia noastră cu Statele Unite nu o să fie atât de strânsă ca până acum, din tot felul de motive. Deci, avem extern nişte evoluţii extrem de îngrijorătoare, miza legată de Ucraina, Rusia tot mai agresivă şi aşa mai departe, iar în interior România se prezintă cu nişte vulnerabilităţi maxime, imense! O ţară ruptă în două, o treime din populaţie nu mai are încredere într-o soluţie democratică şi în relaţia cu Occidentul şi vrea apropiere de Rusia. Ceea ce creează nişte avantaje enorme pentru ruşi pe fondul acestor vulnerabilităţi. Maximum de vulnerabilităţi pe maximum de ameninţări şi pericole din exterior, o combinaţie care dacă nu e bine gestionată cât mai repede, să ştiţi că poate să devină mortală.

„Partidele noastre nu mai au experţi! Au marginalizat şi ignorat tot ce a însemnat elită nu numai pe domeniul politică externă, relaţii internaţionale, securitate, dar şi pe alte domenii! Şi în momentul ăsta partidele nu pot genera nişte soluţii rezonabile pentru România, pentru că nu are cine! Nu are cine gândi pentru ele!“

Matei Udrea: Partidele politice din România nu au niciun fel de reacţie din cauză că nu sunt în stare să producă o viziune sau pentru că le e frică să se exprime?

Iulian Fota: Nu are cine! Partidele noastre nu mai au experţi! Dacă mă apuc acum şi fac cinci-şase linii pe verticală, câte partide importante avem în Parlament sau câte partide parlamentare avem în Parlament, eu nu cred că strângem 10 experţi! Adică 1,5 experţi pe partid! Au marginalizat şi împins spre margine şi ignorat tot ce a însemnat elită nu numai pe domeniul politică externă, relaţii internaţionale, securitate, dar şi pe alte domenii! Şi în momentul ăsta partidele nu pot genera nişte soluţii rezonabile pentru România, pentru că nu are cine! Nu are cine gândi pentru ele! Iar cine ar putea să gândească din afară este complet ignorat. Să ştiţi că niciodată prăpastia dintre partide şi zona ştiinţifică, zona academică, universitară nu a fost mai mare în România! Niciodată deprofesionalizarea partidelor n-a fost atât de gravă, mai ales pe domeniile astea care sunt atât de importante pentru viitor. Aceeaşi situaţie e şi pe economie, deşi aici poate că mai găsim. Cel puţin PSD-ul ar avea unul-doi oameni care mai ştiu ceva economie. Deci lucrurile sunt dramatice în privinţa asta, pentru că să ştiţi că nu eu sau dumneavoastră trebuie să ne hotărâm ce facem cu ţara asta. Ei trebuie să hotărască! Politică vine la polis! Polis înseamnă cetate. Deci soarta cetăţii e în mâna politicului, nu în mâna mea, nu în mâna dumneavoastră. Deci, dacă politicul nu se hotărăşte ce vrea cu ţara asta – şi ar trebui să o facă mai repede, că timpul nu ne aşteaptă –, să nu ne mirăm dacă o să iasă extrem de prost după aceea.

Matei Udrea: Ultima întrebare. Nu vreau să vă bag în politică, dar n-avem cum să nu ajungem aici. Aş fi curios să ştiu care dintre actualii candidaţi la preşedinţia României vi se pare că înţelege cel mai bine ce se întâmplă la nivel mondial în momentul ăsta.

Iulian Fota: De înţeles, înţeleg mulţi, dar nu-i văd să caute soluţii. Avem cel puţin câţiva care înţeleg: Nicuşor Dan, Crin Antonescu, Victor Ponta, Daniel Funeriu sunt oameni foarte inteligenţi, deci înţeleg ce se întâmplă în străinătate! Sunt absolut convins că fiecare dintre ei pricepe mai mult sau mai puţin cât de complicată este situaţia. Întrebarea e acum în ce măsură interesul ţării trece înaintea intereselor lor personale, că până la urmă asta e marea dramă în România! Că am tot reversat logica asta, am întors-o cu fundul în sus. Şi doi: în ce măsură pot coagula… Chiar dacă unii dintre ei au pregătire pe relaţii internaţionale destul de bună, nu pot coagula ei o soluţie. Dar nici nu-i văd receptivi sau deschişi către ăia care pot coagula o astfel de soluţie. Şi nu cred că se va întâmpla chestia asta până la momentul alegerilor! Deci, o să ne alegem preşedintele pe tot felul de alte criterii şi rămânem cu speranţa că cel care va fi preşedinte în următorii 5 ani va avea suficientă înţelepciune şi deschidere ca să adune un grup de oameni care înţeleg şi ştiu, să-i pună un pic la treabă şi să vină cu ceva până spre vară. Legea îl obligă oricum pe noul preşedinte să vină în şase luni cu o strategie naţională de apărare a ţării! Deci oricum nu scapă de responsabilitatea asta! Acum, asta-i situaţia, mai pierdem o lună şi jumătate, că n-avem ce face!

