
Jandarmeria neagă prezenţa la Parchet pentru susţinerea lui Georgescu a galeriilor din fotbal
Jandarmeria Capitalei dezminte o informaţie apărută în spaţiul online în legătură cu prezenţa unor galerii de suporteri din fotbal la sediul Parchetului General, unde este audiat Călin Georgescu, transmite Agerpres.
„Referinţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În mediul on-line au apărut informaţii conform cărora anumite galerii ale echipelor de fotbal din Capitală ar ieşi pentru a protesta în spaţiul public. Din verificările efectuate, aceste informaţii nu se confirmă şi sunt complet false. Pe această cale, îndemnăm cetăţenii să se informeze din surse oficiale şi sigure pentru a evita răspândirea de informaţii false care pot crea confuzie”, afirmă Jandarmeria Capitalei, într-un comunicat de presă.
În acest moment, lângă sediul Parchetului General se află câteva sute de persoane, pentru a-l susţine pe Călin Georgescu.
Susţinătorii lui Georgescu flutură steaguri şi strigă lozinci: „Justiţie, nu corupţie”, „Libertate”, „Jos Guvernul”.
De asemenea, ei afişează pancarte cu mesaje cum ar fi „Opriţi dictatura”, „Turul doi, înapoi”, „Călin Georgescu preşedinte”. AGERPRES / (AS – redactor: Mihai Stoica, editor: Marius Frăţilă)
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.