Jacques Julliard, unul dintre ultimii mari intelectuali ai stângii franceze, a murit la 90 de ani

Istoricul și editorialistul Jacques Julliard, unul dintre ultimii mari intelectuali de stânga, a cărui aură s-a extins mult dincolo de tabăra sa politică, a murit la vârsta de 90 de ani, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

După 32 de ani la Nouvel Observateur, unde a fost unul dintre piloni alături de Jean Daniel, în 2010 a devenit editorialist la săptămânalul Marianne.

Solid, cu părul veșnic șaten, el a fost în prima linie a luptei pentru drepturile omului și libertatea de exprimare, dincolo de liniile ideologice.

De la primii săi pași în sindicalism, la Unef în anii 1950 și apoi la CFDT, povestea sa s-a împletit cu cea a stângii franceze.

Născut la 4 martie 1933 la Brénod (Ain), o comună din regiunea Haut-Bugey, într-o familie de demnitari locali care s-au îmbogățit din comerțul cu vinuri, el a crescut de mic într-un mediu republican cu tradiție radicală, deși a frecventat școala de catehism sub influența mamei sale, care era catolică practicantă, dar critică la adresa Bisericii.

Student la Școala Normală Superioară în 1954, în anul următor s-a alăturat revistei Esprit, s-a implicat în sindicalismul studențesc și a susținut ideile anticoloniale.

După serviciul militar în Algeria, a predat la Chartres și apoi la Institutul de Studii Politice din Bordeaux, urmând în același timp o carieră academică și fiind membru semipermanent al CFDT.

„Repornirea stângii”

În primăvara lui mai 68, a apărut ca un membru moderat al mișcării de protest. La scurt timp după aceea l-a întâlnit pe Jean Daniel, deja director editorial al Nouvel Observateur, cu care a avut o afinitate intelectuală profundă. În 1974, s-a înscris în Partidul Socialist.

Împreună cu prietenii săi politici, printre care Michel Rocard, a lucrat la modernizarea ideologică a Partidului Socialist prin intermediul revistei Faire. Aceasta va fi a doua stângă, opusă primei stângii, cea mitterrandistă, bazată pe marxismul de tip francez și pe moștenirea iacobină a Revoluției Franceze. A doua stângă dorea să-i împace pe socialiști cu economia de piață.

Mai târziu, avea să constate eșecul acestui curent. A eșuat pentru că a reușit prea mult, a explicat el într-un text publicat în ianuarie 2010 de cotidianul Libération, „Vingt thèses pour repartir du pied gauche”: banii, în spatele pieței, i-au subjugat pe prea mulți dintre tovarășii săi. Articolul a stârnit nemulțumiri în râandul multor intelectuali de stânga.

„Dincolo de speculatori, însăși ideea acestui capitalism în afara pământului, în afara producției, este cea care trebuie dezrădăcinată, expulzată din creierele formatate de spălarea ultraliberală a creierului”. „Mi-am spus pur și simplu că stânga nu poate continua să fie atât de absentă: ce își propune să facă împotriva capitalismului financiar mai mult decât Sarkozy?”, scria el.

„Ce ar trebui să facă mai mult un om de stânga? În primul rând, să înceapă să nu mai gândească ca un bancher. Trebuie să reconstruim totul.”

„O noua stimulare”

În acest context, el a părăsit Nouvel Obs în 2010 pentru a se alătura rivalului său, Marianne. La această critică fundamentală, el adaugă un al doilea motiv, nevoia de „o nouă stimulare”, de a „rupe cu (confortul (său) intelectual și de a se (provoca) pe sine”, la aproape 80 de ani.

Din 2017, el a scris și o rubrică lunară în Le Figaro, în care denunță declinul Franței și o criză a democrației.

Mereu în avangardă, în luna august, el a scris în Marianne despre „politica noastră externă… un vid (…) stupefiant” sau, într-un alt editorial publicat în luna mai, despre o stângă care urma să „piardă toate alegerile programate în următorii patru ani”.

Jacques Julliard este autorul a numeroase eseuri politice, printre care „La faute aux elites”, „Rupture dans la civilisation” și „Les gauches françaises”.

El este tatăl lui Jean-François Julliard, care a fost numit director al Le Canard Enchaîné în 2023.