Matei Udrea: Chiar ultima întrebare! Credeţi că există un pericol real ca România să se întoarcă spre Rusia şi China, în funcţie de identitatea celui va deveni preşedinte în 18 mai?

Iulian Fota: Întoarcerea spre Rusia o putem privi ca pericol. Întoarcerea spre China n-aş vedea-o ca pe un pericol. Aici e o altă discuţie. Dar există, într-adevăr, un pericol real de a ne întoarce spre Rusia pentru că, în primul rând, aşa vrea Rusia, şi asta deja e vizibil, se vede foarte bine şi în Republica Moldova. Cine vrea să înţeleagă nivelul mare de ameninţare la adresa României să se uite mai atent ce se întâmplă în Republica Moldova, unde s-a intensificat retorica antiromânească pe nişte parametri foarte periculoşi şi foarte, foarte vehemenţi. Sunt nişte clipuri care deja circulă pe internet, e o doamnă, de exemplu, Furtună (Victoria Furtună, fostă procuroare care a candidat la preşedinţie astă-toamnă – n. red.). Uitaţi-vă la ce spune femeia aia! Efectiv te îngrozeşti! Inclusiv că există limbă moldovenească, deci cam tot ce am câştigat ca identitate românească în Republica Moldova, evident că ruşii acum vor să reverseze şi vor să întoarcă lucrurile într-o situaţie mai bună pentru ei. Să revină oarecum în trecut, când controlau destinele Republicii Moldova şi influenţau evoluţia ei. Aşadar, există un pericol! Aici, în România, deja avem 30% din Parlament, de la 10%. Avem o creştere de trei ori a celor care, repet, văd Rusia ca un posibil partener şi chiar o relaţie de preferat celei cu Uniunea Europeană. Deşi dacă îi întrebi: „Măi, oameni buni, ce ne-a dat, frate, Rusia nouă în ultimii 35 de ani, de vă uitaţi cu atâta jind şi cu atâtea lacrimi către ea?“, nu ştiu să-ţi răspundă. Dar lor li se pare că e mai bine, că ruşii sunt pro-creştini şi tradiţionalişti ca noi, adică până la urmă sunt nişte afinităţi istorice, dacă vreţi. Exact înainte să mă sunaţi m-am uitat pe harta şovinismului din Europa. Care credeţi dumneavoastră că sunt cele mai şovine ţări din Europa la acest moment? România, Bulgaria şi Rusia! Aici sunt nişte asocieri istorice, culturale, religioase. Ortodoxia joacă un rol în tot acest şovinism pe care noi îl dezvoltăm. Nu întâmplător cifrele noastre sunt absolut de speriat! Pentru că sunt prea mari, mai ales dacă te uiţi în antiteză cu Europa de Nord sau Europa de Vest. Şi acolo există şovinism, dar cifrele sunt ceva mai mici, mai aşezate. Se vede că s-a lucrat, s-a mai evoluat. Pe când la noi avem… Rusia e la 69% şi noi suntem la 67%. Deci, oricum, noi cu bulgarii şi cu ruşii suntem grupaţi pe zona asta de şovinism crescut. Ceea ce, într-un fel, nu prea mă miră, ţinând cont de celelalte cifre care ne uimesc: analfabetismul mare, lipsa lecturii şi aşa mai departe. Noi şi cu bulgarii suntem ţările în care nu se citeşte în Europa! Păi, asta e o explicaţie vizavi de ce vă spuneam mai devreme, cifrele înspăimântătoare legate de şovinism. Deci, aici e pericolul de alunecare spre Rusia şi, dacă nu vom lupta împotriva lui, se va întâmpla! Când e vorba de China… Repet, o creştere a preferinţei sau afinităţii noastre faţă de China nu trebuie privită neapărat ca pericol, ci mai degrabă ca o soluţie disperată în situaţia în care nici pe americani şi nici pe europeni nu mai putem sau nu mai vrem să contăm. Dar, în fine, ăsta cred că e un subiect complicat, e altă discuţie.