G4Media.ro

Jandarmeria a dat șapte amenzi în valoare de 32.000 de lei la…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Jandarmeria a dat șapte amenzi în valoare de 32.000 de lei la protestul AUR din Capitală/ A fost deschis și un dosar penal

Jandarmeria Capitalei a aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.000 de lei, în urma protestului care a avut loc duminică în Bucureşti, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, ca urmare a încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit un act de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, după depistarea unui bărbat, participant la adunarea publică din Piaţa Victoriei, având asupra sa un spray iritant-lacrimogen.

De asemenea, poliţiştii Capitalei au depistat un bărbat care avea asupra sa două arme albe. Acesta a fost condus la sediul secţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii portul sau folosirea de obiecte periculoase.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

În contextul protestului, care a avut loc în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov a dislocat 2 autospeciale de stins incendii şi 2 ambulanţe SMURD care au asigurat răspunsul la solicitările cetăţenilor.

Pe timpul acestor adunări publice nu au fost înregistrate evenimente deosebite – 5 persoane au necesitat asistenţă medicală din partea pompierilor paramedici, 3 dintre acestea fiind transportate la spital pentru investigaţii amănunţite. Afecţiunile au constat în probleme respiratorii, lipotimie şi leziuni uşoare, precizează sursa citată.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. În statul neo comunist numit România un spay paralizant este considerat caz penal. Însă statul neo totalitar România nu a anchetat nici măcar un jandarm care a măcelărit si gazat mii romani pe 10 august 2018 în Piata Victoriei.

    • Ai invatat cuvantul neo , felicitari esti cineva

    • Vrei să meargă la pușcărie Cucoș sau Paraschiv? Ăștia sunt unelte de represiune, nu renunță statul mafiot român la ei, ci preferă să se sufoce lent prin emigrare masivă.

    • Da ba ca ala cu 2 cutite venise sa isi faca un sandwich iar ala cu spariul paralizant sa se dea la sub brat.