Jandarmeria a sesizat DIICOT, acuzând o tentativă de lovitură de stat la mitingul din 10 august
Jandarmeria acuză o tentativă de lovitură de stat la mitingul din 10 august și a sesizat DIICOT pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale. Plângerea vine după acuzații similare lansate de Dragnea și PSD. Jandarmeria a sesizat DIICOT pentru articolul 397 alineatul 2 din Codul penal secțiunea Infracțiuni contra securității statului.
Art. 397: Acțiuni împotriva ordinii constituționale
(2) Întreprinderea de acțiuni violențe împotriva persoanelor sau bunurilor săvârsite de mai multe persoane impreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau impiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea natională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Plângerea Jandarmeriei vine după acuzațiile de tentativă de lovitură de stat lansate de Liviu Dragnea și PSD.
PSD a emis marți un comunicat în care reclamă astfel de fapte “exceptional de grave”.
”Cetățenii României, mai ales participanții de bună credință la aceste manifestații, au dreptul să știe întreg adevărul din spatele acestor mișcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor și intoxicărilor publice, cine a plătit și cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacții emoționale împotrivă instituțiilor statului român și a ordinii constituționale. PSD consideră că informațiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august conțin indicii temeinice cu privire la acțiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranță națională și autoritatea statului român. Astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă. Nu este o dispută de ordin politic, ci un risc major care vizează România. În egală măsură PSD apreciază că se impune realizarea unui cadru legal care să asigure transparența totală a surselor de finanțare și a intereselor celor care inițiază, întrețin și amplifică proteste de stradă în Romania”, se arată în comunicatul PSD.
Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
41 comentarii